De când făcea atacuri de panică, cel mai greu îi era noaptea. Nici ziua nu putea rămâne singură decât pentru puţină vreme iar atunci, se simţea ca în faţa unui imminent pericol. Îşi făcuse o tactică de supravieţuire în aceste atacuri dar era valabilă doar, până în pragul nopţii când, nu mai putea controla nimic.
Încercase tot felul de compromisuri, dăduse anunţuri în ziare, cunoscuse şi adusese acasă tot felul de femei singure şi fără locuinţă uneori şi fără serviciu care să locuiască cu ea dar, situaţia în loc să fie mai uşoară, era tot mai de nesuportat. Se simţea umilită , măruntă şi folosită în faţa nepăsării acestor personae care descosând-o de ce nu poate rămâne singură noaptea , în momentul în care aflau, bagatelizau neputinţa ei uneori spunând că e o prostie, adică cum să nu poţi sta singură în casă? Ba o mai afătuiau să încerce să se gândească la te miri ce şi astfel noaptea va trece … încercase să ţină cât mai ascunsă neputinţa ei, simţea că nu mai poate vorbii cu nimeni despre acest lucru. Lumea nu înţelegea drama ei care o măcina visceral, minimalizând până la ridicol ceea ce I se întîmpla. Sătulă de toate aceste mizerii, se hotîrâse să se descurce singură sau…să moară.
Moartea I se părea o eliberare chiar dacă nu o dorea şi nu o căutase niciodată, deşi în timpul atacurilor de panică, frica era atât de greu de suportat încât moartea ar fi fost de o mie de ori de preferat. Cel mai greu era noaptea când rămânea singură cu ea însăşi. Atunci, paralizată de frică încît nici să se mişte nu mai putea, se simţea o fiinţă nevolnică şi handicapată care nu putea face nimic pentru ea însăşi.
Încercase tot felul de tertipuri să poată smulge nopţii câteva ore de somn ca a doua zi la serviciu să fie în parametrii cât de cât normali. Dimineaţa mai era cumva dar pe la prânz oboseala începea să-şi spună cuvântul şi era un chin. Îi era atât de somn încît simţea uneori că va leşina din moment în moment, atunci mergea la grupul sanitar şi-şi dădea cu apă rece pe faţă, se plimba pe culoare, bea cafele iar uneori lua cofeină ca să poată rezista. Lucrul acesta dar şi frica îi dădea tahicardie, încă un motiv ca să mai crească fricii un tentacul cu care să o ţină tot mai strâns.
Structural, era o fie veselă, pozitivă. Întâlnită în momente de relaxare ai fi zis că viaţa e toată la picioarele ei. Era iubită şi agreată de colegi fiindcă era săritoare, spontană, avea umor, ştia să asculte interlocutorul. Apoi, când venea acasă, se transforma de parcă o entitate malefică apăsa pe un buton nevăzut care o coordona. Parcă frica stătea ascunsă în pereţii casei, nevăzută deşi ştiută şi de nevoie acceptată ziua, apoi seara…apărea în toată hidoşenia ei.
Cînd sosea de la serviciu nu-şi îngăduia decât o oră de răgaz pentru că era frântă. Niciodată nu i-a plăcut să doarmă cu lumini aprinse dar noaptea casa ei era iluminată cu toate becurile existente. Ziua însă când venea, se dezbrăca, făcea repede un duş apoi trăgea obloanele, punea ceasul să sune şi o oră stătea în pat în lumea ei imaginară, îşi crease una unde avea prieteni şi personae dragi cărora putea să le spună tot şi care să o înţeleagă, persoane cu care discuta şi cu care nu se punea totdeauna de acord, pentru că şi ele uneori aveau păreri diferite dar se puteau respecta în ciuda acestor diferenţe . Era o lume în care ar fi putut să trăiască normal departe de realitatea atât de ostilă. Avea chiar şi un iubit dar iubirea ei imaginară rămăsese mereu la stadiul platonic fiindcă în esenţă era o persoană timidă şi niciodată nu reuşea să înainteze în dezvăluirea sentimentelor nici măcar în imaginar. În această oră era debordant de imaginativă şi avea tot mai mult sentimentul că acea lume chiar există…apoi ceasul suna, ea dădea drumul luminii să pătrundă în casă şi-şi vedea de treburile cotidiene. Căuta să-şi facă tot mai mult de lucru astfel ca seara să fie foarte obosită şi să poată dormii.
( va urnma)
-->
Răspunsuri
Povestea pare inspirată dintr-un caz real! Astfel de situaţii scăpate de sub control există, sunt cumplite, dar nu sunt de netrecut! M-ai făcut curioasă! Cu drag, L
Frumoasă poveste un caz real...Felicitări!
O poveste reala. Sunt persoane care trec prin asemenea situatii neplacute si nu intotdeauna primesc suportul celor din jur. Interesanta povestirea ta, Delia!
Mulţumesc pentru trecere, va urma....