Plecă şi încă era sub imperiul stării de vrajă care-l copleşise cât fusese în vizită la acea misterioasă doamnă. Ajunse în sfârşit acasă, băgă maşina în garaj şi atunci văzu că pe bancheta din spate valijoara cu cadoul pentru sora Clarei. Zâmbi gândindu-se că dacă nu ar fi fost drumul de mâine, ar fi fost un bun motiv să o revadă fără să lase impresia că a vrut asta cu tot dinadinsul. Recunoscu în sinea lui că necunoscuta îi făcuse o impresie puternică , impresie care dărâma teoria bătută în cuie care spunea că vremea iubirilor a trecut…dădu drumul la centrală, făcu repede un duş şi se băgă în pat după ce puse ceasul să sune. Adormi aproape instantaneu căci oboseala din această zi îşi ceru drepturile.
Îl trezi ceasul la 7,30 când avu sentimentul că abia a adormit. Se sculă imediat, în casă era plăcut atmosfera se încălzise, se bărbierii făcu un duş, făcu repede o cafea, mâncă un sandwish şi plecă în grabă spre casa Clarei. Era curios şi nerăbdător să o vadă la lumina zilei. Ajunse destul de repede la poartă.
La lumina zilei casa şi grădina păreau parasite şi părea că picior de om nu călcase de multă vreme pe acolo. Sună îndelung la soneria de la poartă. Nu-I răspunse nimeni. Stătu puţin descumpănit apoi sună din nou îndelung. Pe drum tocmai trecea un om cu o pereche de boi . Îl întrebă dacă ştie cine locuieşte aici. Acesta, îi spuse că momentan nu locuieşte nimeni dar casa este a familiei Fulger care locuieşte la Bucureşti iar femeia care are grijă de casă stă într-o comuna învecinată. Salută şi plecă mai departe. Alex nu-şi făcu alte idei ,se gîndea că aşa cum spusese Clara ea ieşea rar când venea aici apoi casa era destul de retrasă de resul satului şi era foarte posibil să nu o fi văzut nimeni. Mai sună un timp apoi sări gardul şi merse spre casă. Totul părea neumblat, încercă să se uite pe fereastra din faţa casei dar perdelele erau trase şi nu se veea nimic. Atunci ocolii casa şi ajunse la ferestrele din spate care dădeau în sufragerie. Acestea aveau gratii grele din fier forjat într-o ţesătură destul de frumoasă care înobilau fereastra dar care nu ar fi permis unor doritori să intre. Erau destul de înalte dar tocmai aceste gratii îi permise să se ridice ţinându-se de ele şi să se uite pe freastra sufrageriei. Deşi afară era mai lumină decât în casă, reuşi să vadă înăuntru. Văzu măsuţa dintre fotolii şi pe ea tava cu coniacul şi carafa cu apă aşa cum rămăseseră aseară, în rest toul era nemişcat. Încercă să bată în fereastră dar deşi o făcu cu efort trebuind să se ţină într-o mână nu-l auzi nimeni şi nu simţi nici o mişcare. Se dădu jos, reveni la ferestrele din faţă, sună la uşa de la intrare, apoi bătu în ferestrele din faţă dar rezultatul fu acelaş. Era de acum descumpănit neştiind ce să creadă. Nu şi-o putea imagina pe Clasa o farsoare care să-şi fi bătut joc de el, doamne fereşte. Nu se putea gândi nici la ceva rău timpul fusese prea scurt de la despărţirea lor iar casa părea neumblată. Singurul lucru care-I veni în minte a fost acela că ea please la Bucureşti cu altcineva, poate sosise cineva de la Bucureşti sau…nici el nu ştia ce să creadă... Se gândea doar că dacă această presupunere ar fi fost valabilă, ea se dusese acolo fără cadoul pe care dorise atât de mult să-l facă surorii ei în ziua cununiei. Plecă teribil de descumpănit. Era ora 9 şi 17 minute. Se hotărâ să meargă totuşi la gară poate că se dusese la tren şi cum nu avea telefon nu putuse să-l anunţe, nu crezu nici el în această prezumţie dar se hotărî să meargă totuşi. Ajunse destul de repede intră în gară şi merse pe peron se uită la afişierul cu plecările dar nu văzu nici un tren la ora 11 spre Bucureşti, întrebă un impiegat ce e cu trenul de la ora 11 spre Bucureşti de ce nu e afişat. Acesta se uită lung la el şi-I spuse că nu este nici un tren spre Bucureşti la ora aceia că a fost unul un accelerat care venea de la Timişoara format la Sârbi, tren international dar acesta trecuse la ora 8 şi ceva. Nu ştia să fi fost vre-un tren la ora 11 deşi lucra de vreo 10 ani aici . Alex rămase şi mai descumpănit de spusele impiegatului dar se gândi că poate Clara a aflat ea ştie cum de acest tren şi a plecat cu el neavând cum să-l anunţe. Asta ar fi rezolvat într-un fel problema prezenţei ei la cununia surorii dar numai pe jumătate, cadoul fiind la el. După îndelungi frământări timp în care nu ştiu ce să facă, se hotărî totuşi să rămână la Sibiu, mai ales că ar fi ratat o întîlnire de afaceri importantă care chiar amânată ar fi lăsat o impresie nu tocmai favorabilă dat fiind timpul scurt în care ar fi anunţat amînarea, oameni care veneau de departe la această întîlnire ar fi făcut drumul degeaba.Era hotărât să facă acest sacrificiu pentru a o ajuta pe Clara dar dacă lucrurile au evoluat în altă directive… Va merge aşadar la treburile lui apoi peste câteva zile cînd va reveni la Bucureşti, va încerca să identifice adresa familiei Clarei şi să le dea cadoul. Odată hotărât acest lucru, se simţi cumva uşurat deşi îl încerca o stare destul de ciudată de dezamăgire. Trecu o săptămână de la strania întîmplare, între timp el avu multe de rezolvat şi pe plan profesional dar şi cu casa de la Sibiu, apoi totul terminat, se întoarse acasă la Bucureşti. Era nerăbdător să ajungă şi pentru faptul că firma lui rămăsese atâtea zile fără el şi deşi avea colaboratori de nădejde nu-i plăcea să fie absent din firmă. Totdeauna fusese meticulous cu treburile astfel că firma mergea destul de bine şi aproape că nu au simţit criza până acum.. În tot acest timp, s-a gândit mult la Clara şi şi-a dat seama că doreşte mult mai mult să o revadă decît fireasca curiozitate de a şti ce s-a întîmplat. Se hotărâ ca a doua zi fiind şi zi de duminică să facă pe detectivul şi să meargă pe urmele Clarei. Ştia numele străzii şi cartierul, ştia numele de familiei al ei… îşi imagină că este destul de cunoscută aşa că era optimist. Aştepta cu nerăbdare ziua de mâine. Seara se uită la valijoara cu cadoul. Era o valijoară mica, elegantă din piele maro culoarea castanei, o piele fină cu colţuri aurii şi mâner de metal auriu. Ca model părea un model vechi. Se gândi că la felul în care arăta Clara, la casa lor şi la lucrurile de acolo,şi îşi imagină că este iubitoare de lucruri cu tentă retro. Valijoara nu era încuiată. O deschise; mirosul de parfum misterios al Clarei îi invadă nările…interiorul era căptuşit cu mătase ivoar se pare că ea avea preferinţă pentru această nuanţă subtilă.
În interiorul ei se afla o altă cutie de catifea albastru închis . O deschise şi pe aceasta şi descoperi un colier frumos din aur alb sau platină , nu era specialist în metale preţioase dar după montura pietrelor şi felul lor îşi dădu seama că e platină. Colierul era format din 13 pietre de safir ovale în jurul cărora era un brîu de cristale mici multifaţetate. Pietrele albastre aveau mărimea unei măsline medii . Aveau o strălucire aparte şi fineţea monturii îl făcu să credă că are în mână o bijuterie foarte valoroasă. Colierul avea inel şi cercei aceleaşi model şi monturi. În interiorul casetei pe mătasea alba cu care era căptuşită scria numele bijutierului şi o adresă din New York. Închise caseta apoi valijoara şi se gândi că găzduieşte o mica avere. Apoi, privi cu încredere la ziua de mâine.
(va urma)
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri