Veni noaptea şi Dumnezeu Se Întoarse înapoi în camera puilor de îngeri barză, care dormeau. Se Apropie de îngeraşul cu care Vorbise. Îl Luă în Braţe, Ieşi cu el din cameră şi Îi Şopti la ureche:
- Îngeraş drăgălaş, din acest moment nu vei mai avea aripi, nu vei mai fi înger barză. Te vei schimba într-o fată de om. Vei simţi şi vei gândi ca o fetiţă şi cu timpul, când vei creşte mare, vei simţi şi vei gândi ca o femeie. Îţi va plăcea Ţara Lalelelor şi îi vei iubi pe Ion şi pe Maria, le vei spune mamă şi tată. Îi vei iubi şi vei fi aproape de ei, ca şi cum ai fi copila lor. Te vei numi Prinţesa. Şi vei uita că ai fost înger barză, îţi vei aduce aminte numai dacă Voi Dori Eu.
- Da Doamne, voi face întocmai cum Spui Tu, îi răspunse în somn, îngeraşul.
Apoi Domnul o Strânse în Braţe şi o Sărută pe frunte. Îngerul era acum fetiţa pe care şi-o doreau Maria şi Ion. Ieşi de după nor cu fetiţa pe Braţul Stâng şi cu sceptrul în Mâna Dreaptă. Începu Să Coboare jos, ca şi cum ar fi Coborât treptele unei scări. Când îl văzură pe Domnul, Stelele începură să strălucească mai tare pe cer şi Luna începu să lumineze şi mai mult Pământul. Coborând printre Stele şi Trecând pe lângă măiastra Lună, le Salută. Ele ştiau că fuseseră Înfăptuite de El şi că era Tatăl lor. Acestea făcură o plecăciune în faţa Domnului, bucuroase că Îl vedeau, fiindcă Domnul nu mai ieşise de mult timp, de după norul cel alb.
- Strălucire, steluţele mele dragi! Lumină, Lună dragă!
- Strălucire şi Lumină, Tatăl nostru Drag! răspunseră stelele şi luna.
Ajunse în dreptul Pământului şi Intră. Călători până în Ţara Lalelelor şi Coborî jos, printre lalelele din apropierea colibei lui Ion şi a Mariei.
Atingând cu sceptrul Său o lalea, aceasta se făcu mai mare şi celelalte se îndepărtară puţin de ea. Mai sărută o dată fetiţa pe frunte, o aşeză în lalea şi mai Spuse încă o dată:
- Din lalea vei fi luată de Maria şi de Ion, vei creşte alături de ei şi vei iubi Ţara Lalelelor aşa cum iubeşti Cerul. Şi vei fi Prinţesa Lalelelor.
După care Se Întoarse, Se Înălţă în Sus şi Începu Să Urce acele trepte, Făcând Cale Întoarsă spre Cer, pe lângă lună şi printre stele, până la norul cel alb.
Fetiţa rămase în lalea până dimineaţă.
Între timp, Maria şi Ion se puseseră să doarmă în patul din coliba lor. Dar, aş! De unde să doarmă ei, că amândoi stăteau în pat, fără să închidă ochii. La un momment dat, Ion simţi că şi Maria era trează şi îi spuse:
- Marie, nici tu nu dormi?
- Nici eu nu dorm, Ioane. Abia aştept să o avem pe fetiţa noastră.
- Şi eu, Marie. Abia aştept să vină dimineaţa, să mergem să o luăm din lalea. Şi parcă m-aş duce să o iau de acuma, dar mă gândesc că dacă nesocotesc Voia Domnului, n-o să ne mai îndeplinească dorinţa.
- Ogoaie-te, nu mai vorbi prostii! Că de vorbeşti aşa, fără să te opreşti, mă îndemni şi pe mine să nesocotesc Vorba Domnului. Vrei să se Mânie pe noi şi vrei să rămânem singuri? Ai văzut ce ne-a vorbit şi Îngerul barză. Trebuie să înfăptuim Voia Domnului, întocmai cum A Spus El.
- Aşa-i Marie, precum spui tu. Dar ard de nerăbdare.
- Şi eu ard, Ioane. Arde sufletul în mine de nerăbdare şi inima îmi stă în piept ca pe ghimpi. Dacă ar fi după mine, aş zbura într-acolo şi aş lua fetiţa. Oare o fi adus-o şi-o fi pus-o în lalea?
- Nu ştiu Marie. Dar dacă mergem acum după ea, ar însemna să nesocotim Voinţa Sfântă a Domnului. Şi îmi este teamă.
- Aşa-i Ioane, precum spui tu. Şi mie îmi este teamă.
După aceea tăcură amândoi până dimineaţă. Şi aşa trecu cea mai lungă noapte din viaţa lor. Cum începură să se vadă primii zori ai zilei, săriră în sus vioi, mai ceva ca nişte tinerei, se îmbrăcară şi ieşiră din colibă.
Când ajunseră lângă lanul de lalele, se uitară şi Maria spuse:
- Ioane, uită-te şi tu cât de multe lalele sunt. Cum o găsim noi pe fetiţa noastră?
- Nu ştiu, dar hai să intrăm printre ele. Dar ştii că trebuie să avem grijă să nu călcăm pe ele? Că mie mi-ar părea rău să le călcăm.
- Şi mie, Ioane, mi-ar părea rău.
Intrară prin mulţimea de lalele. La un moment dat li se păru că se aude un scâncet de copil. O porniră în acea direcţie, dar nu văzură nimic. După care stătură câteva secunde pe loc şi scâncetul de copil iar se auzi, din altă parte. Se duseră într-acolo, dar în zadar, nici de data asta nu găsiră laleaua în care era fetiţa. Se vede treaba că Domnul îi încerca, să vadă cât de mult îşi doreau fetiţa.
- Marie, ce-nseamnă asta?
- Ce să-nsemne Ioane? Cred că Domnul Doreşte să n-o găsim încă. Dar eu am să mă uit în fiecare lalea după ea.
- Şi eu am să caut Marie.
Se uitară peste tot în jurul lor, dar nu-şi dădeau seama de unde se auzea vocea fetiţei. Se aplecară asupra lalelelor şi începură să se uite în fiecare dintre ele. Şi tot căutând fetiţa, se făcuse ziua şi soarele strălucea pe cer.
Într-un sfârşit Maria şi Ion o văzură şi rămaseră fermecaţi de ceea ce vedeau. Toate lalelele erau date la o parte şi în mijloc, era o lalea frez şi mare. Din ea se vedea frumosul căpşor şi blond al fetiţei.
Ion şi Maria, bucuroşi că o văzură în sfârşit, strigară anândoi de bucurie:
- Prinţesă frumoasă şi dragă! Aici suntem, draga noastră!
va urma
Mihaela Moşneanu
-->
Răspunsuri
Mulţumesc frumos, d-nule Muntean.
Tulip, Prince of the Netherlands from SVP on Vimeo.
Merci frumos, Delia.
M-ai emoţionat Mihaela, dacă ştii unde se găsesc bulbi de asemenea lalele să ne dai adresa