Copila blondă şi drăgălaşă râdea cu guriţa pân’ la urechi, şi le făcea cu mânuţa. Maria uită de grija lalelelor şi alergă într-un suflet la fetiţă. O luă în braţe, în timp ce fetiţa gângurea şi râdea.
- Frumoasa mea dragă! Uită-te Ioane cât e de frumoasă!
- Da Marie, e atât de frumoasă! I se potriveşte numele Prinţesa, cum a Spus Domnul să-i spunem. Ştia El foarte bine de ce.
- Şi oricum, va fi cea mai frumoasă fată din Ţara Lalelelor. Pentru că am luat-o din lalea, îi vom spune şi noi Prinţesa Lalelelor, mai spuse Maria.
Şi sărutară copila fericiţi, după care trecând printre lalelele, fără să mai aibă aceeaşi grijă să nu le calce ca prima dată, plecară cu ea la coliba lor. Dar ca prin farmec, frumoasele flori se înclinau într-o parte şi le făceau loc să treacă. Ajunseră acasă, bucuroşi nevoie mare şi nu-şi mai încăpeau în piele de fericire.
Când ajunseră în faţa colibei, Îngerul barză îi aştepta pe iarbă cu o faţă tristă. Văzându-i pe Maria şi pe Ion, se ridică sprinten de pe iarbă şi aşteptă ca ei să se apropie. Când ajunseră lângă Înger, Maria îl întrebă:
- Înger drag şi frumos, ce faci aici? Să nu spui că Domnul s-a Răzgândit şi că nu vrea să ne mai lase fetiţa.
- Nuu, nu e asta. Doar că am voit să o văd şi eu pe Prinţesa. Vreau să o ţin şi eu puţin în braţe. Pot? Întrebă Îngerul, întinzând braţele.
- Da, cum să nu, îi spuse Maria, că datorită ţie Înger drag, avem fetiţa asta drăgălaşă. Îţi mulţumim.
Îngerul nu mai spuse nimic. Luă fetiţa şi privind-o cu drag, se gândi:
„Puică dragă, micuţa mea, acum eşti o fetiţă. Dar eu o să am grijă de tine, te voi proteja, orice ar fi. Ştiu că Maria şi Ion te vor iubi, dar şi eu am să-ţi duc dorul, când voi şti că nu eşti lângă mine şi fraţii tăi. Chiar dacă Domnul te-A Dat, eu niciodată nu te voi uita şi când vei fi la greu, eu voi fi lângă tine, eu nu te voi lăsa, dragă fată.”
Fetiţa îl privea acum curioasă, nu-l mai cunoştea pe Îngerul barză şi lui îi venea să plângă, dar îşi ascunse lacrimile în spatele ochilor.
După ce îşi termină gândurile, o sărută pe frunte. Şi într-un sfârşit, mama-înger îşi punea puiul-fetiţă în mâinile mamei- femeie. Maria şi Ion îl priviră atenţi pe Înger. Erau miraţi, fiindcă ei nu ştiau că acea fetiţă pe care le-o Trimisese Domnul, era unul din puii Îngerului barză care mersese să vorbească cu Domnul pentru a-i ajuta. Vedeau că el avea ceva şi neştiind, nu înţeleageau şi Maria îi spuse Îngerului barză:
- Înger drag, parcă ţi-ar părea rău, că ne-ai ajutat să avem fetiţa asta. De ce?
- Aşa mi se pare şi mie, îi zise şi Ion.
- Nuu, dragii mei, nu îmi pare rău, de unde aţi scos asta? Doar că am fost curioasă să o văd şi eu pe fetiţa asta. E aşa de frumoasă, aşa de drăgălaşă.
- Da, aşa-i? Fu de acord Maria.
- Da, aşa-i? Spuse şi Ion, şi va fi Prinţesa noastră.
- Şi-a lalelelor, dar prima oară trebuie să crească, le spuse Îngerul.
- O vom creşte şi o vom iubi foarte mult, eu şi cu Ion al meu.
- Ştiu dragii mei. Eu acum voi pleca şi ne vom mai auzi noi. Pot să vin şi eu din când în când să o văd?
- Da, cum să nu, drag Înger. Că datorită ţie, o avem şi suntem aşa de fericiţi.
Maria şi Ion îşi luară rămas bun de la Îngerul barză şi intrară cu fetiţa în colibă. Îngerul barză se înălţă puţin şi transformându-se în barză, zbură spre norul cel alb. Ajunse în faţa norului şi intră. Domnul Aţipise în jilţul Său cu Mâna pe sceptru. Atunci trecu pe lângă El, fără să facă zgomot, nedorind să-L Deranjeze.
Intră în camera puilor de îngeri şi se apropie de patul cu baldachin. Trei dintre puii de îngeri barză erau ai ei, dar când îl văzură pe Îngerul barză se ridicară toţi pe vârfuri şi începură să dea din aripioare. Atunci, dădu drumul lacrimilor care se transformară pe loc în apă, din care puii începură să ciugulească. Văzându-i, îi acoperi pe toţi cu aripile sale şi suspinând, gândi:
„Dragii mei, unul dintre voi nu mai este, dar mie îmi sunteţi dragi toţi. Şi cel care nu mai este acum cu voi, îmi este drag şi îi voi simţi lipsa de acum în colo. Voi avea grijă de ea, când mă voi duce în Ţara Lalelelor”.
Fiind furat de gândurile sale, nu-L auzi şi nu-L văzu pe Domnul care intrase în cameră. Tresări atunci când Domnul îi Vorbi:
- Îngerule, de ce te porţi aşa? De când unui înger de-al meu îi pare rău de fapta cea bună pe care a făcut-o?
- Iartă-mă Doamne! Nuu, nu îmi pare rău, doar că o să-mi fie dor de puiul meu şi-o să-i simt lipsa.
- Te Înţeleg, dar îţi Poruncesc să nu te mai porţi aşa. Tu ai vrut ca Mariei şi lui Ion din Ţara Lalelelor, să li se împlinească dorinţa. Ai avut un gând frumos atunci când ai venit şi mi-ai spus, chiar dacă Eu Ştiam de baiul lor. Şi Am Fost de aceeaşi Părere cu tine, atunci când Mi-ai cerut ajutorul. Şi numai cu unul din puii tăi Puteam să-i ajutăm pe Maria şi pe Ion, fiindcă dorinţa de a-i ajuta, a venit de la tine.
- Înţeleg Doamne, dar tot îmi este greu că unul din puii mei lipseşte de aici.
- Voi toţi sunteţi puii Mei, să ţii minte asta şi niciunul dintre voi nu face sau nu spune ceva, fără ca Eu să Vreau. Şi mai ales, vreau să ştii că acel îngeraş după care tu plângi acum, are şi o misiune în Ţara Lalelelor şi de aceea L-am Trimis. Acel pui de care spui tu că e al tău, o să aibă o mare misiune de împlinit, pentru că vor veni şi vremuri grele. Prinţesa va fi Împărăteasa Ţării Lalelelor.
- Doamneee! Despre ce vremuri grele Vorbeşti? Şi cum va fi Împărăteasă? Că întodeauna Ai Avut Grijă de această ţară, fiindcă Îţi Este Dragă. Şi nu a fost nevoie de Împărat, Tu Ai Fost şi Eşti Împăratul acestei ţări şi al întregii lumi.
- Nu este treaba ta acum, Îngerule. Vei vedea şi vei afla când va veni timpul.
- Iartă-mi îndrăzneala şi obrăznicia de a Te întreba, Doamne.
- Te iert acum, dar să nu te mai văd că plângi după puiul tău, pentru că dacă vei plânge în continuare, atunci puiul tău va fi trist acolo, în Ţara Lalelelor şi nu va şti de ce. Fericirea lui şi dragul faţă de frumuseţea Ţării Lalelelor vor deveni supărare şi va simţi un dor pe care n-o să-l înţeleagă. Iar Maria şi cu Ion vor vărsa lacrimi amare din cauza asta.
- Am înţeles, Doamne. Voi face întocmai cum Spui Tu.
- Şi mai Vreau ca atunci, când te vei duce în Ţara Lalelelor, să nu te duci întodeauna spre ea. Poţi să îi porţi de grijă, dar să nu te apropii de ea în fiecare clipă, pentru că puiul tău acum e fetiţă şi o mică pământeană. Are cine să stea lângă ea de acum în colo, că de aia I-am Dăruit-o Mariei şi lui Ion. Şi ceilalţi îngeri să stea departe de Prinţesa.
- Am înţeles, Doamne. Iartă-mi nechibzuinţa, promit să fiu de acum în colo cumpătat şi Te voi sluji cu Credinţă, în toate care Ai să mi le Porunceşti.
- Bravo! Aşa Te Vreau, măi prâslea. Şi hai acum, lasă-i în pace pe pui şi du-te, că la ora asta ar fi trebuit să fii în Ţara Lalelelor.
Domnul Îl Scoase afară din cameră pe Înger. Îl Privi după ce plecă, de după norul cel alb, Gândind:
„Aşa trebuie să fie, măi prâslea. Şi Mie Îmi Pare Rău, dar aşa trebuia să fac lucrurile, fiindcă vor veni vremuri grele, va trebui Să Plec într-o zi de aici”.
va urma
Mihaela Moşneanu
-->
Răspunsuri
Mulţumesc d-nule Muntean, pentru că prin aceste filmuleţe aţi dat viaţă imaginaţiei mele.
