În timp ce îngerii care scăpară nevătămaţi, zburau spre norul cel alb printre norii întunecaţi şi luându-se după lumina Lunii şi a câtorva Stele ce străluceau pe cer, Capetele de Pisică se întindeau acum istovite pe meleagurile Ţării Lalelelor. Unii se întindeau printre lalele culcându-le la pământ, alţii se încolăceau în jurul brazilor şi a copacilor. Urletele asurzitoare ale animalelor şi tipete oamenilor care se auzeau din burţile balaurilor îi făceau pe aceştea să tremure. Crengile brazilor şi a copacilor trosneau atât de tare, încât aveai impresea că se rup din cauza vântului care, acum şuiera din toate părţile.
Balaurii noi veniţi erau mai mari decât primii şi se luară la ceartă cu aceştea. Unul din noii Capetele de Pisică le spuse celor care veniseră înainte:
- Bine mă fraţilor, chiar aşa, aţi înghiţit tot ce aţi găsit pe aici? Nouă nu ne-aţi lăsat nimic?
- Da’ ce? N-aţi putut să veniţi şi voi mai repede? Sau să fi venit o dată cu noi, că aţi fi găsit atunci ceva de înghiţit.
- A fost multă hrană, aşa-i? Nouă ne-aţi lăsat copacii, brazii şi lalelele. Cum să înghiţim noi aşa ceva?
- Că parcă o fi rău pentru voi, ce are? Sunt bune şi acestea.
Atunci Cap de Pisică se înfurie şi începu să miorlăie ca o pisică. Şi toţi balaurii care ajunseseră mai târziu se repeziră spre cei care veniseră înainte, furioşi şi miorlăind. Primii veniţi, fiind obosiţi, sătui şi deranjaţi de larma ce se auzea din burţile lor, începură să se mişte greu, pregătindu-se de un atac contra celorlalţi fraţi ai lor. Săriră unii la alţii, lovindu-se cu capetele şi împroşcându-se cu venin. Dar primii veniţi nu rezistară atacului prea mult şi fură doborâţi la pământ, unii din ei fiind răniţi.
Îngerii răniţi care rămaseră neputincioşi în Ţara Lalelelor, suspinau de durere. Unii aveau răni pe aripi, alţii erau răniţi pe faţă. Lacrimile lor se transformau în mărgăritare şi când ajungeau jos pe pământ, acestea deveneau zambile. În fiecare loc unde era un înger rănit, răsăreau tufe de zambile şi mirosul lor era atât de frumos, încât atraseră atenţia balaurilor, în timp ce se ciocneau între ei.
În toiul atacurilor crâncene care aveau loc între ei, balaurii simţiră aroma parfumată a zambilelor şi încetară pe loc să se atace între ei. Uitându-se în toate părţile, îi văzură pe îngeri. Aceştea văzură şi ei la rândul lor că balaurii îi priveau cu atenţie. Toţi balaurii uitară de duşmănia dintre ei şi se îndreptară spre îngeri. Balaurul care le vorbise primilor veniţi, spuse:
- Ia te uită, că nu v-am văzut. Dar ce păsări sunteţi voi?
Balaurul care o înghiţise pe Prinţesa Lalelelor, spuse:
- Sunt şi ei păsări, dar sunt altfel. Aici în Ţara Lalelelor li se spune îngeri. Dansau şi cântau, erau prieteni cu oamenii şi cu animalele. Unii din ei au zburat sus pe cer.
- Şi ce fel de păsări sunt oare, de miroase aşa frumos după ele? Uitaţi-vă bine, că doar se vede că suferă.
Văzând zambilele frumoase şi colorate care răsăriseră, balaurii continuară şi mai miraţi să vorbească:
- Ia te uită, plăng şi răsar flori. Aşa ceva, noi nu am mai văzut. Şi nici flori ca acestea nu cred că mai există niciunde.
- Când am venit aici, îngerii spuneau că ţara lor, tara noastră şi noi toţi existăm datorită Domnului, că El este Stăpân peste întreg Pământul, că El ne-a Înfăptuit. Şi că Luna şi Stelele sunt tot ale Lui. Acum, că văd această minune, nu ştiu ce să cred. Să fie oare adevărat că Domnul ne-a Înfăptuit şi pe noi şi absolut tot ce cuprinde viaţă? Dacă îngerii aceştea sunt în Slujba Domnului şi acest Domn există şi este Stăpâm peste tot?
Balaurul care începuse cearta şi îi întărâtase pe toţi, spuse:
- Baliverne! Eu nu cred că există o aşa de mare minune.
- Nici noi nu am crezut până acum şi nu am fi crezut dacă nu vedeam cum îngerii aceştea plâng şi din lacrimile lor răsar flori atât de frumoase. Dar acum nu ştim ce să mai credem despre asta.
Îngerii nu spuneau nimic, doar îi priveau pe balauri şi printre suspine, ascultau vorbele balaurilor. Până la urmă, unul dintre îngeri vorbi:
- Chiar dacă nu credeţi voi că Domnul Există, o să vedeţi că vă înşelaţi.
Balaurii îl priviră pe îngerul care vorbise, dar nu mai spuse nimic, decât privea zambilele frumos colorate şi aromate.
Îşi apropie botul şi încercă să rupă una din ele, când se auziră croncănind nişte păsări negre şi uitară de îngeri şi aromatele zambile. Acestea coborâră jos pe pământ şi îşi luară înfăţişarea de balaur.
Noi veniţi întrebară:
- Mai este ceva de mâncare? Sau aţi mâncat voi tot?
Cel care vrusese să rupă o zambilă, spuse:
- Nu mai este nimic, decât păsările îngeri. Dar nu poţi să le mănănci pe astea pentru că atunci când plâng, pe jos răsar flori aromate, de nu te poţi apropia.
Prefăcându-se mirat, balaurul înger – căci noile Capete de Pisică erau îngerii Trimişi înapoi de Domnul – spuse:
- Daaa? Şi mă rog, de ce să nu te poţi apropia? Şi mai ales, de ce să nu poţi mănca ceva bun?
Balaurii, de-a dreptul miraţi, le răspunseră balaurilor îngeri:
- Pentru că noi nu am putut să ne apropiem de ei. Aroma acestor flori atât de frumoase nu ne-a lăsat să ne apropiem, pentru că ne-a vrăjit.
- Ei. n-aţi putut voi, pentru că n-aţi vrut.
Şi apropiindu-se de unul dintre îngeri, îl înghiţi pe loc. Ceilalţi îngeri balauri se apropiară de ceilalţi fraţi ai lor şi înghiţiră fiecare câte un înger rănit.
Balaurii, din ce în ce mai miraţi de isprava celor pe care îi credeau fraţii lor, începură să spună:
- Măi fraţilor, voi cum aţi putut de mirosul acestor flori să vă apropiaţi de ei?
Balaurii răspunseră:
- Aaa! Nu ne pasă de atâta miros, cum vă pasă vouă, că ne-a fost foame.
După ce făcură întocmai cum le-A Spus Domnul, balaurii îngeri spuseră:
- Da voi ce mai staţi pe aici? De mâncat aţi mâncat tot şi aţi pustiit Ţara Lalelelor de frumuseţea ei. Noi unii i-am înghiţit pe îngeri şi acum plecăm.
- Mda, ar trebui să plecăm şi noi, dar mai stăm puţin să ni se aşeze în burtă mâncarea, că voi nu aţi mâncat nimic pe lângă ce-am mâncat noi.
Balaurii care veniseră a doua oară, le spuseră celor care veniseră primii:
- Păi da, că aţi fost lacomi nevoie mare, nu v-aţi mai gândit şi la alţi fraţi de-ai voştri. Numai vouă să vă fie bine.
Balaurii îngeri nu ştiau cum să facă să scape de adevăraţii balauri, pentru a-şi lua zborul împreună cu fraţii lor, îngerii răniţi. Cum îngerii răniţi nu mai erau acum, zambilele începură să miroase din ce în ce mai tare, că-i făcură pe balauri să strănute cu foc.
va urma
Mihaela Moşneanu </div
-->
Răspunsuri
Merci frumos, Cami.
