Doamna Mariana este căsătorită cu domnul Costel Alexandrescu, un fost miner, care în prezent e pensionar. Iarna îşi petrece timpul liber cu cititul şi vara, cu pescuitul. Sunt cele două ocupaţii de bază ale domnului Tică, cum îi spune toată lumea. Atât prietenii, cât şi toţi cunoscuţii săi îl respectau şi-l îndrăgeau foarte mult. Au un copil de douăzecişidoi de ani, care este plecat în Italia la muncă.
Când Mircea îi anunţase că vrea să plece la muncă în străinătate, doamna Mariana nu a fost de acord, dar domnul Tică i-a spus:
- Măi Mari, e tânăr şi simte nevoia să plece, să vadă lumea şi să facă ceva cu viaţa lui. Ce să facem? Să-l ţinem aici? Nu putem să facem acest lucru, trebuie să înveţe singur pe pielea lui ce-nseamnă viaţa. Noi l-am crescut, l-am educat şi l-am pus pe picioare, dar nu putem să-l ţinem legat de noi, dacă vrea să plece.
- Da măi Tică, dar poate să lucreze aici în ţară, şi poate să înveţe ce e viaţa, şi aici.
- Da, sunt de acord cu tine, dar dacă el vrea să-şi întindă aripile mai departe, de ce să-l oprim? Tu, când m-ai cunoscut pe mine, cum a fost când ai tăi s-au împotrivit relaţiei noastre? Îţi aduci aminte?
- Da, îmi aduc aminte, dar şi tu ţi-aduci aminte că până la urmă, mami şi tati te-au iubit de parcă tu ai fi fost copilul lor şi eu aş fi fost nora? Începuseră să râdă amândoi, aducându-şi aminte de acele momente, dar el a continuat, Mari, draga mea, dacă băiatul vrea să plece, apoi să plece, da? Îl lăsăm să plece, da?
- Bineee! Dacă tu vrei aşa, deşi mi se rupe inima să-l ştiu departe printre străini, fără cineva care să-i poarte de grijă.
S-au luat în braţe atunci, s-au îmbrăţişat cu toată dragostea şi cu tot respectul care şi-i le purtau de douăzecişitrei de ani de când erau împreună, în timp ce amăndurora li se iviseră lacrimi în ochi, gândindu-se că singurul lor copil vrea să plece, să-i lase singuri.
Şi Mircea plecase peste o lună în Italia cu Dinu, un prieten de-al lui. Atât domnul Tică şi doamna Mariana, cât şi doamna Cati, împreună cu domnul Victor Paulescu, părinţii lui Dinu, care locuiau în blocul unde era magazinul, le-au făcut bagajele celor doi tineri şi i-au lăsat să plece. Băieţii au plecat singuri, deoarece n-au vrut să fie conduşi până în staţie, spunându-le părinţilor că sunt acum bărbaţi, că ştiu foarte bine unde să aştepte autocarul şi că se descurcă singuri să se urce în el.
Domnul Tică are şaizeci de ani şi un început de burtă, dar înălţimea sa îl avantajează din punct de vedere fizic. Este îmbrăcat în pijamaua sa bleumarin şi într-un capot negru de iarnă, liniat pe margini şi la guler cu o dungă albă. Are o faţă lungă, fruntea înaltă, doi ochi mari şi căprui, împrejmuiţi de gene negre, nasul drept şi buzele de un roşu-deschis. Sprâncenele, şi ele negre, parcă creionate pe tenul său măsliniu, părul grizonant, tuns scurt cu breton completează fizionomia sa.
Apartamentul lor cu două camere este la etajul unu. Soţul Marianei stă pe un scaun în bucătărie şi ţinea un ziar în mână. Îl citise pe tot de ceva timp, dar soţia lui nu mai venise cu pâinea. Se gândi în sinea lui că ar fi trebuit să ajungă de mult acasă. Privind spre masă, văzu cele două farfurii cu ciorbă, care se răcise de mult şi cele două linguri. Apoi, privirea i se îndreptă spre aragazul cu patru ochiuri şi cuptor, pe care rămăsese oala roşie cu polonicul în ea. După care începu să se uite peste tot ce era în jurul său. Şi unele amintiri începură să se perinde prin mintea sa, de parcă se întâmplau aievea. Prima amintire, cea mai recentă, fu aceea în care soţia lui pusese mâncarea în farfurie. Când să se aşeze la masă, văzuse că în plasă era doar un colţ de pâine şi îi spusese:
- Tică, nu este pâine, trebuie să merg să cumpăr.
- Iar ai uitat să te uiţi la timp dacă-i pâine, iar pleci şi vii peste o oră, zise el bombănind.
- Nu, nu, dragul meu, îmi iau repede geaca, fularul şi căciula, şi-am plecat. În două sau trei minute sunt înapoi.
Se dezbrăcase de capot şi se îmbrăcase aşa cum am mai povestit la început, înainte de a fi luată pe sus de cei trei golani. Apoi se întorsese spre el şi îl sărutase pe obraz, în timp ce el, tot bombănea să vină repede acasă. După care plecase, ieşind pe uşă şi nu mai ajunse înapoi, nici până acum.
Îşi mai aminti cum se treziseră azi-dimneaţă. El deschisese primul ochii, îşi întinsese braţul drept peste ea şi o luase în braţe, gândindu-se că e aşa de frumoasă. Nu ştia de ce, dar dimineaţa, de multe ori îl cuprindea un sentiment de duioşie şi făcea acest gest de fiecare dată. După vreo două minute, se trezise şi ea. Îl privise prima dată somnoroasă, dar imediat, ochii ei îl mângâiaseră cu o privire caldă, ceea ce îl făcuse s-o ia în braţe strâns şi s-o sărute cu foc, după care au făcut dragoste. După aceea se lipiseră unul de celălalt, el sărutând-o pe frunte şi ea mângâindu-i spatele. Mai stătuseră aşa vreo cinci minute fără să spună niciunul dintre ei, nimic. La un moment dat, ea spusese:
- Nu mai stau, merg să pun de-o cafea.
- Mai stai puţin, apoi faci cafeaua sau ce vrei tu, draga mea.
- Ei, aş mai sta eu, dar astăzi trebuie să fac mâncare şi curat.
- Lasă, ai timp să le faci pe toate astea, doar nu eşti în armată, nimeni nu te grăbeşte.
Privindu-l zâmbind, i-a spus:
- Daaa, las' că ştiu eu că nu-s în armată, dar când îţi va veni foamea, parcă văd cum mă vei întreba dacă e gata masa şi cum vei fi nerăbdător să mănânci.
- Ei, şi de când îţi pasă ţie aşa de mult de nerăbdarea mea? Din câte ştiu eu, întodeauna îmi spui că imediat e gata masa, după care mă laşi să bombănesc de unul singur, îi răspunse el râzând, aşa cum faci şi cu pâinea, când vezi că nu mai este. Pleci, spui că vii repede cu ea, dar te-ntorci peste o oră.
- Ei, lasă, că trebuie să ne ridicăm amândoi, eu fac cafeaua şi tu vii să o bem împreună. Auzind-o, el o luase din nou în braţe, dar ea se zbătuse în timp ce râdea, lasă-mă, lasă-mă, că ţi-ajunge. Mai avem timp pentru asta şi mâine, şi poimâine, ai auzit?
- Mmm, bine, bine! Dacă tu zici, aşa o fi! îi răspunsese el cu o faţă de copil supărat.
Ea il sărutase fugar pe obraz şi apoi fugise la baie. Când a ieșit peste cinci minute, i-a spus:
- Te aştept, dragul meu. Hai, ce faci? Nu te-ai mai ridicat din pat, nici acum?
- Ba daaa! Uite acum m-am ridicat! îi răspunse el, dând plapuma la o parte şi sărind din pat.
Ea plecase râzând spre bucătărie, îşi luase capotul în fugă şi şlapii în picioare. Când ieşise el din baie, mirosul de cafea îi izbise nasul şi a grăbit paşii. Se pusese la masă, în timp ce ea punea cafeaua în ceşti. Apoi au băut-o, râzând şi tachinându-se unul pe celălalt, în legătură cu obiceiurile lor zilnice, despre pâine, despre cititul şi pescuitul lui, etc.
După vreun sfert de oră, ea îi spusese că se apucă de curăţenie şi el o lăsase în pace. Plecând spre sufragerie, el îşi alese repede o carte la-ntâmplare, din bibliotecă şi merse cu ea în dormitor, se puse iar în pat şi începu să citească, în timp ce ea pornise aspiratorul. În vreo zece minute terminase curăţenia şi trecuse la bucătărie. Făcuse ciorbă de burtă, care era preferata soţului ei. Mai avea în cuptorul aragazului nişte friptură de porc cu garnitură de cartofi. Totul părea să fie gata, când l-a chemat la masă, dar atunci văzuse că iar nu-i pâine şi plecase să cumpere.
Se ridică în picioare şi privirea îi căzu pe cămara unde erau borcanele cu murături şi cu alte alimente trebuincioase unei gospodine. Îşi aduse aminte cum cumpărase la începutul toamnei, toate care îi fuseseră necesare pentru ele, cum le tocase mărunt, cum le fiersese, cum le pusese în borcane, în timp ce el stătea şi citea ziarul alături de ea sau o mai ajuta atunci când era nevoie de ceva. Amintirile se derulară înapoi în timp, aducându-şi aminte când au cumpărat apartamentul, cum l-au văruit şi l-au aranjat mai mult după bunul plac al Marianei, decât după al lui, fiindcă îşi dorise atunci ca ea să fie fericită. Ultima amintire care îi ajunse prin faţa ochilor, fu aceea în care copilul lor apăruse pe lume, şi cât de fericit fuseseră amândoi în acel moment. Nu-şi dădea seama din care motiv, amintirile îl năpădeau în felul acesta. Memoria sa îi arăta toate acestea, de parcă ar fi vizionat filmul vieţii sale.
Îşi întoarse privirea spre fereastră şi se duse în faţa ei. Stând acolo, începu să se mire. Se gândea că ea mai venea târziu, pentru că se întâlnea cu vreo prietenă care o ţinea de vorbă, dar niciodată nu întârzia mai mult de o jumătate de oră sau cel mult, o oră. Acum, aproape se însera, dar el nici măcar nu o vedea venind.
,,Măi, dar cine-o fi oprit-o pe drum şi cine s-o ţină atâta de vorbă? Dar nu, a trecut mult timp, e aproape seara, şi ea tot nu a venit acasă. De ce oare? Cred că dacă nu apare, o să mă duc s-o caut la magazin. Dar nu cred că va fi nevoie, sigur am s-o găsesc pe-aci, pe undeva. Trebuie să apară, ce naiba! Doar ştie că a pus masa şi că o aştept cu pâinea, să mâncăm!'' Mai privi spre geam un timp, aşteptând-o nerăbdător să se întoarcă acasă, dar ea nu apărea deloc în raza lui vizuală. Se încruntă fără să-şi dea seama şi îşi reluă gândurile: ,,măi, dar e culmea, ce-o fi cu ea de nu mai vine? Gata! Mă duc după ea, merg să mă îmbrac şi mă duc după ea! Totuşi, e ciudat, mai mult de-o oră n-a întârziat niciodată! O fi păţit ceva? Ei, ce să păţească? Doamne fereşte!"
Şi plecă din bucătărie, uitând de cele două farfurii cu ciorbă, care, oricum se răcise de mult şi în oală, dar mai în farfurii! Trecu prin holul micuţ şi intrănd prin sufragerie, ajunse pe celălalt coridor, şi mai micuţ. Pe dreapta era dormitorul şi cum intră, în stânga era un pat de două persoane şi cu o lampă micuţă cu abajur. În stânga era un dulap vechi din lemn masiv cu două rafturi. Deschise o uşă de jos şi îşi scoase repede un trening vişiniu. Se dezbrăcă, lepădând capotul şi pijamaua pe pat, şi imediat se îmbrăcă în trening. Apoi parcurse sufrageria în grabă până în hol. Prima oară vru să se încalţe în alţi şlapi, dar fără să-şi dea seama, puse mâna pe nişte adidaşi pe care îi încălţa când mergea vara la pescuit. De pe cuierul de lemn îşi luă o geacă de fâş şi-o îmbrăcă, după care ieşi pe uşă, uitând că trebuie încuiată.
Coborî treptele şi ieşi sprinten din scară, ca un tânăr. Grăbi paşii spre magazin, pe acelaşi drum pe unde mersese şi soţia sa, fără să-i pese de pământul umed şi fără să privească în jurul său. Ajungând acolo, urcă cele trei trepte, deschise brusc uşa şi intră în grabă. Nu apucă să spună nimic, că doamna Jeana, o vânzătoare grasă, cu obrajii roşii şi cu ochii albaştri îl salută voioasă:
- Ooo, bună seara, domnu' Tică! Ce mai faceţi?
- Bună seara doamna Jeana, bine, mulţumesc! Mariana mea plecă de mult de la magazin?
- Poftim? Doamna Mariana nici măcar n-a fost azi la magazin, domnu’ Tică! îi răspunse vânzătoarea, şi dacă mă gândesc bine, mă mir că nu a fost, pentru că dânsa trece cel puţin o dată, în fiecare zi.
- Cuum? Şi făcând ochii mari, cum n-a fost azi la magazin? Nu, nu se poate! Doar ştiu bine că a plecat după pâine şi eu am aşteptat-o cu mâncarea pe masă, până acum! îi spuse şi continuă zâmbind, haideţi doamna Jeana, glumiţi acum?
- Nuuu domnu' Tică, vai de mine! Nu-mi permit să fac astfel de glume! îi răspunse, privindu-l atent.
O privea fix, cu gura întredeschisă. Nu-i venea să creadă ce-i spusese vânzătoarea. Lăsă capul jos, gândindu-se pe unde o fi? I se părea ciudat, nu mai făcuse niciodată asta şi nici nu ar fi avut motiv să-i facă aşa ceva. Sau avea vreun motiv şi nu ştia el? Îşi întrerupse gândurile, îşi ridică faţa spre vânzătoare şi îi spuse zâmbind:
- Bine doamna Jeana, mulţumesc frumos! Lăsaţi că o găsesc eu, cine ştie? O fi pe la vreuna din prietenele ei. I s-o fi întâmplat ceva vreuneia dintre ele şi o ştii cum e ea, săritoare.
- Da, domnu' Tică, cine ştie? O fi pe la vreo prietenă, dar o găsiţi dumneavostră repede, n-avea unde să se ducă. O fi pe-aproape, pe-aci, îi spuse şi ea zâmbind.
Îşi luă la revedere şi ieşi din magazin. Dar cu toate că-i zâmbise amabil vânzătoarei, cine l-ar fi privit în acel moment, ar fi putut să-i vadă îngrijorarea şi nedumerirea de pe faţa sa.
va urma
Mihaela Moşneanu
-->
Răspunsuri
Mulţumesc din suflet, Delia.
Am citit cu aceiaşi plăcere ca şi până acum. Aştept cu nerăbdare urmarea.
Mulţumesc frumos, Cami şi voi posta cât pot de repede şi partea a 3-a.
Mulţumesc frumos, Lenuş.
Imi place, are suspans, astept urmarea
Am lecturat cu plăcere...Felicitări!