La început, comisarul îi auzi pe cei doi oameni, dar nu înţelegea ce vorbeau. Ceea ce-l făcu să rămână încremenit şi totodată surprins, era că una dintre cele două voci era cea a nevestei sale, care vorbea jos în scară cu un bărbat. Discuţia dintre ei părea să fie aprinsă şi misterioasă, lucru care îl făcu pe comisar să strângă din ochi şi să se încrunte.
Soţia comisarului era înaltă, slăbuţă şi brunetă. Era îmbrăcată într-un capot roşu şi avea în picioare o pereche de şlapi roz. Părul drept îl avea până la umeri. Avea ochi mari şi căprui, un nas drept şi nişte buze senzuale, întodeauna rujate. Era una dintre cele mai frumoase femei şi una dintre cele mai respectate doamne din cartier, datorită faptului că era soţia comisarului Cristea.
Soţul ei coborî treptele scărilor încet, să asculte ce vorbeau, fără să facă zgomot. Nevastă-sa şi bărbatul care era îmbrăcat într-un costum negru, vorbeau cu voce joasă, aşa că trebui să se apropie mai mult, ca să poată asculta discuţia lor. Ea ştia că soţul ei Andrei era la domnul Tică, unde obişnuia să întârzie şi de aceea conversa liniştită cu acel bărbat, fără să-i treacă prin minte că soţul ei era aproape, la câţiva paşi şi asculta discuţia lor:
- Numai vreau să am de-a face cu tine, Ghiţă. Vreau s-o terminăm.
- De ce? Cum adică nu mai vrei să ai de-a face cu mine?
- Uite aşa! Numai vreau. E timpul să punem punct.
- De ce? Să nu-mi spui că acum te-ai apucat să-l iubeşti pe comisar, că nu te cred, îi spuse el, nervos.
Ea începu să râdă şi îi spuse:
- Pe uriaşul ăla de comisar nu l-am iubit niciodată. Doar banii şi funcţia lui au fost şi sunt bune pentru mine, de-aia m-am măritat cu el. În rest, nu l-aş fi luat de bărbat.
- Păi şi-atunci Livia, de ce vrei s-o terminăm? Ţi-ai găsit pe altul?
- Încă nu, dar sunt alţii mai buni decât el şi decât tine, măi Ghiţă, răspunse ea râzând.
Comisarul asculta împietrit. Nu-i venea să creadă.
Ghiţă Suciu era patronul unui bar numit Scânteia, care era la vreo doi kilometri distanţă de acel bloc, unde locuiau familiile Alexandrescu şi Cristea. Era de etnie rromă. Şi oamenii lui erau cei care o răpiseră din greşeală pe doamna Mariana.
Auzind-o cum îi vorbea, se enervă pe loc şi îi dădu Liviei o palmă zdravănă. În mod normal, comisarul ar fi luat la bătaie pe oricine ar fi îndrăznit să se uite la Livia, dar acum nu avu nicio reacţie. Rămase pe loc ca o statuie, năucit de discuţia nevestei sale cu Ghiţă Suciu, privindu-i fix. Îl ştia din vedere, dar nu avusese ocazia ,,să-l cunoască" până acum.
,,Eu n-am lovit-o niciodată, i-am oferit o viaţă frumoasă, are tot ce-şi doreşte cu mine şi uite răsplata ei. Doamneee! Ce prost am fost! Tocmai eu să fiu înşelat în halul ăsta, nu-mi vine să cred. Şi cu cine, pe deasupra? Eu care credeam că nu mai există nimic în lumea asta, care să mă mire, uite de unde sare iepurele!"
Şi simţi dintr-odată lacrimile care i se prelingeau pe obraji fără să-şi dea seama, la fel ca domnului Tică, mai devreme. Era o trădare pe care el nu şi-ar fi închipuit-o nici măcar în vis, din partea Liviei. Nu realiza că plângea, deşi simţea lacrimile pe obrajii lui roşii.
Ghiţă Suciu, bărbatul în costum negru continuă, de data asta cu glas tare, auzindu-se în scară:
- Măi nenorocito ce eşti tu, dac' ar şti comisarul ce poamă eşti, te-ar băga în pământ de vie, la cum îl ştiu eu! Nu ţi-e ruşine? De fapt, ce ruşine să-ţi fie ţie? Îţi aduci aminte când mi-ai spus că mă iubeşti şi că vrei să fii cu mine? Şi eu ţi-am promis că vom fi împreună, că te voi fura. Vrei să ştii ce-am făcut măi, vagaboandă nenorocită şi penală, ce eşti? Vrei să ştii, ce-am făcut? Îţi spun eu acum, ce-am făcut! Când am văzut că nu-mi mai răspunzi la telefon şi că nu mai dai niciun semn de viaţă, am trimis trei oameni de-ai mei să te răpească şi ce crezi? Le-am spus cum arăţi tu şi idioţii dracului au răpit-o pe vecina aia a ta, de la unu, pe Mariana. Imbecilii ăia au răpit-o pe ea în locul tău, fiindcă au confundat-o cu tine. Când am întrebat-o cum o cheamă şi când mi-a spus, am zis că mor nu alta, pentru că ştiu că barbatul ei este bun prieten cu comisarul.
- Ceee? Eşti nebun la cap? sări atunci cu o voce răsunătoare, comisarul Cristea, cum ai putut să faci mă, aşa ceva? Băi tâmpitule, ştii că soţul ei este distrus acum, că nu ştie unde este şi ce face? Şi tu? Tu Livia, cum dracu te-ai încurcat tocmai cu ăsta? Doamneee! Nu-mi vine să cred ce-am auzit adineaori din gura voastră, mai ales de la tine! Lasă că o să-ţi arate ţie "uriaşul ăla"! Şi tu măi javră penală, ştii ce-nseamnă ce-ai făcut tu cu vecina mea de la unu? Şi cu oricare persoană, dacă ai fi făcut acest lucru, ştii ce-nseamnă? Sechestrare de persoană înseamnă, care se plăteşte cu puşcăria, măi porcule, idiotule ce eşti tu! Nenorociţilor, ce sunteţi voi, amândoi!
Acum fu rândul Liviei şi-a lui Ghiţă Suciu să rămână împietriţi. Auzind prima oară vocea lui Suciu şi după aceea pe a comisarului, domnul Tică şi doi vecini care nu dormeau încă, ieşiră afară şi auziră ce spuseseră Suciu, după ce-i dăduse palma Liviei, şi comisarul.
Domnul Tică coborî în grabă şi se repezi la Ghiţă Suciu, pe care şi el îl ştia din vedere.
- Unde-i Mariana mea, Suciule? Acum să faci bine să mă duci la ea şi să mi-o dai înapoi! Şi tu Livia, ce ai de vorbit cu ăsta? o întrebă domnul Tică privind-o, după care îşi întoarse privirea spre prietenul său, Andrei.
Îl văzu pe comisar cu umerii îndoiţi şi avea o faţă de parcă l-ar fi bătut cineva. Niciodată nu-l văzuse aşa pe Andrei şi nu-i venea să creadă. Întodeauna, prietenul lui fusese puternic ca un munte şi veselia sa explozivă se răspândea prin toate locurile pe unde trecea, dar acum arăta ca un copac uscat de la rădăcină. În acel moment, era umbra comisarului, acel comisar care băga spaima în toţi infractorii, acum era înfrânt de trădarea soţiei sale, Livia. Dar cu toate că arăta aşa de rău, îşi găsi puterea de-a vorbi:
- Acum, în acest moment Suciule, ne iei pe mine şi pe Tică, şi ne duci în locul unde o ţii pe Mariana, ai înţeles? Ai vreo maşină sau chem eu o maşină de poliţie?
- Da comisare, să trăieşti! Am maşină, acum mergem.
Auzindu-l cum îi vorbeşte, comisarul se repezi la el brusc şi îi dădu un pumn în faţă, doborându-l jos. Apoi sări pe el şi-l ridică cu forţă în sus. După care îi spuse, cu vocea sa răsunătoare:
- Băi împuţitule ce eşti! Pentru tine sunt ,,Domnul comisar", nu "comisare"! Şi să-mi spui: ,,Da,domnule comisar, să trăiţi!", ai înţeles?
- Da, domnul comisar. Da domnule comisar, să trăiţi! îi răspunse slab Ghiţă Suciu.
- Mai tare, că dacă nu, aici te omor, ai înţeles? zbieră la el, ţinându-l de piept, zgâlţâindu-l.
- Da, domnule comisar! Da domnule comisar, să trăiţi! strigă Suciu tare.
- Bravo! Aşa să faci de-acum în colo, ai auzit? Şi îi dădu drumul, împingându-l spre ieşirea din scară, după care continuă poruncitor, şi acum mişcă-te! Tică, hai să mergem după Mariana!
- Hai Andrei, hai! Da repede, da? îi răspunse domnul Tică, nerăbdător.
- Andrei! Andrei! strigă Livia la el cu jumătate de gură, stai!
- N-am de ce să stau, plec acum după Mariana! Stau eu şi cu tine de vorbă, când mă-ntorc, n-avea grijă!
Şi Ghiţă Suciu ieşi primul din scară, urmat de domnul Tică şi de comisar. Parcurseră aleea în paşi grăbiţi până ajunseră pe stradă şi înaintară direct spre aceeaşi Dacia Break, în care o luaseră cei trei oameni în negru pe doamna Mariana. Ironia sorţii fu ca domnul Tică şi comisarul să intre în spate, pe bancheta unde cei doi oameni în negru o aruncaseră pe doamna Mariana ca pe un geamantan, atunci când o răpiseră.
După ce intrară toţi trei în maşină, Suciu porni maşina şi mări viteza. Conduse aproape doi kilometri, după care intră cu maşina pe-o alee, unde încetini viteza. După o sută de metri, ajunse în faţa barului Scânteia. De acolo o luă pe stânga, printre nişte blocuri şi ajunseră într-o parcare, unde erau nişte garaje. Unul dintre ele era deosebit de celelalte, fiindcă avea fereastră cu grătar de fier şi o uşă cărămizie. De la fereastră, se vedea lumina aprinsă.
va urma
Mihaela Moşneanu
-->
Răspunsuri
Mulţumesc frumos pentru lectură, Cami.
Faina povestire, Mihaela! Suspans...