S-au întors la hotel complet dezorientați. Nu s-au oprit nici a privi caișii înfloriți, nici să admire verdele crud ce devenise împăratul localității, nu vedeau oameni grăbiți păşind pe străzi. Mintea lor se oprise la cele câteva vorbe spuse de directoarea de la Casa de copii.
- Mâine pentru noi va fi o zi hotărâtoare, Silvia, cum te simți tu acum ?
- Întrebarea este bună și pentru tine, Gaby! Hai să ne unim forțele și să încercăm să ne facem ordine în minte. Ceea ce am aflat astăzi, mă, ne, face foarte sensibili, dar pentru că tu ești m-ai echilibrat ajută-mă să trec peste bucurie, să asimilez bucuria.
Au vorbit, au făcut planuri. Dar cum vom merge acasă , cu trenul ? Micuța va fi cuminte în prima ei călătorie ? O mulțime de treburi ce trebuiau frumos planificate, să nu apară neprevăzutul. Dar , să avem răbdare până mâine, vom vedea atunci ce trebuie de făcut. Și-au amintit că nu au mâncat mare lucru în ziua aceea , aveau ceva mâncare rece pe care o luară cu ei la drum, dar nu s-au înghesuit să mănânce.
_- Hai, Silvia, îmbracă-te ieșim să mâncăm undeva, doar astă seara mai avem libertate, de mâine suntem părinți și nu vom m-ai avea timp pentru noi.
Silvia se simți minunat în târzia după amiază de primăvară. Un pardesiu ușor , de culoare gri, o eșarfă albastră și un basc gri deschis îi subliniau tenul delicat, puțin obosit. Gaby, un tânăr de treizeci și trei de ani, înalt, suplu, să nu zicem slab, cu ochi vioi de culoare incertă, să fie maro - ciocolată sau maro gri ? cu scurta de stofă de culoarea verde închis, cu capul descoperit ce-i lăsa părul aspru tuns scurt să se bucure de libertate, pășeau unul lângă altul ținându-se de mână. Cine ar fi putut ghici că bucuria lor se datora unui copil pe care îl vor vedea pentru prima oară, mâine?
Au intrat într-un restaurant modest și au luat o cină ușoară., apoi s-au îndreptat spre hotel pășind fără grabă, umplând plămânii cu aerul curat , destul de rece , aer de primăvară.
Au dormit liniștiți, împăcați cu ei însăși, simțind că viața lor se îndreaptă spre un făgaș pe care și-l doreau. Pentru cei a căror viață nu cunoaște suișuri și coborâșuri , pentru care normalul e foarte normal, nu pot înțelege ce simt acele persoane care își construiesc viața după alte tipare. Poate privesc de sus la aceea ,, anormalitate,, spun ei, dar în situații similară poate s-ar comporta la fel.
Unde am pus biletul cu numărul de telefon al doamnei Sofica , întrebă puțin agitat , Gaby.
Silvia scoase din buzunarul jachetei lui , bilețelul .
Nu fii agitat, e totul în regulă. Ne-am odihnit, acum pornim la drum.
Au ajuns la Maternitate, acolo se afla încă micuța. Au discutat cu asistenta Sofica.
Hârtiile sunt pregătite, Aveți nevoie de hăinuțe pentru fetiță, nu are decât trei săptămâni. A rămas în maternitate , mama a început cursurile, e la școală.
De altfel nu vă permite legea să vă cunoașteți . Ce trebuie să știți, va fi trecut în dosarul ce îl veți primi. Fetița e frumoasă și sănătoasă. Dar, înainte de a o primi, veți discuta cu medicul din spital
Nu o putem vedea acum , întrebă Silvia ?
Nu! Când o veți lua în brațe va fi pentru totdeauna,așa că mergeți să cumpărați hăinuțe pentru copil, pot fi și albe zâmbi asistenta, nu neapărat de culoare roz.
Au cumpărat hăinuțe pentru micuță, o plăpumioară călduroasă de mătase. Să cumpărăm și ghetuțe ? o întrebă pe vânzătoare, Silvia.
Vânzătoarea îi arătă niște botoșei drăgălași, dar erau bleu iar ea dorea albi sau roz. Luați-i și pe ăștia, zise vânzătoarea poate o să aveți și un băiat, zise zâmbind.
Silvia îi luă, așa în doară, să-i facă pe plac vânzătoarei. Achită bonul. Gaby se oprise și privea la un cărucior .
- Vom avea nevoie și de acest mijloc de transport pentru micuță.
- Bine, asta vom face acasă la noi, iubitule, doar nu cărăm ,, vehiculul,, de aici.
Pregătiți cu tot ce era scris de asistentă pe bilet, s-au întors la maternitate. Asistenta îi întâmpină , luă din mâna Silviei sacoșa cu lucrurile cumpărate: o voi îmbrăca eu, o veți primi pe mititică pregătită de drum.
- Dar, m-a sunat doamna directoare. S-a întors, este la birou acolo unde ați m-ai fost , dorește să discute ceva cu dumneavoastră.
După ce ați rezolvat treburile puteți să vă întoarceți aici.
Curioși, s-au dus cu teamă în suflet la Casa de Copii. Dacă a intervenit ceva și se schimbă situația ? dacă nu mai dorește să le dea fetița ?
Au intrat în biroul directoarei cu inima strânsă de teamă.
- Bine ați venit dragii mei. Eu mi-am terminat treburile și doresc să discut cu voi ceva ce mă frământă încă de ieri. Am înțeles că ați avut două nașteri, doamnă, o fetiță pe care ați născut-o cu cordon ombilicat și care a murit la naștere și băiețelul născut luna aceasta, de aceea v-ați dorit băiat. Eu am pentru voi o propunere, avem un băiețel care nu se adaptează în mediul din cămin. Nu crește în greutate, nu se bucură, nu se joacă la fel ca ceilalți copii, într-un cuvânt nu se adaptează. Dacă nu va avea parte de căldura unei familii, va muri. Are nevoie de iubire părintească, dragii mei. V-am analizat, ne-am interesat despre comportamentul vostru, altfel nu vă chemam să veniți și iată, vă propun, să vă întregiți familia și cu un băiețel.
Gaby sări de pe scaun și emoționat îi spuse: desigur, unde este copilul, câți ani are, vreau să-l văd !
Silvia privea zăpăcită la soț, neștiind ce trebuie să facă. Doi copii, de parcă aș avea gemeni? gândi . O să mă descurc oare ? Sunt capabilă de un astfel de efort ?
Directoare îi învită: veniți să vă arăt băiatul.
Au intrat într-o camera luminoasă, foarte curată cu o mulțime de paturi mici.. Băieței și fetițe , unii ridicați pe piciorușe , ținându-se de margine de pătuț, unii culcați, alții plângeau. Două tinere infirmiere îi hrăneau sau schimbau scutece. Cu toată hărmălaia , faptul că strălucea curățenia, că ferestrele mari dădeau lumină și căldură camerei, atmosfera era suportabilă. Infirmiera luă din pătuț un copilaș . Îl aduse lângă tânăra pereche. Acesta este copilul, zise directoarea. . Silvia îl luă în brațe. Era atât de mic. Își lăsă capul pe umărul ei,. Gestul copilului cuibărit pe umărul ei a lăsat-o fără cuvinte. Îl mângâie și-l privi cu atenție, ridicându-i obrazul. Un chip cu ochi mari, un obraz alb ca varul, o privi rugător parcă
.Ea nu m-ai suportă, începu să plângă. A simțit nefericirea copilului, a auzit glasul disperat ca o chemare, a nefericirii lui.
Are un an și trei luni și greutatea unui copil de cinci, șase luni. Nu mănâncă , nu a văzut soarele, e mereu răcit nu-l scoatem afară. Noi cunoaștem psihologia celor mici și abandonați, acest copil este altfel. Are nevoie de dragoste de părinți. Mama copilului era studentă la medicină,. S-a întâmplat, ce s-a întâmplat! Nu-l poate crește, l-a abandonat.
Au părăsit cu greu încăperea . Gaby l-a luat și el în brațe și i-a spus copilului: vino la tata, puiule, în sfârșit te-am găsit, m-ai găsit!
Acum aveau altă misiune, hăinuțe pentru băiețel
-. Tu ai cumpărat și ai ales ce ai dorit pentru fetiță, lasă-mă pe mine să aleg pentru băiat, zise Gaby.
Nu plecăm cu trenul, nici vorbă ., închiriez un taxi, așa la mica înțelegere , pentru că trei sute de kilometri plătiți cu ceas, ne lasă lefteri.
-->
Răspunsuri