Am descoperit că cel mai bine pătrund în miezul unei scrieri dacă o judec cu sufletul. Caut să văd dacă stârnește ceva în mine, o impresie, un sentiment, o emoție. Dacă se întâmplă așa, acea scriere mă bucură și îmi place, m-a îmbogățit cu ceva sufletește.
O poveste bine scrisă aduce în fața ochilor minții ceea ce-a vrut să-ți povestească scriitorul, din ce-a întâlnit, din ce l-a impresionat, l-a încântat. Dacă muza se îndură de noi, frumoasele trăiri interioare reușesc să treacă prin slovele scrise și să aducă mesajul înlăuntrul cititorului.
Poezia este , după cum simt eu, un gând căruia i-a fost făcută o muzică și-un dans.
Gândul spune ce-a simțit poetul cu sufletul, muzica ”întărește” acel gând, iar dansul te poartă prin lumea gândurilor de același fel, subliniind trăirea ce-o ilustrează.
Și dacă sunt inspirat alese, sufletul cititorului rezonează și astfel un gând pleacă prin lume, înfrumusețând cerul sufletelor noastre.
Există o magie a cuvintelor, a muzicii strecurate în vers, ce deschid încuietori interioare nebănuite, chiar și la cei ce n-au făcut o pasiune din cititul versurilor. Am fost plăcut surprins să întâlnesc oameni care, după ce-au citit ceva versuri ce ”spuneau” ceva de suflet, să devină amatori de poezie.
Așa am fost tentat să încerc și eu să scriu. Am scris... Dar frumusețea simțirilor mele și ceea ce se reflecta în vers erau atât de diferite! Am mai încercat, am tot ”cioplit” la ce scriam, am tot finisat, și încet încet simțirile au început să se zărească, doar să se zărească!
Atunci am realizat ceva ce m-a cutremurat: dacă ceea ce se simte în poeziile clasicilor e așa puternic, așa minunat, oare cât de profunde, de minunate, erau simțirile lor?
-->
Răspunsuri
De fapt... poezia se scrie în clipe de tristeţe, de profundă îngândurare şi poate cu o lacrimă... nici nu o definim, nici nu o explicăm,,, o trăim până la împlinirea acelui fior care ne penetrează fiinţa. Adevărat, mi-au plăcut mult acele cuvinte ale dv.:/" Am mai încercat, am tot cioplit la ce scriam, am tot finisat... , doar să se zărească!"/ Aşa este poezia... trebuie să fie abia, abia simţită să rămâna doar esenţa, esenţelor... Eu nu vreau să fac nicio remarcă anume, dar la început, acum vreo 30 de ani când descopeream că vorbesc în grai poetic, când am scris primele poezii, pe vremea liceului, apoi versurile scrise de mine pentru serbările şcolare, erau "încorsetate" în rime şi ritmuri... Am ajuns uşor la versul liber, liber că mă lasă să trec peste anumite trăiri, fără a fi forţată să respect un anumit şablon. Oricum ar fi poezia este o parte din fiinţa mea şi iubesc tot ce-mi dă acel fior. Fie în vers clasic fie în vers liber, poezia rămâne poezie.
Mulțumesc Emilia Popescu Rusu! Aș completa ce ați spus cu ideea că și un om fericit, plin de dor, de emoție, de admirație și de multe alte simțiri, poate scrie poezie. Pune în vers ce simte și ce crede că se poate reflecta frumos și în alte suflete... Admr pe cei ce scriu din suflet, așa ca dvs.!
Adevarat graiesti Viorel!
Mulțumesc Veronica, pe tine te simt mereu alături. Un gând cald de la mine...
Frumoase ganduri, minumat trecute prin filtrul simtirilor! Aceleasi pareri le am si eu, Viorel. Cuvantul purtator de lumi, de muzica, de trairi, prin energia sa!
Cu bucuria lecturii, Irina
M-am delectat mereu cu sensibilele flori ale gândului și versului tă dragă prietenă! Cu bucuria reîntâlnirii...