"Tinerete fara batranete, si viata fara de moarte", din colectia Petre Ispirescu, si "Ion Smintitu", din colectia Ionel Oprisan.
Vom vorbi in cele ce urmeaza, de doua basme, care sunt apocrife ale Iliadei si Odiseei.Deoarece aceste epopei se refera la cetatea Troia(Ilion= Cetatea Zeului ), respectiv la Atlantida, putem numi basmele noastre si "apocrife Atlante".Aceste basme, sunt: "Tinerete fara batranete, si viata fara de moarte", din colectia Petre Ispirescu, si "Ion Smintitu", din colectia Ionel Oprisan.
Daca un numar mare de basme sunt ceea ce noi numim totusi gresit, apocrife vetero-testamentare, exista si alte categorii de basme, care au ca model, razboaiele medice, si respectiv, epopeile lui Homer.Trebuie sa va spun un lucru, care pentru mine a devenit foarte simplu, dar el este o piatra de incercare pentru exegeza, si pentru toti cercetatorii sau comentatorii, in general.Epopeea indiana Ramayana, -eu am citit-o in veriunea lui Valmiki, in Biblioteca pentru toti, in doua volume, nu reprezinta decat versiunea indiana a razboaielor medice.Acelasi lucru il putem spune si despre "Cantecul Nibelungilor" si respectiv despre" Cantecul lui Tristan si Isolda." La fel ca epopeia indiana, acestea, sunt versiuni occidentale ale celor doua razboaie dintre persi si atenieni.De aici si posibilitatea de a le numi variante, desi s-ar putea ca in ce priveste constructia lor sa fie independenta fata de celelalte , singurul spatiu cultural comun, fiind legat asa cum am amintit de cele doua razboaie medice, despre care a vorbit parintele Istoriei, Herodot.
In ce priveste primul basm, valorile de semnificatie se desprind din cele cateva motive care presara (si alcatuiesc basmul).Haideti sa citim impreuna, cum este sau ce este Tinerete fara batranete...
"o casa, (...) inconjurata cu o padure deasa si inalta, unde stau toate fiarele cele mai salbatice din lume.Ziua si noaptea, ele pazesc cu neadormire, si sunt multe foarte.Cu dansele, nu este chip de a te bate.Si ca sa trecem prin padure, e peste poate.Noi insa, sa ne silim, dac-om putea, sa sarim pe deasupra."-incheiat citatul.
Dar aceleasi case, apar in mod paradoxal-insa explicabil,-si in Odiseea, unde Ulise ajunge cu tovarasii sai, la vrajitoarea Circe.(Odiseea, pg.238 ):
"Gasira intr-o vale din padure,
Palatul Circei, ridicat din piatra
Frumos cioplita pe-o naltime-a vaii.
Pe-mpreajma lui stau lei si lupi salbatici,
Dar imblanziti de farmecele zanei."
Prima ipoteza care am emis-o cu multa vreme in urma, si care a aparut intr-un ziar,se referea la identitatea zeitei Circe, cu Persefona,-zeita mortii, sotia lui Hades.Din aceasta perspectiva, animalele care o inconjoara pe zeita, sunt de fapt animale psihopompe, avand dublul rol, de a conduce sufletele celor morti in lumea infernala, dar si de paznici ai mormintelor, ele reprezentand la un moment dat si virtutile celor ingropati. Astfel, cand un pustnic moare, vine si-i sapa groapa un leu.Nu este exclus insa, ca sa existe si alte semnificatii simbolice, pe care noi, nu le stim deocamdata."Locul cu animale", apare pe masura crestinarii basmelor, situat la casele unei sfinte.
Gheonoaia, despre care exegeza a incercat sa spuna ceva, dar a sfarsit intr-o afirmatie amuzanta, reprezinta in spatiul narativ al basmului, Sirenele:
"Sa stii stapane, ca aici suntem pe mosia unei Gheonoaie, care este atat de rea, incat nimeni nu calca pe mosia ei, fara sa fie omorat.A fost si ea femeie ca toate femeile, dar blestemul parintilor, pe care nu-i asculta, ci ii tot necajea, a facut-o sa fie Gheonoaie."
Iata ce-i zice Circe, lui Ulise:
"Intai si-ntai,sosi-vei la sirene,
Acele care-ademenesc pe oameni,
Pe toti care se-apropie de ele.
Oricine-aproape merge fara stire,
Si cantecul sirenelor aude,
Napoi acasa, nu se mai intoarce,
Si nu-si mai vede pruncii si femeia.
E dus, nenorocit pe totdeauna,
Ca-l farmeca sirenele cu versul,
Rasunator, de unde-ntr-o livada,
Stau ele-ntre mormane de-oseminte,
De trupuri moarte, putrede de oameni."
Interesant este ca si sirenele, il vor vedea pe Ulise, si chiar daca nu-si dau seama ca el este legat de catarg, se vor ruga de acesta:
"Ulise laudate, vino-ncoace,
Tu slava-nalt-a neamului ahaic,
Opreste vasul, sa ne-auzi cantarea,
Pentru ca, zic mai departe Sirenele:
"(Aceia care ne asculta,)Invata mult, ca noi cunoastem toate,
Ispravile ce-au savarsit cu voia
Cerestilor, aheii si troienii,
Pe sesul larg din Troia.Ba cunoastem,
Si toate cate se petrec in lume."
Scoliile, vorbind despre Sirene, spun o gramada de prostii, care merita sa fie cunoscute, numai poentru a intelege de ce unele interpretarile acestora si ale altora, trebuiesc evitate.Ele spun:(Felix Buffiere-Miturile lui Homer si gandirea greaca, pg.303):(Sirenele sunt)...
"Pasari cantatoare pe campii, sau femei seducatoare si inselatoare, sau linguseala personificata.Linguseala ne seduce adesea, si ne inseala si ne omoara intr-un fel."Dar nici pe Felix Buffiere, nu-l putem ierta, interpretarea sa transformandu-se intr-o filozofie putin cam aberanta.Merita mentionat autorul, pentru ca cititorul sa nu repete greselile lui.Stiti unde gasim cheia pentru a lamuri enigma sirenelor? In Dialogurile lui Platon, legate de legendara Atlantida.Solon s-a dus in Egipt, unde preotii din Sais si Heliopolis( acestia sunt de fapt sirenele), i-au povestit despre conflictul dintre stramosii sai atenieni si persi.(Cantecul sirenelor.)Ele stau intr-o gradina,(Gradina este Delta Nilului), printre oseminte de oameni.(Egiptul era considerat inca din antichitate, un tinut al mortii, datorita atentiei exagerate pe care egiptenii o acordau vietii de apoi, si mai putin, vietii reale pe care o traiau.De aceea si Moise va fi salvat dintr-un sicriu de papura(Simbolul copiilor lui Israel pentru Egipt).In Mitologia Romaneasca, a lui Tudor Pamfile, (pg.223), este cunoscuta versiunea "Femeilor pesti " sau a "Faraonilor":
" In mare, se afla un soi de pesti, femei pe jumatate, numiti si Faraoni,care stau ascunsi sase zile, cat marea se framanta, iar sambata, cat marea se odihneste, ies deasupra.(...) Femeile Faraon, incep indata sa cante foarte frumos."
Desi se refera la Egipt, insa nimerind cu explicatia, undeva pe alaturi,alte variante legendare, leaga Femeile pesti, de Exodul Biblic(pg.223):
"Dincolo de partea de mare a acestor Femei pesti, este tara mancatorilor de oameni.Acestia cauta sa faca in fiecare sambata, pod peste mare, cat apele contenesc din fiert, ca sa treaca la noi, dar ostasii le zadarnicesc incercarea".(Dupa Voronca, op. cit. pg. 999-1001).
Podul peste mare este acel pod facut miraculos de Moise cu toiagul sau permitand copiilor lui Israel sa treaca pe malul celalalt, pasind pe apele marii ca pe uscat.
Mai obscura ni se pare prezentarea Scorpiei in cadrul basmului.Eu consider, ca Scorpia, ii reprezinta pe cei doi monstri ai Odiseei, Scyla si Caribda.
Sa vorbim putin de motivul imbatranirii.In basmul lui Ispirescu, el apare descris astfel:
"Locuitorii radeau de dansul (dar locuitorii nu sunt altii decat petitorii de la curtea Penelopei ) ca de unul ce aiureaza sau viseaza destept, iar el, suparat, pleca inainte, fara a baga de seama ca barba si parul, ii albisera."
Sau ceva mai departe:
"Si iarasi suparat, pleca cu barba alba pana la brau, simtind ca ii cam tremurau picioarele, si ajunse la imparatia tatane-sau."
Ori:
"Cautand intr-o parte si in alta, cu barba alba pana la genunchi , ridicandu-si pleoapele ochilor cu mainile si abia umbland.." s.a.m.d.
Despre aceasta uimbatranire vorbeste insa si Odiseea lui Homer:(pg. 322):
"Dar hai sa fac, sa nu te stie nimeni.
(ii zice zeita Atena lui Ulise)
Zbarci-voi pielea neteda pe trupul
Cel mladios, si te-oi cheli cu totul
De parul tau balai, si peste tine,
Voi pune doar o zdreanta, ca oricine,
Vazandu-te, sa se ingretoseze.
Frumosii ochi ti-oi inrosi ca astfel,
Sa te arati schimonosit cu totul
La petitori, la fiul, la nevasta,
Pe care i-ai lasat la tine-acasa."
Sa spunem cateva cuvinte, despre al doilea basm, apartinand colectiei lui Ionel Oprisan, care se numeste "Ion Smintitu."Ovidiu Barlea,vorbind despre basme, facea o interesanta distinctie vorbind despre "verosimilitatea " basmelor fantastice si " veridicitatea "basmelor analizate.Potrivit exegetului, actiunea basmelor fantastice, s-ar intampla "candva," "demult",(dar daca l-am intreba pe domnia sa cand, am primi probabil un raspuns evaziv,), "odinioara",(fara o precizare exacta a momentului)si ar fi plasata peste noua mari si peste noua tari,undeva "departe"(atat de departe, incat nici exegeza nu mai poate sa dea de urma locului respectiv, in ciuda mijloacelor moderne de circulatie,)in timp ce celelalte naratiuni fantastice, s-ar desfasura in realitatea nemijlocita, de curand."Este eterna greseala pe care o face exegeza, care confunda "realitatea" basmului fantastic cu perspectiva din care este scris sau povestit acesta.Si pe urma, d-l Barlea, uita ca atunci cand rosteste cuvantul fantastic, sau chiar acela ceva mai demonetizat, de basm, conform definitiilor, el este un produs fictional, motiv pentru care motivele folclorice continute si personajele devin fictionale, in ciuda aparentei lor la o realitate imediata.Fictiunea, potrivit parerii mele, inseamna un limbaj simbolic, si atunci trebuie sa cunosti modelul real, ca sa poti sa-ti dai seama cum a lucrat povestitorul basmul respectiv, ca sa observi incarcatura simbolica a naratiunii.Desi d-l Ionel Oprisan, situeaza basmul Ion Smintitu, in categoria basmelor superstitioase, dat fiind ca il consideram un apocrif homeric, incadrarea sa aici ni se pare a fi totusi o exagerare. Motivele existente in cadrul basmului, nu mai respecta modelul initial al epopeilor lui Homer,fiind dispersate in mod dezordonat, ca intr-un pachet de carti de joc.Vom arata succint, motivul folcloric si corespondentul sau homeric, sau, interpretarea pe care o dam noi.
"Pe timpul ala, (...) se facea armata noua ani de zile."
Informatia este corecta.In studiul introductiv la Odiseea lui George Murnu, citim:
"Iliada lasase povestea razboiului Troiei, neterminata.Asediul dura de noua ani si grecii, nu reusisera mare lucru..."
Sa amintim acum despre un alt moment:
"Si dupa noua ani de zile,il aduce la scaun(scaunul imparatesc) imparatu,(...)si-atuncea i-a dat si lui doua costume de haine, ca-l stia ca-i baiat sarac,si ma-sa era vaduva,si-i umple o ranita cu bani,cu poli de aur."
Momentul acesta se petrece la curtea regelui Feacilor, Alcinou, care il daruieste pe Ulise, cu tot felul de bunuri materiale, inainte de a-l trimite inapoi, in insula Itaka.Concluzia la care ajung, pe masura citirii basmului "Ion Smintitu," este ca autorul basmului, a cunoscut intr-un fel sau altul epopeile lui Homer.El a citit o varianta scrisa a acestor epopei.Memoria lui, insa a pierdut o buna parte din actiunea piesei, si pus in situatia de a spune o poveste, el repovesteste restul amintirilor care s-au sedimentat in mentalul sau, alcatuind nucleele narative ale motivelor folclorice, pe care a incercat sa le lege intre ele, intr-un tot coerent.As putea spune, ca aerul de arhaicitate, este imprimat la un moment dat chiar de catre povestitor, nu atat prin continutul motivelor folclorice, ci prin acea disperare, de a umple golurile dintre ele, din caracterul de improvizatie spontana, in care se amesteca verosimilul fictional al nucleelor folclorice, cu neverosimilul impletiturii in care le fixeaza autorul.Scena daruirii de catre imparat a lui Ion Smintitu, apare asa cum spuneam, in Odiseea: (pg.198-199):
"Iar Alcinou,(...) feacilor le zise:
-Fruntasilor si sfetnici, dati-mi ascultare,
Strainul mie, prea cuminte-mi pare,
Deci hai sa-i facem dar de ospetie,
Cum ni se cade.Voi sunteti cu totii,
Douasprezece-a obstii capetenii.
Cu mine trisprezece.Fiecare,
Aduceti-i cate-o manta curata,
Si-o-mbracaminte, si-un talant de aur..."
Tot aici, la curtea Feacilor, Ulise o intalneste pe fata regelui Alcinou si-a reginei Areta, Nausicaa, desi in basm, intalnirea iese din tiparele obisnuite ale epopeii, reprezentand acel gol memorial, pe care povestitorul, trebuie sa-l umple cu ceva.Dar mintea lui, nu mai stapaneste intamplarea, si de aceea, exista oscilatia care o simtim, dintre Nausicaa, si cealalta femeie care a provocat razboiul troian, fara voia ei, Elena.
"Si cand pleca el, sa iasa pe poarta, si se uita-napoi, atuncea vazu fata-mparatului.Doamne, zice: Ce fata frumoasa.Da n-am vazut-o pana acum.- si pleaca."
Replica aceasta cu "Da n-am vazut-o pana acum", -este total absurda.Chiar si faptul ca Ulise in economia basmului, o vede pe fata , numai inaintea plecarii, este absurd.Povestitorul se grabeste, pentru a-si ascunde neputinta restituirii episodului, in intelesul lui originar, pentru a-si camufla lapsusul memorial.Pentru ca lucrurile acolo, s-au petrecut cu totul altfel, si Homer ne-o spune cu gratie:( pg.159)
" Te rog domnita in genunchi. Esti zana?
Daca tu esti una Ori muritoare?
Din cele care locuiesc Olimpul,
Eu dupa stat, si fata si faptura,
Te-aseman foarte, cu-a lui Joe fiica,
Diana."
Si putin mai departe:
"Caci nu-mi vazura ochii o femeie,
Si nici un om, ca tine de-opotriva.
(...)
In Delos doar vazui asa un lujer,"
..s.a.m.d.
Amuzanta este si scena rapirii Elenei de catre Paris, asa cum o descrie povestitorul:
"Si mergand asa prin padure, a obosit, si sta si el jos, razimat de-un copac ( dar rezematul de copac apare atunci cand Ulise va fi legat de catargul corabiei sale, in momentul trecerii prin apropierea coastelor, unde se gaseau sirenele). Atunci aude un glas ceva de fata,pe deasupra lui mergand si cerand ajutor."
Textul povestitorului a devenit iarasi ambigu, pentru ca el isi aminteste foarte vag niste fapte pe care le amesteca memorial.Aici, ori se vorbeste despre Elena din Troia, ori prin faptul ca actantul se sprijina de copac, si aude glasul, scena se refera chiar la trecerea eroului grec pe langa tara sirenelor, asa cum am spus mai inainte.
Plecat in cautarea Elenei, (pg.15), eroul da de un copil mort.
"La noua ani de zile, ajunge intr-o padure, cam deasa, si acolo, tot asa, sa caute,si gaseste un copil mic mort."
Copilul, pe care il intalneste actantul, este Elpenor, scena mortii lui petrecandu-se la casele zeitei Circe.Ulise il va revedea in tinutul umbrelor,unde Ulise vroia sa-l intalneasca pe prorocul Tiresias, ca sa afle drumul de intoarcere spre casa. Ion Smintitu, da ordin capitanului sau sa descalece de pe cal, sa sape o groapa si sa ingroape copilul, dar la refuzul acestuia, se apuca el insusi sa faca acest lucru:
Atunci Ion Smintitu "descaleca, face atunci o groapa , l-ingroapa, toarna peste el o sticla cu vin ii pune si lui o cruce la cap si pleaca."
Povestitorul impleteste propria sa fictiune cu vagile amintiri despre Odiseea, incercand sa umple golul memorial pe care il are.Pentru ca Circe i-a spus asa lui Ulise:
"Sa sapi o groapa ca de-un cot in cruce,
Si mortilor sa-nchini intr-ansa paos.
Intai sa fie mied,apoi vin dulce,
Si-al treilwa tot apa.Peste ele,
Faina alba sa presari.Pe urma,
sa tot te rogi de testele deserte
Ale mortilor...."
In cadrul basmului, apare si motivul calului troian.
" Descaleca de pe cal, taie calul, da-i tot afara din cos, si te bagi in cosul lui, ca va veni o pasare mare,si-l va lua in gheare.Si sus te va duce."
In Cantecul Nibelungilor, Siegfried, va calari calul fantastic, cu care va strapunge zidul de foc ce inconjoara patul sau cetatea Brunhildei.Modalitatile sunt diferite, calul este insa acelasi.Uneori, numele calului se confunda in mod straniu cu al eroinei, eroul fiind obligat sa ia, sau sa cucereasca braul fetei.Dar atunci, ea se va numi Brunhilda-in versiunea germana, si nordica, -si Hipolita, in cadrul legendelor grecesti.Reamintim cititorului, ca numele Hipolita, inseamna de fapt, calul de piatra. A lua braul Hipolitei,- asa cum va face Heracles,-inseamna de fapt a lua "Braul de piatra a calului", cel vare a construit acest brau de piatra, fiind zeul marilor Poseidon, care ridica cu forte proprii sau ajutat de Foibos Apolo, zidurile inexpugnabile ale cetatii Troia sau Ilion.Acelasi brau, se va transforma intr-un cerc de fier,-simbol al asediului, in jurul Fecioarei, sau zeitei Fecioare, care este impiedicata in felul acesta de catre Fat-Frumos, sa nasca.Numai la atingerea mainii lui, cercul de fier se rupe -dar atentie, cercul nu este o centura de castitate media,-si zeita Fecioara, poate da nastere astfel, pruncului sau.Ma intreb daca pruncul care plange in pantecul mamei sale,- desi aici mai exista o explicatie de traditie traca, privitor la soarta nefasta a copilului care se va naste,-ca idee, nu se leaga de centura de fier, si de zeita Fecioara, in mod complementar.
Momentul calului, apare de4scris succint in Odiseea, cel putin de doua ori:
(pg.106):
"Sa vezi ce fapta mai facu si alta,
El (Ulise ), vajnicul barbat odinioara,
In calul cel de lemn, cioplit, alaturi
De noi, de toti fruntasii cei din Argos,
Cand aduceam troienilor pieire."
Sau, legat de cantecul lui Demodoc,(pg. 202):
"... si-ncepu povestea,
De unde-aheii, lagarul arzandu-si,
S-au prefacut ca pleaca pe corabii,
Pe cand ceilalti, in jurul lui Ulise,
Se-aflau in Troia-nconjurati, in calul,
De lemn, ascunsi... s.a.m.d.
In basm, o pasare ia calul eviscerat in care se afla Ulise, si este urcat pe stanca unde era cetatea.Pasarea respectiva, sunt troienii. Intrebarea care urmeaza, este fireasca.Dar de ce pasare? Pentru ca zeita Atena a grecilor, se numea Atena, si era reprezentata printr-o pasare nocturna, simbolul noptii, dar si a mintii mereu treze.Dupa ce omoara pasarea,Ion Smintitu, iese afara si incepe sa caute.
" Dar acolo erau lupi, ursi, tigri, fel de fel de animale rele.Si-atunci l-a apucat noaptea."
Vorbind despre muntii Troadei, Heinrich Schliemann, scria:
"Muntele Ida, si-a pastrat vechiul nume.Epitetele lui homerice sunt: inalt, bogat in izvoare,; din cauza bogatiei sale in vanat, este numit mama sau nutritoarea animalelor salbatice."(pg.109 , Pe urmele lui Homer, vol.II.).
Dar eu cred ca pe povestitor, l-a impresionat mai degraba descrierea caselor zeitei Circe, unde apare ceea ce am numit mai inainte, "locul cu animale."
"Gasira intr-o vale din padure,
Palatul Circei ridicat din piatra,
Frumos cioplita, pe-o-naltime-a vaii.
Pe-mpreajma lui stau lei si lupi salbatici,
Dar imblanziti de farmecele zanei."
Basmul, mai povesteste despre intrarea lui Ulise in cetatea Troiei, si despre intalnirea dintre acesta si Elena.Totusi, daca aceasta interpretare poate fi relativa, mai consistent ni se pare motivul folcloric al recunoasterii eroului.
"La poarta imparatului,(pasarea) ii da doua pene.
-Ia aceste pene.(...) Cu aceasta pana, cum ai dat pe la nas, te faci om batran. Si cand vrei sa te faci la loc, dai cu cealalta.(...)
Atunci, Ion Smintitu, ia pana, da pe la nas, se duce la-mparat, om batran, cocosat, cu chelie-n cap, intr-un baston mergand."
Scena este foarte bine conturata in Odiseea lui Homer, si nu o mai repetam.Recunoasterea lui Ulise, se face dupa aplicarea de catre fata, a unei stampile imparatesti, pe gatul barbatului, de catre femeie, in timp ce dansau amandoi.Stampila, este aici echivalenta cu cicatricea descoperita de Euricleia, dar care se gasea, in cu totul alta parte.
Ion Smintitu, se numea astfel, pentru ca atunci cand Palamede a venit la Ulise sa-l ia la razboi, acesta s-a prefacut a fi nebun, nebunie neconfirmata atunci cand Palamede l-a pus pe pruncul lui Ulise, Telemah, in fata plugului, regelui Itakai.Aceasta este istoria celor doua basme despre care amintim in acest capitol.
_________________
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri