Un fapt ciudat

Motto

Cine acţionează astăzi în alt sens decât ieri  nu va dezvolta simţul caracterizat (acţiuni şi gânduri logice direcţionate unui scop clar).

Op. citată pag 95.

  

 

                                     UN FAPT CIUDAT

 

 Partea 1/5

 Când au oprit maşina în faţa ultimei locuinţe dinaintea podului de peste Sărăţel nu se ajunsese la jumătatea zilei şi Serfim spera să se întoarcă acasă înainte de ora la care mâncau de obicei. Coca, nevasta lui striga peste gard şi gazda, Lăcrămioara Păvăloiu, căreia intimii îi spuneau Lac, deschise poarta repede smiorcăindu-se şi îmbrăţişându-se. Nu se văzuseră de peste douăzeci de ani.

În semiobscuritatea camerei răcoroase o văzu pe bătrână, mama Lăcrămioarei, Argentina, îmbrăcată într-o rochie roşie-bordo cu buline negre şi guler de dantelă neagră. Ochii îi străluceau fericiţi, surprinzător de vii pentru cei nouăzeci şi cinci de ani ai săi. S-au sărutat convenţional pe obraji, dar Serafim avu, pentru o clipă, senzaţia că bătrâna Argentina l-a ţinut la piept o secundă mai mult decât ar fi trebuit, iar strângerea de mână a ezitat, evident, o secundă peste timpul protocolar.

- Stai aici, lângă mine, pe canapea, tinerele! De multă vreme n-am mai fost în compania unui bărbat prezentabil!

- La şaptezeci de ani!... Nici tinerel, nici prezentabil!  Doar o prezenţă masculină!...

Imediat s-au separat cele două grupuri, Coca şi Lac, foste colege de şcoală şi de clasă cu amintiri comune, iar bărbatul, în lipsa altei oferte, a adoptat bătrâna. Sau invers.

- Ce numeşti, dumneata, o prezenţă?

Ochii bătrânei arătau o curiozitate calmă şi binevoitoare, oarecum enigmatică, iar Serafim bănuia că ascundeau lovitura ce urma să o primească, ceva care să-l uimească şi subjuge definitiv. Înţelese că enunţul „prezenţă” nu era întâmplător, Argentina urma să-l speculeze într-un fel anume ştiut numai de ea şi se hotărî să nu-i permită acest avantaj.

- Mă gândeam, răspunse el privind un tablou pastoral desuet agăţat pe peretele din faţa sa, la ceilalţi cinci fraţi ai mei, întrupaţi, monitorizaţi de Sufletul meu Superior şi la restul de şase care se odihnesc ca materie subtilă până la o nouă întrupare.

- Dintre cei doisprezece… Nu ştiam că restul de şase sunt în eter!... I-ai căutat pe cei ca tine? Este o chestiune total necunoscută… Nici nu m-ama gândit, n-am găsit nimic scris despre aşa ceva… De unde ai informaţia?

Lăcrămioara şi Coca priveau uimite discuţia încifrată, gazda părea că ascultă cu gura căscată, apoi îşi reveni agresivă:

- Mamă, nu-l aiuri pe domnul!...

- Serafim, dragă, Serafim îl cheamă. Nume predestinat, de înger: Scaunele, Domniile, Stăpâniile, Începătoriile, Puterile…

- Te rog, mamă, abţine-te! Au venit în vizită la mine!

- Opreşte femeia şi dă-mi bărbatul! …Heruvimii, Serafimii, Arhanghelii, Îngerii.

- Noi plecăm acum, vrem să ajungem la Mociaru, la un prieten al meu… Vorbele bărbatului au fost acoperite de protestele femeilor. Chiar şi Coca a reacţionat:

- De unde ai scos şi ideea aceasta, nu mi-ai spus nimic la plecare, vreau să vorbesc cu Lac mai mult timp!

- La noapte dormiţi la noi, hotărî aceasta.

- Nu suntem pregătiţi…

- Iar eu sâmbăta mănânc numai peşte. Aveţi?... Nu!? Atunci plec să cumpăr de la… sper să găsesc!

Chiar în faţa magazinul alimentar situat la parterul unor blocuri construite în trecut, acum nelocuite şi vandalizate, a întâlnit un vechi prieten epigramist, Vasile Blidaru. După informări reciproce legate de viaţa lor şi de prezenţa în acel loc şi în acel timp, Vasile propuse:

- La peştele tău se poate bea numai vin de la Joseni… Tata mai trăieşte, uneori mă întreabă de dumneata, îşi aduce aminte cheful de pomină de acum douăzeci de ani…

- Cum de nu m-a uitat?

- Ai cântat „Trăiască regele”, el a fost în Garda Regală şi a vorbit o oră cu Mihai la o vânătoare de porci. Şi regelui i-a plăcut cugetarea cu mistreţul care trebuie să aibă o portiţă de scăpare… Ţi-a spus-o şi ţie…

A parcat maşina chiar în curbă, se vedea din curtea unde bătrânul Blidaru trebăluia.

- Te aştept afară, dacă intru nu-mi dă drumul până diseară…

Dar nu se cădea! Umplerea unei sticle de doi litri cu vin a durat o oră, timp în care a vorbit numai tatăl lui Vasile, dar, până la urmă, Serafim a scăpat…

- De ce nu ne-ai spus că te duci la Joseni, doar ai trecut prin faţa casei?! Ne-am speriat!... Acum ai să găteşti tu peştele, noi mai avem de vorbit! Doamna Argentina va trage un pui de somn… Ai luat şi lămâi?

Când Coca era speriată vorbea mult şi răstit.

- Gata, linişte!... Mă descurc în oricare bucătărie, doar piperul să-mi arătaţi unde îl găsesc. Într-o oră vă chem la masă.

Îl încânta lipsa de conformism a gazdelor care nu se formalizau de gestul unui musafir ce pregătea masa familiei. Ar fi trebuit să consume bucatele făcute de gazde… După o jumătate de oră doamna Argentina a apărut grăbită în bucătărie:

- Foi de dafin ai pus? Dar piper negru măcinat? De unde ai informaţia?

Discuţia era reluată de bătrână de unde se întrerupsese în urmă cu trei ore. Era tare cucoana Argentina!

- Am avut mai multe surse… Jasmunheen şi Jinarajadasa. Doar ea şi indianul franţuzit au scris câte ceva despre coborârea Monadelor în planul Anupadaka, aceasta pentru că ele sunt alcătuite din energie subtilă, iar materia are o vibraţie prea joasă, nu supravieţuiesc…

- Nu prea înţeleg totul!

- Voi începe cu cele şapte raze, adică cele şapte momente al emisiilor de Monade din… cum să spun? din Materia dumnezeiască, adică Monadele sunt părţi de dumnezeire. Drumul lor spre întrupare s-a oprit, aşa cum spuneam, în planul Anupadaka unde au dezvoltat, fiecare Monadă în parte, câte 12 Suflete Superioare, iar aceste câte 12 prezenţe umane, adică douăsprezece suflete obişnuite suficient de „materiale” pentru a se întrupa…

- N-am să înţeleg niciodată…. Cu toate că-mi este foarte necesar! Poate mă lămureşti dumneata, domnule cu nume de Înger! Sunt obligată să cunosc această… chestiune înainte de a muri, altfel… Doamne, nu înţeleg nimic!

- Prima emisiune de Monade a fost în urmă cu opt miliarde de ani, iar ultima acum patru sute de milioane… Aceasta este vârsta astrală a fiecăruia dintre noi. Pământul nu se formase atunci…

- Vrei să spui că au fost trimise şi pe alte planete, că există viaţă şi în altă parte?

- Desigur… De ce n-ar fi!

- Cu siguranţă, este, domnule Serafim! Dacă povestea dumitale se înţelege greu, am şi eu una la fel de ciudată, n-am spus-o nimănui, oamenii obişnuiţi nu mă pot crede, nu s-a mai auzit aşa ceva de când e lumea lume, nici în basme… Nici dumneata, cred eu!

- Să trecem la masă, e gata peştele!

- Hai pe malul gârlei, bem cafeaua acolo, la umbra nucului, propuse doamna Argentina după ce mâncaseră şi lăudaseră peştele gătit de Serafim. Fetele mai au, încă, destule de povestit. Şi noi, de asemenea.

Fundul curţii ajungea la râul Sărăţel şi apa făcea o curbă mare, erodând malul dealului de peste gârlă. O împrejmuire veche, cu ţambre din lemn putrezite arăt limita curţii, aflată tot mai departe de apa ce se îndepărta. Un nuc străvechi ocupa toată lăţimea locului. Sub el, o masă şi două bănci, şi ele putrezite, urmau să fie locul lor de refugiu. Serafim nu fuma,  dar bătrâna a tras două ţigări la cafeaua pregătită tot de musafir.

- Nu cred că ai aflat, domnule Serafim, Lac nu este fata mea… este luată şi crescută de când avea trei zile, i se vedea doar nasul roşu din scutecele murdare.  Bărbatul meu  nu făcea copii sănătoşi, aşa cred, eu am fost sănătoasă întotdeauna, dar n-am vrut să mă culc cu altul, l-am iubit foarte mult, ne-am iubit foarte mult. A fost singurul bărbat iubit de mine pe lumea asta… Înţelegi? Ţine minte, singurul pe lumea asta! Spune-mi cum faci cafeaua asta aşa de bună? Bine, ai să-mi spui ală dată, mâine dimineaţă!

Faţa bătrânei era radioasă!

 

● Argentina mergea sâmbăta seara la Cercul Militar, la balul ofiţerilor şi niciodată nu era singură, o însoţea Gloria Movileanu, colega ei de la Oficiul Poştal Nr. 7. Dansau toată noaptea, aveau renumele consolidat de dansatoare talentate, fete frumoase, dar inaccesibile. Plecau, întotdeauna însoţite de tineri ofiţeri înalţi, drăguţi şi manieraţi, artilerişi sau aviatori, o conduceau pe Argentina pe strada Nicu Constantinescu, destul de aproape de Cercul Militar unde stătea. Ea se scuza grăbită lăsând neconsolat partenerul de dans care spera măcar la o sărutare şi intra în curtea păzită de Leu, un câine ciobănesc, miţos. Nu putea fi urmărită în curte! Gloria le spunea maliţioasă:

- Nu v-am spus eu că nu există o continuare!? E sălbatică! Îl aşteptă pe Făt frumos!

Luni, veselă şi strălucitoare, puţin obosită, gloria îi spunea la ureche pentru a nu auzi diriginta:

- Am avut o noapte minunată! Nici acum nu sunt refăcută.

- Dar duminică spre luni n-ai dormit?

- Timpul este duşmanul nostru, Argentina. Dacă nu-l preţuim se strecoară repede pe lângă noi şi se duce, nu-l mai ajungi din urmă! Când am plecat de la tine erau doi, câte unul pentru fiecare dintre noi două, dar ai dezertat şi a trebuit să te înlocuiesc.

- Taci! Vorbeşti şi faci numai prostii, chiar n-ai nicio urmă de demnitate?

- Locotenentul tău este un maestru, nici nu ştii ce pierzi, Virginico!

Apoi a apărut. Stătea puţin retras, singur, cu un pahar de vin alb în mână, zâmbind puţin sfios, uimit de vânzoleala din jur. Părea un copil abandonat  în mijlocul străzii, îngăduitor cu toţi aceia care treceau pe lângă el lovindu-l cu coatele. Chiar avea o faţă imberbă, roză cu oval ce tindea spre cerc. Argentina simţi imediat nevoia de a-l proteja şi se trezi în înaintea lui ţinându-l strâns de mâna stângă. Uimirea bărbatului se transformă în bucurie, iar fata se minună de iuţeala cu care îşi schimba sentimentele şi de uşurinţa cu care i le citea pe faţă. O săruta îndelung cu buze catifelate, lipite definitiv… „Sunt prea moi, ca petala florilor de trandafir, o fi bărbat sau femeie?”

- Desigur, ai în faţa ta un bărbat, domnişoară. Dacă vrei se poate…

Îi ghicise gândurile şi nu va fi singura dată, nu avea de ce să se ascundă, el va şti ce gândeşte. Răspunse doar pentru a dovedi că ştie să vorbească:

- Dacă tu vrei, eu te ascult, adică sunt… bucuroasă. Dar nu ştiu cum se face…

- Vom învăţa amândoi. Argentina n-a înţeles ce vrea să spună, nici nu dorea să ancheteze… Se gândea doar la acel moment care venise. Pentru a se convinge că totul este adevărat, la lumina unui bec de pe stradă, îl întoarse cu faţa spre el cercetându-l cu atenţie, apoi se sărutară, iarăşi, îndelung.

- Să nu mă părăseşti niciodată! Promiţi?

Cum şi ce s-a petrecut în camera mobilată a locotenentului, în acea primă noapte schimbată în primul răsărit de soare, Argentina n-a povestit niciodată cu amănunte. Dimineaţa a ajuns acasă strălucitoare, însoţită de un Nicolae obosit, cu faţa trasă, aproape bărbătească.

- Adică ai dormit la… aţi fost în acelaşi pat? Şi ce-ai făcut, nefericito, cu fătălăul ăsta în acelaşi pat? Ţi-ai distrus viitorul pentru un… Cum să-i spun? Cum să-ţi spun, mă, amărâtule?

- Iertaţi-mă, doamnă, o iubesc pe Argentina!

- Ai văzut-o odată şi gata, iubire… Argentino, nu vom spune nimănui, cred că nu ţi-a făcut mare stricăciune, nu cred că are cu ce! Se poate repara uşor! Pleacă, domnule, şi să nu mai faci aşa ceva, eşti norocos că bărbatul meu este plecat… undeva. Gata, ne descurcăm noi!

- Îmi cer iertare, doamnă, eu sunt locotenentul Nicolae Vencov, pilot de escadrilă. Fata dumneavoastră este o persoană foarte onorabilă şi va fi soţia mea, amândoi am hotărât!

- Vei fi dumneata pilot de orice, dar eu nu-ţi dau fata! Nu va fi nevasta ta niciodată! Ai înţeles, mă nănacule! N-am nevoie de nepoţi tâmpiţi! Nu e nevoie să te duc până la poartă! Dacă era bărbatul meu acasă zburai la escadrilă dintr-un singur picior dat acolo unde trebuie. Mă, tu eşti castrat, sau te însoţeşti, ca fetiţă, numai cu blestemaţii dedaţi păcatului învăţat la Paris? Tu, treci în casă, putoare!

- Nik, aşteaptă aici, la poartă, mă întorc repede cu lucrurile…

- Dacă pleci acum n-ai să mai pui piciorul vreodată în casa noastră!

Săptămâna următoare s-au dus în Banat, la Lugoj, locul naşterii lui Nicolae. Nu s-au îmbrăţişat, fiul a sărutat mâna mamei şi atât, apoi toţi au intrat prin spatele casei într-o odaie mare, cu sobă, masă şi paturi. Tăcuţi stăteau rigizi pe scaunele cu spătar înalt primind câte o farfurie mare cu tocană de purcel scăldată în grăsime. Pâinea, din care se mâncase mai înainte, mai avea lungimea de o jumătate de metru, iar castronul cu murături a apărut în mijlocul mesei. O fată şi încă doi băieţi adolescenţi, fraţii lui Nicolae s-au alăturat celorlalţi. Capul familiei a spus „Tatăl Nostru” şi au mâncat în tăcere; în timpul prânzului nu s-a vorbit La sfârşitul mesei capul familiei a vorbit:

- Fecior, bine că ai ajuns la noi, şi că te vedem sănătos. Am priceput din scrisorile tale că vrei să te însoţeşti cu această femeie şi că nu-ţi ţii legământul făcut Mariei… Noi suntem gospodari buni şi credincioşi cuvântului dat, deci, te întreb, ce veste să-i dau tatălui Mariei?

- Argentina va fi nevasta mea! Maria va găsi, ea, pe cineva potrivit. Aşa am hotărât!

- Fecior, ia femeia cu tine şi pleacă în străini, la noi nu vei mai veni cu ea… sau fără ea cât timp veţi fi împreună. Doar dacă te iei cu Maria, cât o mai fi fără bărbat, că nu te aşteaptă până la A Doua Venire!...

          - Să plecăm de aici, Argentina!●

Urmează partea 2/5

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –
Voturi 0

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentariile sunt închise.

-->