Partea 2/5
- Curioasă este, domnule Serafim, dorinţa de a dormi după ce beau o cafea bună! Ajută-mă să merg în casă… Să nu te temi, nu cad în somnul cel lung, nu am chemarea. Ştii despre ce vorbesc, nu? La cinci să mă sculaţi! Să vină Lăcrămioara!
Coca l-a condus în camera rezervată lor, prăfuită, mirosind a gutui şi mere, locuită doar ocazional, un fel de „camera mare”, concept ce nu s-a mai putut păstra în apartamentele înghesuite ale oraşelor dezvoltate iraţional. Starea de bine l-a cotropit, nu ştia care dintre mirosuri, tăind ca un bisturiu, a retezat legăturile cu restul lumii. Lângă el trupul nevestei părea adolescentin şi simţuri rareori stârnite loveau timpanele…
- Linişteşte-te, omule, tocmai aici te-a cuprins fiorul?
Dojana femeii era blândă, aproape un îndemn. L-a sărutat pe gât apoi pe buze, lung şi complice, cuprinsă şi ea de bucuria vieţii şi de nevoia îmbrăţişării, pentru siguranţă, a sprijinului ei, a certitudinii că trăiau vremuri de vis. Nu s-au temut de zgomotele ce ar fi putu fi auzite în camerele alăturate şi de răul ce-l puteau pricinui acestea Lăcrămioarei.
- Am notat undeva, continuă Argentina după ce a băut, la trezirea din somn, un ceai negru, tare, câte avioane ruseşti a doborât Nicolae. Multe! El zbura pe un IAR 80, dar ştia, mi-a spus el, unele şmecherii. „Faci pe lovitu’ şi nu mai sunt atenţi ce faci, se trezesc cu burta spintecată de mitraliere”, îmi spunea el, dar nu era o poveste pentru femei. Lor le trebuie dragoste… Un bărbat zdravăn, acasă! Aceasta până capătă un copil, să aibă ce face, altfel se încing şi se răcoresc fiecare cum poate. Dar el era plecat mereu, tot mai departe în răsărit, după frontul ce se depărta de culcuşul unde îl aştepta dornică. Venea acasă cu avionul, ateriza la Bobocu şi sosea pentru câteva ore, le petreceam strânşi în braţe, ne iubeam tot timpul, rar mai aveam răgazul pentru ca să povestim cele petrecute în timpul scurs de al ultima permisie. „Cei bătrâni nu s-au îmbunat?” întreba el tocmai când ieşea pe uşă sau se urca în maşina trimisă de la Flotilă pentru a-l duce la aeroport. Eu dădeam din cap, nu puteam răspunde cu vorbe, ar fi însemnat să plâng în faţa lui şi nu voiam. Abia mai târziu lacrimile arătau suferinţa făcută de blestemele părinţilor porniţi împotriva noastră.
Coca şi Lac au invadat spaţiul de sub nuc aşezându-se pe băncile şubrede fiecare lângă persoana iubită..
- Serafim, iubitule, peştele trece iute prin burtă, ce ne dai la cină? întrebă Coca alintându-se şi sărutându-l pe tâmplă. Bătrâna a zâmbit, iar în semiobscuritatea grădinii dinţii de porţelan ai protezei sale luciră atinşi de razele apusului.
- Bag seama, zise ea, Serafim este foarte trebuitor… măcar să ne gătească. O salată orientală puteţi şi voi face! Lăsaţi-mi ultimul bărbat ce se găseşte în preajma mea!
● - Nik, iubitule, am o veste!
Pilotul, îmbrăcat de plecare se întoarse voios sărutându-şi, cu acest prilej, încă odată, nevasta. Îşi trăgea pe mâna stângă mănuşa lungă, vătuită, folosită în zborul la înălţime.
- Voi avea un copil! Sunt sigură… a mişcat!
Claxonul maşinii de serviciu l-a trezit din uimire şi a alergat spre poartă cu nevasta agăţată de el, dezbrăcată, înfrigurată, fericită.
- Te iubesc tot mai mult! De acum mă voi feri… Am grijă de viitor!●
Vinul rubiniu, acruţ primit de la Vasile Blidaru din Joseni s-a potrivit bine salatei orientale, cu multă ceapă, ulei şi măsline amestecate cu cartofi prăjiţi. Coca nu-i fierbea şi aroma prăjeli, chiar nesănătoasă, făcea salata delicioasă.
- Cine bea o cafea să ridice două degete! întrebă Coca devenită asociata Lăcrămioarei în gospodărie.
- La ora aceasta!?
Până la urmă s-a dovedit nevoia tuturor şi ibricul cel mare le-a gâdilat nările.
- Nouă ne aduceţi fiertura pe terasă, avem de povestit. Ce zici, domnule Serafim, ai să adormi până la sfârşitul relatării mele? Nici nu te-am întrebat dacă vrei să afli toată…
● Argentina privea înmărmurită fetiţa adusă de moaşă, înfăşată în scutece de molton sinilii deoarece Nik nu credea că se va naşte altceva decât un băiat. Nu-şi amintea să fi văzut nicăieri o faţă atât de hidoasă, frunte imensă, ochi bulbucaţi la fel de mari chiar dacă aveau pleoapele lăsate, nasul lipsea şi era marcat doar de două orificii, buze subţiri, întredeschise, lăsând afară o gingie roşie, sângerie. Mai târziu va vedea braţele şi picioarele subţiri, descărnate, ca ale unei păpuşi-manechin, prea rindeluit.
- Eşti tânără, mamă, ai timp destul să faci şi alţi copii sănătoşi! o linişti moaşa. Sora mea cea mai mică s-a născut-o când mama avea treizeci şi opt de ani! Mai ai timp…
Copilul a murit înainte de a fi botezat.
Nik a cerut trei zile oprire de la zbor şi a zăcut inert pe canapeaua din holul camerei mobilate unde stăteau cu chirie. Când a plecat la Flotilă i-a spus nevestei încă năucite:
- Ne vom muta la Chişinău, vei fi mai aproape de mine şi acolo e aerul mai curat. Se schimbă locul, vine norocul!
Se înşela amarnic! Peste un an şi jumătate s-a născut a doua fetiţă, la fel de schiloadă şi inertă ca prima. S-a stins după unsprezece luni. După pierderile suferite la Stalingrad şi Cotu Donului Flotila a fost adusă în Ţară pentru refacere, iar Argentina s-a mutat în casa părintească de Căneşti. Părinţii ei, atât de aprigi şi neîngăduitori, au murit fără să o ierte. Nici n-ar fi avut timp întrucât, plecaţi pe coastă pentru a culege prunele târzii şi coapte bine, au fost atacaţi amândoi de urs… Nu se auzise ca sălbăticiunile să coboare vreodată la deal, aşa de departe faţă sălaşurile lor din munţi. Nimeni nu-şi aducea aminte ca un asemenea animal să se fi ivit în jurul satului şi nici să fi furat o oaie sau un porc, dar să fi mursecat doi oameni… Vaietele lor s-au auzit la casele mărginaşe, dar, până să-şi dea seama oamenii ce se întâmplase, ursul, sau ce o fi fost el, a pleca lăsând în urmă două trupuri cu piepturile desfăcute, fără inimile şi ficaţii smulşi. Jivina alesese numai bunătăţile! De la amândoi.●
- Nu te-am întrebat, domnule Serafim, ce idealuri ai dumneata, sau preocupări mai deosebite faţă de ceilalţi? Nu pari un om de turmă!
- Vă asigur, doamnă, la mine totul este foarte obişnuit şi aşa a fost întotdeauna. În afara înclinaţiei pentru… cercetarea lumilor paralele… restul pare normal, adică nu-mi spune nimeni: „Domnule, te-ai ramolit, fabulezi!” Nu sunt paranoic, am certitudini.
- Ai fost acolo, sau doar îţi imaginezi despre locurile despre care crezi că există?
- Doar cred, adică ştiu foarte multe despre Lumea Astrală, dar nu am eliberat toată greutatea materiei din mine pentru a putea călători. Sunt teoretician, doamnă Argentina! În rest, viaţa cotidiană este foarte obişnuită.
- Înţeleg, teoretician!
● - Nik, vreau să iau o fată de crescut! Suntem blestemaţi şi niciodată nu vom face, împreună, un om întreg. Aşa cred eu!
- Tu vei hotărî, Argentina. Pentru nimic pe lumea aceasta nu mă opun dorinţelor tale. Acum, după ce atâţia morţi au rămas pe stepele îngheţate ale Rusiei, se găsesc destui orfani. Ai căutat o familie cu mulţi copii fără tată?
Nicolae Vencov asculta povestea nevestei fără a spune ceva.
- Acum două luni a venit la mine Sultana, o ţiganca din Joseni, cea care locuieşte în casa de lângă cimitir zugrăvită în verde. Bărbatul ei sapă gropile şi le astupă după coborârea coşciugului. Ea vrea… A început astfel:
- Doamnă Argentina, ce mai faceţi? Ştiu ce nenorociri s-au abătut pe capul dumitale, de zici că plăteşti pentru păcatele tuturor oamenilor… ale celor morţi, ale celor vii şi ale celor care vor veni!
- De ce crezi tu asta, Sultano? Sunt suferinţe mult mai mari!
- Dar nciuna dintre ele nu o poate depăşi pe cea a Maicii Domnului! În fiecare femeie este sădit sufletul Ei. Şi la dumneata e de două ori! Aşa că am fost trimisă să îndrept câte ceva din suferinţele prin care treci de câtva timp. Vreau să-ţi dau copilul meu!
- Sultano, nu eşti… adică nu înţeleg cum de te-ai gândit la aşa ceva?! Mai întâi că nu ai copil, apoi…
- Coană Argentino, de şase ani se căzneşte Gheorghe să facem un copil şi nu putem, n-am rămas grea cu el, eu cred că e beteag acolo unde stau copii şi aşteaptă să se ivească. Înainte de a mă mărita cu el am făcut un avort, apoi nimic.
- Poate suferinţa e la tine, Sultano. Aţi fost la doctor să vă căutaţi?
- Doctorii sunt scumpi, doamnă! Acum sunt grea, dar nu cu el. Am greşit şi eu odată… de mai multe ori cu… nu-l ştii, dumneata, coană Argentino. E vechil la moşia Stamboliu de la Căldărăşti, am stat acolo două săptămâni la cules de porumb.
- N-ai fost cu Gheorghe acolo?
- Era… zăcea de gălbinare, dar eu am sângele fierbinte… grecul, şi vechilul este neamul boierului, e foarte potrivit… Asta s-a întâmplat! E copilul lui, nu va semăna a ţigan, mai ales că e fată.
- Poate se va naşte un băiat? Poţi să ştii?!
- Am eu semnele mele. Chiar dacă va fi băiat tot dumitale îţi este sortit.
- Gheorghe a aflat isprava ta?
- De trei zile mă bate dimineaţa şi seara! Dacă nu iei copilul, după atâta bătaie s-ar putea să-l lepăd. Doamnă Argentino, copilul ăsta răsare, pentru dumneata şi domnul Nicolae, ca un soare! Şi va fi sănătoasă!●
- Chiar n-ai nimic de povestit? Sunt, şi acum înaintea sfârşitului apropiat, foarte curioasă… vreau să cunosc poveşti reale, întâmplate oamenilor, nu scornit de scriitori. Dacă nu ţi s-a întâmplat cu adevărat dumitale ceva deosebit spune-mi una auzită de la cineva…
- Nu ştiu dacă am dreptul să vorbesc, de fapt este o poveste alcătuită de mine din fragmente, relatări şi informaţii trunchiate din diverse surse. Este vorba de o călătorie astrală intuită de mine…
- Am toată noaptea disponibilă pentru aşa ceva.
- Pe şeful meu îl chema Dumitru Sofian şi avea un inel frumos, primit de la bunicul lui, moştenit din strămoşi. L-a pierdut în ziua în care Gagarin a ajuns în cosmos, în aprilie era foarte rece, el purta mănuşi şi eu căciulă cu urechile lăsate. Nu se ştie când şi unde, a scos mănuşa de pe mâna stângă, a ieşit şi inelul… S-a agitat, l-a căutat, dar nu l-a găsit. Părea năuc şi zicea mereu : „- De ce nu apare locul? De ce nu apare?” Era sâmbătă şi luni a venit cu inelul binecunoscut pe deget. „- Unde era? Cum de l-aţi găsit?” „- Noaptea, în vis, a apărut locul şi am plecat imediat să-l caut, umblam singur pe străzi, mă putea prinde Miliţia… Nu eram vizibil, dar nici eu nu puteam pune mâna e inel. Abia dimineaţa devreme l-am recuperat dintre două borduri lovite şi deplasate, acolo unde căzuse şi rămăsese înţepenit.” „- Nu înţeleg nimic din ce spuneţi, domnule Sofian!” „- Nici eu! Las-o baltă tinere, hai să facem situaţiile de plată!”
- Şi pentru mine povestea este obscură! spuse doamna Argentina sorbind o înghiţitură din ceaiul de sunătoare şi mentă.
- Să vedeţi, în timpul verii aveam o neînţelegere cu şeful meu, ceva legat de sfârşitul vieţii lui Leonardo şi de prezenţa Mona Lisei la Luvru. Acum poţi afla amănuntele acestea în câteva secunde, dar atunci pot spune, primul album al pictorului a apărut la noi după 75. Ştiam dintr-un roman poliţist publicat înainte de război, iar Sofian nu avea de unde să ştie, n-a acceptat ideea… Seara, îmi aduc bine aminte, am rămas la şantier din cauza ploii…ne-am înnămolit în drumul spre gară şi trenul a trecut triumfător! S-a băut o damigeană de vin stropind o omletă făcută din 45 de ouă şi trei kilograme de ciuperci. El n-a băut nimic… dar am dormit cu toţii în dormitorul muncitorilor. Dimineaţa mi-a spus: „- Ai avut dreptate, plecând în Franţa a luat şi tabloul cu el. Eram mirat, n-avea de unde afla, dar a continuat: Locuiesc vis a vis de bibliotecă!” Ceaţa devenise negură, el dormise pe şantier la treizeci de kilometri de oraş!
- Şi ce mai face domnul acesta?
- Este mort, a plecat în Italia, la muncă şi s-a întors cu picioarele înainte, în sicriu de zinc! Un prieten al meu, o altă enigmă pentru mine, crede că ştie răspunsul întregii poveşti, dar acum apare o altă necunoscută, vorba anecdotei cu candidatul la un post de miliţian care a ştiut cât fac trei ori trei. „- Ştie, dar de unde ştie el adevărul?”
- Toată povestea aceasta este un roman, domnule!
- Aşa spun şi eu, dacă nu mor am să-l scriu!… Spunea, prietenul meu: „- Mitică făcea parte din batalionul 0 al Securităţii, instruit de un maestru chinez în exercitarea practicilor ezoterice… bla, bla, bla! Noaptea se extracorporaliza, intra în biblioteca orăşenească şi citea orice voia. În Italia s-a dus, a penetrat, prin călătorie astrală câteva din datele secrete ale americanilor şi le-a vândut arabilor. Se pare că în final a fost lichidat de una din tabere şi aşa a ajuns sigilat în zinc!
- Da… ar fi o variantă… Cu mine s-a petrecut altceva….
Urmează parte 3/5
-->
Răspunsuri