Zărbuşca
Aşa pui de ger nu-şi amintea să mai fi simţit Răducu, feciorul lui Georgel, în toată vieţişoara lui de unsprezece ierni petrecute.
-Să aprind un foc, tată?
-Să ne prindă pădurarul, tată?!
Erau în pădure la lemne; se cheamă că nu le furau deoarece carpenul s-a strâmbat aşa din trunchi după vijelie, iar ei cu securea l-au ajutat să nu mai necăjească restul vieţii ghebos, dar nici cumpărate nu erau!
Nu săraci, nu bogaţi, aveau văcuţă, căruţă cu un cal, ce pune pe masă pentru trei suflete, ei doi şi bătrâna.
-Bunică, de ce-a plecat mama?
-De iubire, maică!
-Cum adică de iubire şi eu ce mă fac fără ea?
-A iubit-o Dumnezeu mai mult şi-a luat-o; tu, tu ai să sileşti s-ajungi preot, s-audă mămica Cântările din gura ta, să mă duci şi pe mine când m-o chema bunică-tu la el.
Au terminat de încărcat căruţa atât cât poate duce Lica, iapa sură de culoarea pădurii acum, dar mai sunt lemne de-un transport. Ar fi păcat să le lase acolo, noaptea-i lungă, au vreme să facă două drumuri, să tragă şi-un pui de somn până-n ziuă, doar că trebuie păzite. Doritori să-ncarce lemne tăiate şi stivuite de alţii sunt destui.
-În două ceasuri îs înapoi. Securea ţine-o lângă tine, lupi nu-s la noi, n-ai teamă; să umbli picioarele, nu care cumva să te prindă somnul, îngheţi, nu te mai trezeşti!
L-a frecat binişor din cap până-n picioare, să-i încălzească sângele, nu l-a sărutat părinteşte, doar l-a îmbrăţişat, erau doi bărbaţi de nădejde ce se despărţeau pentru o treabă şi pentru scurt timp. Când să ia calul de căpăstru să se aştearnă la drum, Georgel s-a închircit ducând mâna dreaptă la inimă:
-Un junghi, m-a luat un junghi, aman geru ăsta! Să umbli picioarele, auzi?
Răducu n-a putut să-l petreacă cu privirea mult, căruţa pierzându-se în adâncimea pădurii.
-O mai avea bunica zărbuşcă? am mâncat numai o dată în castronul mic.
Amintirea borşului dres cu chişleag şi ou, mămăliguţa aruncată prin el îl fac să plescăie din buze, umezindu-le - pradă bună pentru ger. Când pleci la furat nu-i vreme de stat la masă, nu şi-au luat mâncare. Îi scârţâie zăpada sub picioare, rotocol a făcut în jurul stivei de lemne, mergând mai mult repejor decât odihnit.
-Ce compunere frumoasă am să fac, pădurea o să fie o prinţesă, o prinţesă ţinută prizonieră într-un cer de sticlă! iar am să iau zece! iar o să-mi zică doamna c-am s-ajung scriitor! şi despre bunica am să scriu; cum a făcut ea zărbuşca nesărată!
Cele două ceasuri s-au scurs demult, dinspre drumeag nu s-aude nicio urmă de glas de om, de căruţă, doar copacii trosnesc când şi când; de văzut nici atât! Are genunchii atât de ţepeni încât cu greu îi îndoaie; se grămădeşte pe stivă, conturul pădurii prinde a se înceţoşa, iar gândurile a-i dănţui prin creier de capul lor.
-Să nu mănânce tata zărbuşca toată, să-i lase şi lui!
Toată sticla de sus s-a aciuat la el în picioare, sticlă spartă; cine-a spart-o? şi oala cu zărbuşcă s-a spart, curge!
S-a ridicat zvâcnit cu mâinile întinse după oală; un milion de ace îi străbat trupul din vârful degetelor ascunse în ghete până în creştet.
-Să umblu picioarele!
E ca o mogâldeaţă, ca o stafie, ca un spiriduş, când merge domol cu mâinile subsiori, când ţopăie ca iepurii, când se-apleacă, când se ridică…
O geană albineaţă, pirpirie, ca o părere, începe a se ridica peste vârfurile copacilor aşezându-se încet, încet dar hotărât peste toată întinderea. Nu mai este liniştea din noapte, nici copacii nu mai bolborosesc la fel, s-a muiat şi gerul, dar nicio o nelămurire dinspre cărarea pe unde a plecat Georgel, niciun umblet, nimic, pace!
-Nu mai mâncăm chişleag două zile niciunul, ba o săptămână întreagă, să facă bunica zărbuşcă în oala mare, în care face pomana pentru mama.
Cu dinţi, soarele a ajuns aninat în creştetul cerului aruncând o poleială aurie peste dumbravă, vesel şi el de sosirea căruţei.
-Mata bunică, da tata?
-Odihneşte, i-a răspuns bătrâna apucând un leaţ şi aşezându-l cam cu prea mare grijă de-a lungul inimii căruţei.
-Să nu zici c-a mâncat toată zărbuşca?
-Of, că zăludă mai sunt, mi-am pierdut minţurile, tu eşti flămând! bagă mâna prin gura bondei şi a flanelei, scoate la iveală un ştergar cu ceva în el. Mănâncă, mai este zărbuşcă, mai este!
Boţul de mămăligă, pătat în jarul sobei, brânza topită dinăuntru, aşterne pe chipul copilului soarele tot. Stă când cu spatele, când cu faţa lipit de cal. Iapa bătrână, cu mânz cândva, parcă înadins întoarce capul spre el fornăindu-i aer cald.
-Ce faifarlâc turcesc, bunică, boţu ăsta-i de-o mie de ori mai bun, ce de-o mie, de-un milion!
Mănâncă cu poftă tropăind, bâţâindu-se parcă-ar dansa şi vorbind într-una; nu poate uita ziua în care Simina, fata directorului, a servit toată clasa-şi pe el, fireşte- cu-n fel de rahat turcesc, împletit în fel şi chip, tăvălite bucăţile care prin nucă măcinată, care prin amestec de fructe tăiate, colorate toate de-ţi luau ochii.
-Faifarlâc turcesc este, serviţi! a spus ea , împăunată toată şi că era ziua ei şi că nimeni nu mai văzuse sau auzise de faifarlâc şi că numai ea luase 10 la compunere.
Pe săturate a plâns el atunci, pe săturate şi făţiş, nu pe-ascuns, de i-a trebuit bătrânei juma de-amiază să-l descoase a afla ce-are:
-Zece, o fi vrut să-i facă şi doamna o bucurie, doar era ziua ei! pentru-atâta plângi tu căpruiu ochilor? ş-apoi nouăle tău îi de cinste şi el…
-La compunere, bunică?! a ţâşnit din pat oţărât tot, pe bunică-sa acum, care nu pricepea un lucru atât de limpede, nimeni nu-i şi nu trebuie să fie mai bun ca el la compunere!
-Nu mai pupă ea 10 bunică, peste mine! ce compuneri frumoase am să scriu …ce, ea a simţit gerul tot grămadă în spinare, a vorbit cu copacii sau cu lupul care nu-i la noi? a simţit puterea iernii ca o zbatere la inimă? a auzit ea glasul clopotului nostru cum sparge cristalul cerului? chiar, bunică, de ce-a tras clopotul, a murit unchieşu, nu?
Bătrâna dă doar din mână cu ochii ţintă la lemne.
După ce ieşi din pădure, drumul o ţine întins, vreme de-un ceas, până la două ţâţişoare rotunjoare, ce aţâţă cu parfumul lor simţurile oricui le vede toamna pe vremea coacerii strugurilor; de-a-mprejur stau casele oamenilor, ca aluniţele: mai mici, mai mari, cu şindrilă pe acoperiş, cu tablă, mai gospodăreşti sau ţărăneşti, după puterea, starea şi priceperea fiecăruia. La răspântia dintre dealurile cu vii, drumul lor o ţine tot stânga, trecând pe lângă casa mortului, unchieşul, cel mai bătrân om din sat.
Răducu, sus pe lemne, îmbrobodit peste căciulă cu o bertă de culoarea cărămizii arse, cu ochii cârpiţi de somnul greu şi repezit, nu mai ia seama la vorbă când vede doliul, o fundă neagră prinsă deasupra uşii şi bucuros îi spune bătrânei:
-Uite, bunică, a murit unchieşu, vezi c-am avut dreptate, am ştiut eu!
De bucurie că a avut dreptate a uitat să zică Dumnezeu să-l ierte! Se iţeşte mai bine, îşi trage berta să i se vadă faţa toată, nu aşa numai vârful nasului. Poţi şti cine iese în cale, poate Simina directorului?
Pe ulicioara lor întâi se înfăţişează fereastra zăbrelită a bucătărioarei, o cămăruţă de chirpici acoperită cu carton smolit, apoi casa. Prinde a-i clocoti sângele în obrajii obosiţi, ochii a-i juca, clipind cu importanţa cuvenită -a petrecut o noapte în pădure, doar, singur, singurel! - se foieşte pe lemne să se vadă mai bine.
-Bunică, ştii câtă zărbuşcă am să mănânc, să nu mai zică tata că…da de ce-ai pus pânza neagră la uşă, doar nu te-a chemat bunicul la el, nici eu popă nu-s…o umbră de tremur i se strecoară în glas…de ce?
Au băgat la timp căruţa cu lemne în ogradă, o altă pânză tot atât de întunecoasă ca cea de deasupra intrării şi-a aruncat colţurile, înfăşând pântecul de pădure şi ţâţişoarele cu aluniţe, ca pe un boţ de om!
-->
Răspunsuri
-dl. Croitoru, mulţumesc de popas! ( scuze pt. întârziere!)
La mulţi ani !
v-aţi curăţat ghetuţele? eu da!
Moş Nicolae să fie darnic !
ghetele au fost pregatite si deja au ajuns direct de la bucuresti prin colet special dupa ce fiica mea a adormit in ale mele iar in cele ale fiicei mela care este musafir in trecere in casa din oras a primit si ea intr-o gheata din carton asezata deasupra gheteleor ei ,,,amandoua am primit acelasi cadou o punga plina de bomboane de ciocolate si alte dulciuri sub forma de mos nicolae (bineanteles ca eu am fost mosul , dar nu mai spuneti la nimeni )...va doresc la toti o noapte plina de surp[rize ...
O povestire impresionanta!
Citit cu mare drag!
Felicitarile mele sincere, Gabi!
o poveste citita fara rasuflare , entru ca nu -ti vine sa te opresti din citit .nu stiu din viata carui copil a fost inspirata aceasta povestire dar asa cat era viata de grea era si frumoasa . nu am stiut ce este saracia extrema ,am avut bunici si parinti care s-au ocupat sa nu ne lipseasca nimic ..am trait si in casa bunicilor din mediul rural care era o incantare dar am trait si la oras care imi placea dar nu atat de mult ca pe cea traita langa bunici in vacante ,,bunicii munceau mult si aveau tot ce le trebuie intr-o gospodarie iar eu impreuna cu sora mea le dam o mana de ajutor inca de mici si pana s-au stins unul cate unul trecand frontiera spre acelalta lume ...sunt sigura ca ei ma astepata langa frontiera ca sa ma intampine pentru ca au multa rabdare , sunt aproape ,drumul il voi parcurge atat de repede pentru ca mi-a mai ramas foarte putin
Mulţumesc Ina pt. lectură şi semn
ce înseamnă mult, ce înseamnă puţin din drumul vieţii...cu iubire, lumină şi pace sufletească orice puţin poate fi preplin!
La mulţi ani!
Frumoasa poveste si tare trista ! Am citit cu placere!Felicitari!
Mulţumesc pt. lectură şi semn ! La mulţi ani! ( Moş Crăciun să fie darnic!)
-
1
-
2
de 2 Următor →