Crăciunul este una din cele mai frumoase și dragi sărbători pentru creștini. Fiecare îl așteaptă cu sufletul deschis și plin de speranță.
În inima fiecărui om s-a găsit loc pentru această minunată sărbătoare, purtăm în noi amintirile legate de Ea, care sunt în fiecare an reînnoite.
Venirea Crăciunului ne umple inimile de bucurie, credință, bunătate și milostenie, ne alină sufletele.
Despre nașterea Domnului fiecare știe din cărțile sfinte, această zi fiind slăvită și cinstită de toată lumea.
Specific Sărbătorilor de iarnă este și tradiția de a primi vizita preotului în Ajumul Nașterii Domnului.
Creștinii întâlnesc preotul în prag, poftindu-l în casă, fiind foarte mulțumiți pe suflet de această vizită, deoarece este o Sărbătoare deosebită, iar odată cu intrarea omului lui Dumnezeu în casă, intră și Cel pe care-L vestește. Creștinii zic că în acest moment «timpul parcă stă pe loc, iar cerurile se deschid pentru a primi Cel Preaînalt în casă și în sufletele celor care au deschis ușa trimisului lui Dumnezeu».
Ajunul Crăciunului, în tradiția populară, este sărbătoarea de sfârșit de an.
Într-o poveste populară românească se spune precum că, moș Ajun ar fi fost frate geamăn cu moș Crăciun, deoarece seamănă între ei ca două picături de apă. Ambii fiind în vârstă, cu bărbi mari și albe.
Conform acestei povești, Maica Domnului înainte de a naște a cerut adăpost de la moș Ajun, dar acesta, considerându-se prea sărac, a trimis-o către fratele său mai înstărit – moș Crăciun.
Acesta tot a refuzat-o, însă soţia lui, Crăciuneasa a ascuns-o în grajd, locul unde Fecioară Maria a dat naştere lui Isus.
Noaptea această Sfântă, în care s-a născut Hristos, se spune că s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborând deasupra lui Iisus, Fiul Său, luminând grajdul care era în întuneric. De aici provine obiceiul de a se ura cu ocazia Crăciunului; ca această Zi Sfântă, numită Naşterea Domnului să aducă lumină în casele şi sufletele oamenilor.
Crăciun aflând de fapta soţiei sale o pedepseşte pe această tăindu-i mâinile, apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciuneasa a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, și l-a dus să scalde copilul. Maria i-a zis să încerce apa, și când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se crede că moașele au mâini binecuvântate. După această minune, Crăciun se întoarce cu fața la Dumnezeu. Căindu-se pentru fapta sa, i-a făcut Fecioarei Maria şi pruncului cadouri, de aici se spune că s-a ajuns şi la obiceiul ca de Crăciun să se facă daruri copiilor şi celor dragi în ziua Naşterii lui Iisus- 25 decembrie.
Tradiții în Ajun și de Crăciun sunt foarte multe, ele diferă de la un popor la altul, de la o regiune la alta. Multe din ele le cunoașteți și Voi, dragi prieteni.
Pentru întâmpinarea și petrecerea acestei frumoase sărbători, toți se pregătesc din timp, cum se cuvine.
Încă din preajma Crăciunului, gospodinele fac curățenie generală în case, iar gospodarii tai porcii (acest lucru se face de obicei în ziua de Ignat-20 decembrie, deoarece se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngrașe, căci și-a văzut cuțitul), pentru prepararea bucatelor de Sărbătoare.
În folclorul românesc, există o mulțime de obiceiuri și povețe cum de petrecut Ajunul Crăciunului, multe dintre care, sau păstrat până în prezent. Unele sunt hazlii, însă cu tâlc, altele mai serioase. Câteva din ele (din diferite zone) vă propun atenției D-oastre.
Hăt, mai demult, se zicea că la miezul nopții, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele (așa mai erau numite animalele) vorbesc despre Mântuitorul Hristos care s-a născut în iesle, și pe care acestia l-au încălzit cu suflarea lor. De acea nu e bine să dormi în grajd;
Se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioși și buni la suflet;
Se spune că pentru a avea noroc, în decursul vieții, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun;
În ziua de Ajun când gospodinele ies prima dată în curte trebuie să adune câteva surcele pe care mai apoi să le împrăștie prin casă, aceste surcele se numesc «pui»;
Cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meargă bine și să nu le piardă la roit;
Gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun toate felurile de bucate, pentru a le avea și în anul următor;
În ajunul de Crăciun este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan pentru a fi sănătoși tot anul;
Cei care își doresc bunăstare pentru gospodăria lor, își vor strânge toate obiectele împrumutate altora de-a lungul anului, astfel încât în ziua de sărbătoare toate lucrurile să se găsească în gospodăria lor;
În dimineața de Ajun, gospodina ieșea în pragul casei și arunca semințe de cereale către răsărit, pentru că păsările sălbatice să nu dăuneze cu nimic semănăturilor din primăvară;
Capul familiei ieșea în curte și atingea cu mâna toate uneltele din gospodărie pentru a avea spor și noroc la lucrările agricole de primăvară;
În dimineața aceleiași zile se obișnuia, ca femeia să iasă afară, cu mâinile pline de aluat, să meargă în livadă și să atingă fiecare pom zicând: "cum sunt mâinile mele pline cu aluat, așa sa fie pomii încărcați cu rod la anul";
Gunoiul strâns din casă, în aceasta zi se adună într-un colț și se arunca apoi în gradină sau se ardea în a treia zi de Crăciun;
Numai fetele bune de măritat, după ce măturau prin casă invers (de la ușă spre fereastră), aveau voie să ducă în această zi gunoiul la o răspântie, fiind despletite și rugându-se cu voce tare pentru măritat;
Apa de la spălarea vaselor se aduna într-un vas și se păstra până în primăvară, când se stropeau cu ea stupii de albine pentru a nu fi deocheați și a nu li se fura mana;
Fetele nemăritate trebuiau să țină în ziua de Ajun numaidecât post negru, pentru a-și putea visa ursitul;
Femeile puneau un ban de metal și o nucă în apa cu care se spălau, spre a fi în anul ce vine mai frumoase și mai bogate;
Cu o zi înainte de Crăciun se punea o potcoavă într-o căldare cu apă. Stăpânul casei bea primul, apoi o da vitelor, ca să fie tari ca fierul;
Păstorii puneau sub pragul casei un drob de sare învelit, lăsându-l până la «alesul oilor», în luna aprilie, când drobul era măcinat și amestecat cu tărâță și dat ca hrană, sa sporească turma;
În ajun de Crăciun se curăța hornul, iar funinginea era pusă la rădăcina pomilor pentru rod bogat;
Masa pusă în Ajun rămâne întinsă toată noaptea, timp în care focul trebuie sa ardă în sobă;
În Ajun se pregătesc 12 feluri de mâncare în amintirea «Cinei cea de taină» – Iisus și 12 apostoli;
În ajun de Crăciun se pun în colțurile mesei caței de usturoi și semințe de mere, ce apară de deochi și farmece;
Se zice că dacă dai ceva din casă în ziua de Ajun, nu-i bine;
Din ajunul Crăciunului până la Bobotează, casa era maturată de la prag spre răsărit și nu din fundul locuinței spre prag, ca să vină pețitori la fata de măritat;
În ajunul fiecărei sărbători de iarnă, se puneau pe masă doua pâini, sare, pește, grâu și un pahar cu apă și se credea, că noaptea vin cei din familie morți și mănâncă din acele bucate;
Se zicea că în ziua când vine preotul, trebuie neapărat ca să se așeze pe ceva, ca să stea cloștile pe ouă și sa vină pețitori la fete. Pe patul unde ședea popa la Ajun se puneau sub așternut grăunțe, pe care le da la cloști, ca sa nu înăduși puii;
Găinilor li se dădea de mâncare din sită, ca să se ouă mult. La mâncare, găinile nu se strigau, căci, chemându-le, se putea întâmpla ca vecina să audă, și să zică: «Găinile ale tale, ouăle ale mele»;
În Oltenia, era obiceiul ca în Ajunul Crăciunului, gospodarii să se trezească dimineața devreme, să facă focul în sobă și cu o rămurică a unui pom din grădină să jăruiască jarul stând la gura sobei și să spună: «Bună dimineața lui Ajun! C-a venit într-un ceas bun. Să ne-aducă: porcii grași și unturoși. Și oamenii sănătoși. Vacile cu viței, oile cu miei, scroafele cu purcei, cloștile cu pui, găinile cu ouă...» și tot așa se continua cu ceea ce gospodarii doreau să aibă, ca în final să se spună «La anul și la mulți ani!»;
Minunatul brad-simbol al Crăciunului, se împodobește tot în Ajun, sub brațele lui punându-se diferite cadouri pentru micuți;
În acea zi oamenii își cer iertare unii de la alții pentru a intra «mai curați» în Sărbători.
Cel mai important moment al acestei zilei este însă pregătirea și împodobirea mesei, numită «Masa de Ajun», aceasta masă trebuie să conțină 12 feluri de bucate. Desigur, împodobirea Mesei din seara lui Ajun diferă de la o localitate la alta, dar au în comun faptul că toate bucatele sunt de post.
Ajunul se ține cu post pentru Maica Domnului, căci în acea zi a fost foarte supărată, i-a fost greu și n-a mâncat nimic.
Pe cea mai frumoasă față de masă (uneori, sub ea se punea fân) se așezau la colțuri colaci (câte unul în fiecare colț), colacii simbolizând soarele și fața lui Iisus, totodată simbolizând și cele patru puncte cardinale, semn că Mântuitorul veghează întreg Pământul. În unele părți colacii se făceau mari și rotunzi, iar în altele, se făceau în formă de 8 și se păstrau până în primăvară, când se afumau și se tămâiau boii și plugul înainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mâncați de plugari în țarină.
Seara, după trecerea preotului cu icoana, întreaga familie se îmbrăcau frumos și se așezau la masă.
Înainte de a se așeza la masă, toși îngenuncheau pentru rugăciune, după care capul familiei invoca spiritele morților, ce erau invitate sa participe la ospăț și hrănea simbolic vitele din gospodărie, chemându-le pe nume și aruncând peste cap câte puțin din cele douăsprezece feluri de mâncăruri.
Masa, care se întindea în ajun la ora 17, trebuia să rămână întinsă toată noaptea.
La această masă nu se admit băuturile alcoolice.
La români se pregăteau hribi fierți, borș de mazăre sau urechiușe, borș de pește, fructe uscate sau afumate, grâu fiert și îndulcit cu miere având și miez de nucă, sarmale din crupe și niște turte dulci cu nuci și stafide numite „Pelincile lui Iisus”.
În unele zone era tradiția ca atunci când bucatele erau gata, să se pună câte un pic din fiecare într-o strachină, cu care se înconjura de trei ori gospodăria, ca să fie belșug în casă.
În părțile noastre (regiunea Cernăuți), mesele de Ajun sunt mai populare la populația de origine rusă și ucraineană.
Cel mai tare se servește grâul fiert în care se adaugă mac, halva, stafide, nuci și miere, compot din fructe uscate, salată de legume, colțunași umpluți cu cartofi, tocăniță de legume, sarmale, pește copt, ciorbă de curechi murat și fasole (sau cu bureți), as-sorti de legume murate sau marinate, salată de varză roșie proaspătă, lecio și mere coapte cu nuci și miere.
În afara preparatelor de post, pentru masa de Crăciun se pregătesc și mâncăruri aparte de frupt având la bază carnea de porc (cârnați, chișcă, friptură, sarmale cu carne etc.) pentru ca omul, să trăiască din plin Sărbătoarea.
Mesele de Crăciun, la noi sunt bogate și diverse, deoarece sunt folosite atât rețetele culinare românești, cât și cele ucrainene și rusești.
Poveștile din bătrâni spun că Dumnezeu ar fi lăsat Crăciunul pe pământ ca toți oamenii să fie sătui.
Când spui serbarea Crăciunului, de cele mai multe ori, te gândești la zăpada ce urmează să îmbrace totul în alb, la mirosul de colaci, sarmale și friptură pregătite în cuptor, și la colindele care completează atmosfera de bucurie și emoție sufletească, pe care abia aștepți să le asculți și să le primești. Ele anunță Naşterea Domnului, colindatul fiind momentul culminant al Sărbătorii, păstrându-se în majoritatea comunităților bucovinene.
Mai demult, colindătorii erau primiţi de creştini cu mere, nuci, covrigi şi cu turte numite "Scutecelele (Pelincile) lui Hristos". Astăzi acestea fiind înlocuite cu bani.
Se spune că pentru a ne scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină la urechile oamenilor şi să nu fie tentaţi să facă lucruri rele. Potrivit tradiţiei, atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi lumea va încăpea pe mâna lor.
Se mai zice că este importantă participarea la colindat pentru ca lucrurile să meargă bine tot anul și că primirea colindătorilor vă asigură un an bogat, fără probleme de sănătate.
În unele zone cu colinda se umblă de Ajun, în altele de Crăciun, iar în altele în ajunul Anului Nou.
Dar nu aceasta contează, ci faptul că aceste tradiții de suflet, atât de frumoase sunt păstrate.
În unele sate romanești, există obiceiul ca persoana cea mai vârstnică din familie să arunce în fața colindătorilor boabe de grâu și de porumb. Astfel, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor avea spor la ouat.
Se zice și acum, ca este mare păcat să stea cineva în noaptea de Crăciun cu poarta închisă.
Cel mai tare cu colindatul umblă copii și flăcăii, care sunt așteptați cu nerăbdare de către fete. Dar și gospodarii cu nevastele lor mai trag câte-o colindă pe la rude, prieteni și vecini, pentru a se bucura ne nașterea Domnului, cântând și cinstind mai câte un păhărel.
În ținutul nostru tinerii mai umblă cu «Steaua, «Craii», «Irozii» etc.
În unele zone din România se mai umblă cu «Capra», «Turca», «Brezaia» etc.
Odată cu venirea Sărbătorilor, prin satele din regiunea Cernăuți îl poți întâlni și pe «Moș Crăciun» (la noi fiind mai tare cunoscut ca «Moș Gerilă»), care le aduce daruri micuților.
Din cele mai interesante obiceiuri și superstiții auzite se numără și aceia că, de Crăciun gospodarii stau la masa cu picioarele pe topor, ca să fie tari ca fierul în anul care vine;
De Crăciun primul om intrat în casă trebuie să fie bărbat, căci aceasta înseamnă bunăstare în anul viitor (îmi cer scuze de la partea feminină, dar așa «spune» obiceiul);
Și în această zi nu se dă nimic din casă – împrumut, căci dai norocul;
Se considera că cei care s-au născut în ziua de Crăciun vor avea noroc în viață;
Dacă în ziua de Crăciun va ninge, se crede că în cea de Paște va fi vreme frumoasă. Totodată, dacă cerul este senin, anul ce urmează va fi roditor;
În această zi, nu se face curățenie și nici nu se aruncă gunoiul, considerându-se că va fi alungat norocul;
În ziua de Crăciun se spune că, nu se poartă încălțăminte nouă, de altfel nu vei avea noroc;
Noroc vei avea în cazul în care ai vărsat vin pe masă, ai dat de pomană sau ai răsturnat cutia cu chibrituri;
Adună-ţi familia şi cinstiţi-vă cu vin în ziua de Crăciun. Cu toţii veţi fi mai plini de viaţă în 2018, pentru că vinul simbolizează puterea vieţii, trăinicia şi fericirea.
Imagini din Internet
-->
Răspunsuri
Craciunul si sarbatorile de iarna din Grecia nu mai sunt la fel ca acum 50 de ani in urma. In ultimele decenii, cultura occidentala si-a facut drum, pe nesimtite, aducand transformari de esenta ale obiceiurilor originare eline. In prezent, Craciunul grecesc pare a fi mult mai stralucitor, mai frumos, dar, poate si mai superficial. In vitrinele magazinelor, decoratiunile de Craciun isi fac aparitia cu o luna inainte de sarbatorirea nasterii Domnului, iar strazile sclipesc cu ghirlande si insemne specific occidentale la fel de devreme. Pana sa ii loveasca crunt criza, grecii obisnuiau, in acesta perioada a anului, sa calatoreasca atat pe cuprinsul, cat si in afara tarii.
Traditia impune inca ca membrii familiilor, de la strabunici la stranepoti, sa se adune in jurul mesei festive de Craciun. 25 decembrie este totodata ziua in care ortodocsii greci ii sarbatoresc pe toti cei purtand numele de Emanuel, Manos ori Emanuela, toate persoanele inzestrate la botez cu aceste nume sfinte fiind felicitate cu urari de “La multi ani” / “Hronia pola”. Inainte ca tehnologia si moda apuseana sa isi faca loc in Grecia, sarbatoarea de Craciun era mai simpla, insa mai calduroasa afectiv, fiind strabatuta de un veritabil simtamant al reinnoirii intru Hristos.
Postul de Craciun in Grecia
La fel ca si la romani, postul dinaintea nasterii Domnului incepe cu 40 de zile inainte de Craciun. Ortodocsi ca si noi, grecii credinciosi nu mananca nici carne, nici oua, sau lapte in aceasta perioada, incercand astfel sa se purifice de pacate si sa intampine intru adevarul sufletului marele eveniment al sosirii pe lume a Mantuitorului.
Pregatirile de Craciun
Pe masura ce se apropie marea sarbatoare, grecii fac curatenie generala in toata casa, iar cu o saptamana inainte de Craciun, gospodinele incep sa prepare dulciurile si prajiturile ce vor putea fi degustate la terminarea postului.
In trecut, prajiturile cu miere (melomakarona) erau rezervate exclusiv pentru Craciun, in vreme ce preparatele dulci numite kourabiedes era facute si consumate numai cu prilejul revelionului. In zile noastre, atat melomakarona, cat si kourabiedes sunt pregatite si mancate in intervalul dintre Craciun si Anul Nou.
Porcul / mancarea de Craciun
Inca o asemanare cu obiceiurile romanesti se intrevede in vechea traditie din satele grecesti potrivit careia fiecare familie creste cel putin un porc (numit in greceste, “hiros”), ce este sacrificat in Ajunul Craciunului, fiind servit ca principala mancare a doua zi. Preparatele traditionale facute din porcul de Craciun in gospodariile grecesti sunt:
- Apakia – bucati de carne de porc afumata
- Pihti – Carnea capului porcului este taiata si apoi fiarta, preparandu-se apoi un fel de mancare extrem de delicios, in care bucatelele de carne sunt inecate intr-o gelatina naturala. Este vorba, desigur, despre pifitiile sau raciturile romanesti!
- Siglina – Carnea de porc este taiata in bucati mici, prajita si asezata in grasime, in mari borcane. Nu va suna cunoscut?
- Omathies – Intestinele porcului sunt umplute cu orez, stafide, si bucatele de ficat. Un fel de caltabosi grecesti!
- Tsigarithes – Bucati de slanina de porc sunt prajite in mirodenii si mancate in prima parte a zilei cu ocazia culesului maslinelor.
La fel ca si la romani, porcul taiat de Craciun reprezenta o sursa de carne pentru mancarea din urmatoarele saptamani. Acest fel de alimentatie, specific mai ales in Creta, le asigura, se zice, locuitorilor insulei o stare excelenta de sanatate si o mare longevitate. In vremuri demult trecute, maruntaiele porcului de Craciun erau folosite pentru ghicirea viitorului, atat in ceea ce privea viata familiala, cat si recolta viitoare sau starea vremii.
Obiceiul de a manca curcan de Craciun printre crestinii europeni (inclusiv la greci) a venit din Mexic, incepand cu anul 1824. Desi nu cuprinde toate regiunile tarii, curcanul de Craciun este destul de raspandit in Grecia.
In cartea sa, “Vremea Craciunului, vechi traditii si obiceiuri de Craciun”, folcloristul Kostas Karapatakis mentioneaza ca romanii sacrificau porci pentru zeitatile Dimitra si Kronos, astfel incat sa aiba noroc in cultivarea pamanturilor. Aceste festivitati aveau loc intre 17 si 25 decembrie, o perioada de taiere a porcilor caracteristica nu numai grecilor, dar si romanilor crestini ortodocsi.
Colinde si cantece de Craciun in Grecia
Colindele si cantecele de Craciun sunt pastrate, din fericire, pana in prezent pe taramurile grecesti. Copii colinda din casa in casa, dand glas unor stravechi urari, acompaniati de triangluri, sau chiar ghitare, acordeoane, lire si muzicute.
Tradiții din comuna Horbova (Ținutul Herței):
"Craii"
Foto de P. Plătică
"Steluța"
Foto de P. Plătică
"Un"îngeraș" care colindă"
Foto de P. Plătică
"Colindătorii"
Foto de P. Plătică