Eminescu, supus recuperării proletcultiste anul 1950
Informațiile necesare alcătuirii acestui articol au la bază colecția revistei Viața Românească și se referă la anul 1950.
Deceniul al cincilea din secolul 19 este caracterizat prin stagnarea literaturii române sub impulsul curentului proletcultist .
În această perioadă, tonul realității socialiste fiind impus autoritar prin doctrina ideologică socialistă care avea ca obiect principal omul nou amorf lipsit de sentimente dar puternic încărcat revoluționar .
În scopul transformării radicale a conștiințelor, un rol imporant revenea culturii, artei, care trebuia remodelată în deplin acord cu voința maselor populare supuse ideologic.
În 1948 se constituia Uniunea Scriitorilor pentru a efectua un control eficient asupra vieții literare și a jalona noile orientări ideologice.
În 04.08. 1949 ziarul Scânteia, oficiosul Partidului muncitoresc român anunța acțiunea de reconsiderare a literaturii, a clasicilor noștri astfel:
Nimic din ceea ce a fost sănătos în trecut , nimic din ceea ce poate fi de folos luptei pe care o duce astăzi poporul nostru nu se cade să rămână pradă uitării. Să dăm un puternic și neîntrerupt avânt operei patriotice de scoatere la lumină a culturii progresiste din trecut pentru a face din ea parte integrantă a culturii noi, socialiste, sub conducerea Partidului.
Anul 1950 marca centenarul nașterii lui M.Eminescu ocazie care trebuia folosită pentru penetrarea în rândul maselor a principiilor considerate progresiste de doctrina de partid.
Metoda preconizată era substituirea criteriilor de adevăr și respect pentru cultură cu învățătura marxist-leninistă, studiind totul în spirit partinic.
Astfel se propunea ca trecutul să fie acceptat parţial şi preluat în spirit critic. Eminescu era respectat pentru poemul Impărat şi Proletar iar restul operei sale, adânc reanalizată pentru a primi spirit novator şi prelucrată popular. Se promova puternic poetul Dumitru Teodor Neculuta, 1859-1904, precursor al proletcultismului pentru activitatea să revoluţionară, căruia i s-a acordat calitatea de membru post mortem al Academiei Romane în 1948. Ion Vitner îl numea pe Eminescu drept Poetul culorilor sumbre, considerandu-l nebun şi exponentul marii boierimi cu tendinţe retrograde, intelectual în derută. In vâltoarea acelor ani şi de înlocuire a valorilor Ion Vitner, un modest critic avea să-l înlocuiască la catedră pe G. Calinescu. Lui G. Calinescu care îl consideră în tonul epocii pe Eminescu “Un propangandist de serviciu”, Eugen Campus, în articolul Din Problemele Reconsiderării Clasicilor Noştri după ce recunoaşte afilierea criticului la ideiile socialiste, îi reproşează influenţa ideologiei burgheze în opera sa. Este puternic criticat şi Mircea Eliade pentru că îl citează pe Mihai Eminescu şi dernjeaza jocul agramat pe care clasa politică a vremii încearcă să-l facă. . In acei ani, Eminescu trebuia să fie folosit ca exponent al ideilor socialiste, recunoastera formării sale sub influenţa filozofiei germane fiindu-i refuzată. Tudor Vianu, răspunzând anchetei revistei Flacăra în Ianuarie 1948, la Perspective pentru Reconsiderarea lui Eminescu scria ; ‘Trebuie arătat că prin elementele puterii sale, prin atâtea din temele şi procedeele, prin întregul lui mesaj liric, Eminescu aparţine literaturii lumii fiind ultimul mare romantic european.
Acest punct de vedere a fost considerat de critica prolectultista ca burghez retrograd. Eminescu, conform criteriului oficial pentru deceniul al cincelea, avea voie să fie considerat un revoltat “din perspectiva prezentului pentru a desluşi mai bine trecutul, privind lucrurile din punct de vedere marxist-leninist de pe poziţiile avansate ale clasei muncitoare pentru înţelegerea confuziilor ideologice la majoritatea operelor sale care au fost scrise intr-o vreme în care gradul de dezvoltare al mişcării muncitoreşti era încă departe de cel de astăzi” susţinea acelaşi redactor Eugen Campus de la Viaţa Românească în nr 7 din 1950. Ca principu metodologic în epocă pentru receptarea creaţiei lui Eminescu se propunea reconsiderarea trecutului progresist, chiar confecţionarea lui dacă este cazul şi negarea gradului de alcătuire sănătoasă a operei poetului, aceasta fiind proclamată în majoritate cu caracter burghezo –moşieresc, contestând influenţa filozofiei germane în creaţia sa. Contestarea surselor de inspiraţie puteau minimiza rolul poetului în epocă şi încadrarea sa intr-un curent literar, izvoarele aceptate puteau provenii doar din mediul proletar. Exacerbată a fost necesitatatea perceperii lui Eminescu ca produs al clasei proletare, dar acest lucru se justifică prin necesitatea creării influenţei la nivelul larg al maselor proletare în epocă. în 1950 apare un volum de poezii Eminescu cu prefaţă de N. Moraru la editura EPLA. Atitudinea lui Eminescu este percepută citez “ca a unui revoltat, spiritul său nu cunoaşte legile de dezvoltare ale societăţii şi deci a drumului de urmat ci numai ura poetului împotriva claselor exploatatoare, poetul a preţuit confuziile ideologice, înfrângerile sale, alunecări în şovinism şi pesimism, noi situandu-ne pe poziţia clasei muncitoare, apreciem revolta sa contra exploatatorilor, patriotismul său” închei citatul din acelaşi redactor Eugen Campus. în 1997 în revistă Minimum din Tel Aviv Eugen Campus declara: Pe vremuri, am fost redactor la secţia de critică a "Vieţii Româneşti". Nu sunt deloc mândru de activitatea mea în acea epocă. Dimpotrivă. Atras de idealul ajutorării celor obijduiţi, m-am lăsat influenţat de proletcultism, straduindu-mă să fac totuşi critică obiectivă. Conştient de păcatele scrisului meu în epoca respectivă, mă consolez oarecum cu faptul că am refuzat cu îndârjire să devin membru al partidului comunist, ceea ce era destul de riscant.
Opera lui Eminescu a dăinuit şi va dăinui dincolo de influenţele politice ale unei epoci trecătoare. Această perioadă rece a anilor 50 în literatura romană a evoluat după deschiderea adusă de sfârşitul lui Stalin. În 1956, apare primul volum de poezii de Nicolae Labiş. În 1960, începe epoca modernă în poezia romană cu volumul Sensul Iubirii de Nichita Stanescu.
Informațiile necesare alcătuirii acestui articol au la bază colecția revistei Viața Românească și se referă la anul 1950.
Deceniul al cincilea din secolul 19 este caracterizat prin stagnarea literaturii române sub impulsul curentului proletcultist .
În această perioadă, tonul realității socialiste fiind impus autoritar prin doctrina ideologică socialistă care avea ca obiect principal omul nou amorf lipsit de sentimente dar puternic încărcat revoluționar .
În scopul transformării radicale a conștiințelor, un rol imporant revenea culturii, artei, care trebuia remodelată în deplin acord cu voința maselor populare supuse ideologic.
În 1948 se constituia Uniunea Scriitorilor pentru a efectua un control eficient asupra vieții literare și a jalona noile orientări ideologice.
În 04.08. 1949 ziarul Scânteia, oficiosul Partidului muncitoresc român anunța acțiunea de reconsiderare a literaturii, a clasicilor noștri astfel:
Nimic din ceea ce a fost sănătos în trecut , nimic din ceea ce poate fi de folos luptei pe care o duce astăzi poporul nostru nu se cade să rămână pradă uitării. Să dăm un puternic și neîntrerupt avânt operei patriotice de scoatere la lumină a culturii progresiste din trecut pentru a face din ea parte integrantă a culturii noi, socialiste, sub conducerea Partidului.
Anul 1950 marca centenarul nașterii lui M.Eminescu ocazie care trebuia folosită pentru penetrarea în rândul maselor a principiilor considerate progresiste de doctrina de partid.
Metoda preconizată era substituirea criteriilor de adevăr și respect pentru cultură cu învățătura marxist-leninistă, studiind totul în spirit partinic.
Astfel se propunea ca trecutul să fie acceptat parţial şi preluat în spirit critic. Eminescu era respectat pentru poemul Impărat şi Proletar iar restul operei sale, adânc reanalizată pentru a primi spirit novator şi prelucrată popular. Se promova puternic poetul Dumitru Teodor Neculuta, 1859-1904, precursor al proletcultismului pentru activitatea să revoluţionară, căruia i s-a acordat calitatea de membru post mortem al Academiei Romane în 1948. Ion Vitner îl numea pe Eminescu drept Poetul culorilor sumbre, considerandu-l nebun şi exponentul marii boierimi cu tendinţe retrograde, intelectual în derută. In vâltoarea acelor ani şi de înlocuire a valorilor Ion Vitner, un modest critic avea să-l înlocuiască la catedră pe G. Calinescu. Lui G. Calinescu care îl consideră în tonul epocii pe Eminescu “Un propangandist de serviciu”, Eugen Campus, în articolul Din Problemele Reconsiderării Clasicilor Noştri după ce recunoaşte afilierea criticului la ideiile socialiste, îi reproşează influenţa ideologiei burgheze în opera sa. Este puternic criticat şi Mircea Eliade pentru că îl citează pe Mihai Eminescu şi dernjeaza jocul agramat pe care clasa politică a vremii încearcă să-l facă. . In acei ani, Eminescu trebuia să fie folosit ca exponent al ideilor socialiste, recunoastera formării sale sub influenţa filozofiei germane fiindu-i refuzată. Tudor Vianu, răspunzând anchetei revistei Flacăra în Ianuarie 1948, la Perspective pentru Reconsiderarea lui Eminescu scria ; ‘Trebuie arătat că prin elementele puterii sale, prin atâtea din temele şi procedeele, prin întregul lui mesaj liric, Eminescu aparţine literaturii lumii fiind ultimul mare romantic european.
Acest punct de vedere a fost considerat de critica prolectultista ca burghez retrograd. Eminescu, conform criteriului oficial pentru deceniul al cincelea, avea voie să fie considerat un revoltat “din perspectiva prezentului pentru a desluşi mai bine trecutul, privind lucrurile din punct de vedere marxist-leninist de pe poziţiile avansate ale clasei muncitoare pentru înţelegerea confuziilor ideologice la majoritatea operelor sale care au fost scrise intr-o vreme în care gradul de dezvoltare al mişcării muncitoreşti era încă departe de cel de astăzi” susţinea acelaşi redactor Eugen Campus de la Viaţa Românească în nr 7 din 1950. Ca principu metodologic în epocă pentru receptarea creaţiei lui Eminescu se propunea reconsiderarea trecutului progresist, chiar confecţionarea lui dacă este cazul şi negarea gradului de alcătuire sănătoasă a operei poetului, aceasta fiind proclamată în majoritate cu caracter burghezo –moşieresc, contestând influenţa filozofiei germane în creaţia sa. Contestarea surselor de inspiraţie puteau minimiza rolul poetului în epocă şi încadrarea sa intr-un curent literar, izvoarele aceptate puteau provenii doar din mediul proletar. Exacerbată a fost necesitatatea perceperii lui Eminescu ca produs al clasei proletare, dar acest lucru se justifică prin necesitatea creării influenţei la nivelul larg al maselor proletare în epocă. în 1950 apare un volum de poezii Eminescu cu prefaţă de N. Moraru la editura EPLA. Atitudinea lui Eminescu este percepută citez “ca a unui revoltat, spiritul său nu cunoaşte legile de dezvoltare ale societăţii şi deci a drumului de urmat ci numai ura poetului împotriva claselor exploatatoare, poetul a preţuit confuziile ideologice, înfrângerile sale, alunecări în şovinism şi pesimism, noi situandu-ne pe poziţia clasei muncitoare, apreciem revolta sa contra exploatatorilor, patriotismul său” închei citatul din acelaşi redactor Eugen Campus. în 1997 în revistă Minimum din Tel Aviv Eugen Campus declara: Pe vremuri, am fost redactor la secţia de critică a "Vieţii Româneşti". Nu sunt deloc mândru de activitatea mea în acea epocă. Dimpotrivă. Atras de idealul ajutorării celor obijduiţi, m-am lăsat influenţat de proletcultism, straduindu-mă să fac totuşi critică obiectivă. Conştient de păcatele scrisului meu în epoca respectivă, mă consolez oarecum cu faptul că am refuzat cu îndârjire să devin membru al partidului comunist, ceea ce era destul de riscant.
Opera lui Eminescu a dăinuit şi va dăinui dincolo de influenţele politice ale unei epoci trecătoare. Această perioadă rece a anilor 50 în literatura romană a evoluat după deschiderea adusă de sfârşitul lui Stalin. În 1956, apare primul volum de poezii de Nicolae Labiş. În 1960, începe epoca modernă în poezia romană cu volumul Sensul Iubirii de Nichita Stanescu.
-->
Răspunsuri
Interesant si binevenit materialul postat, dar... e un dar...
Acest grup este destinat publicarii de carti electronice... ar fi fost interesant ca acest material sa vina ca un raspuns, un comentariu la o carte cu sau despre Eminecu...
Pe viitor rog membri sa acorde mai multa atentie locului unde posteaza materiale (nu dorim sa stergem materialele postate dar daca nu-s la locul lor, nu prea avem ce face...)
Un articol foarte interesant...Felicitări!
http://www.scribd.com/doc/7118710/Ioana-Bot-Mihai-Eminescu
Multumesc