Anotimpurile
Scrinul vestejit al zorilor
coboară pe pământ
ninge mărunt, fulgii mă ard
îmi pipăie pielea
îmi inundă ochii
îmi usucă buzele
dorm în patul meu
şi-şi iau zborul spre fereastra inimii
luminându-mi hruba sufletului
poezie de Diana Mihaela Zăgan din revista "Poezia" (2001)
Anotimpurile
Sfinxul mă întreabă:
- Ce cauţi?
- Divinitatea, vechi parfum
de cetină şi tămâie
miros ce mă urmăreşte de veacuri
porumbel al Apocalipsei!
poezie de Diana Mihaela Zăgan din revista "Poezia" (2001)
Rugă
exişti pentru a spune-Sunt!
Sfiţească-se paşii cuvântului Tău
Fie voia Ta în abisul tăcerii
În cer şi pe pământ
Prinosul cuvintelor noastre primeşte-l
Din eternitate în eternitate
Aceeaşi închipuire metafizică
Şi ne iartă nouă nemurirea
Şi toamna singuratică din priviri
Şi nu ne duce pe noi în durere
Când ochii bat în cer cu o lacrimă!
poezie de Diana Mihaela Zăgan din Poezia (2001)
Pas în destin
1. Pe tălpile mele odihneşte nepătrunsul
umbră străină despuiată de vise
sub fiecare pas înflorea un tei
2. Muguri de îngeri la poarta zilei
aşteptau să-şi lepede chipul lunii
sub fiecare pas e ziuă
poezie de Diana Mihaela Zăgan din Poezia (2001)
-->
Răspunsuri