Havez ( Khwāja Šamsu d-Din Muhammad Hafez -E Šīrāzī)
( cca 1325 - 1389/90)
Poet persan. Deși se trăgea dintr-o familie de orășeni modestă și neînstărită din Shiraz, a primit o educație teologică completă și s-a acoperit de glorie devenind " havez" ( persoană care știe tot Coranul pe dinafară; ulterior, în Asia Mijlocie și în Afganistan, cântăreții populari și povestitorii au început sa fie numiți " havezi").
Mijloacele de întreținere ale poetului erau remunerația pentru citirea rituală a Coranului și sumele primite de la protectorii sus-puși.
Activitatea poetică de la curte nu l-a îmbogățit pe Havez, el vorbind despre sine în multe poeme ca despre o persoană lipsită de mijloace de existență. Divanul lui Havez, alcătuit după moartea sa, s-a răspândit într-o cantitate uriașă de exemplare în Iran și dincolo de granițele sale, ceea ce a condus la alterarea textului. În anul 1928, a fost descoperit un manuscris al Divanului, copiat la treizeci și cinci de ani după moartea poetului. Divanul lui Havez constă din 418 gazeluri ( având dimensiuni variate, de la 5 la 10 versuri), 5 panegirice, 29 de kita ( mici " poezii întâmplătoare"), 41 de rubaiate și 3 mesneve: Căprioara sălbatică, Saki-name și Mahani-name. Cu toate acestea, autenticitatea mai multor creații rămâne controversată. În Iranul contemporan, Divanul lui Havez se află pe primul loc între toate reeditările din moștenirea clasică. Mormântul său este loc de rugăciune și pelerinaj. În lirica lui Havez, precumpănesc temele tradiționale ale vinului și iubirii, tema iluminării mistice, osanaua, deplângerea caracterului trecător și incognoscibil al lumii.
Havez folosește din plin, în gazelurile sale, imaginile și termenii poeziei sufiste, care, de obicei, deschid calea unei duble interpretări, una directă, realistă, și o a doua figurată, simbolică. În întregul ei, creația lui Havez reprezintă cea mai înaltă culme a poeziei lirice medievale de limbă persană. Versurile lui sunt traduse în toate limbile europene și în multe limbi asiatice.
* Mi-am irosit viața; și câte dorințe aveam!
S-a rotit Cerul, și ce-am avut de câștigat -
Cum mă-ntâlneam cu cineva îi ofeream prietenia,
Dar toți mi-au devenit dușmani. Aceasta este soarta mea!
* Iubirea e ca marea. Întinsul ei nu știe margini.
Tot sângele și sufletul i-l dai: altă măsură n-ai.
Nu-i oare-o rătăcire să cauți liniștea-n iubire -
Când la iubire nu există leac, se spune din bătrâni.
* Vorba pe care o stăpânești e sclava ta, vorba pe care o scapi îți devine stăpân.
* Pentru a fi liniștit în ambele lumi, respectă două reguli: fii cu prietenii generos, iar cu dușmanii reținut.
© Lenuș Lungu
-->
Răspunsuri