În data de 7 iulie 2021 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din argint cu tema 100 de ani de relații diplomatice între România și Japonia. Aversul monedei redă Vârful Caraiman din Munții Bucegi, pe care se află Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2021”. Reversul monedei prezintă o compoziție ce cuprinde elemente identitare ale Japoniei: o poartă tradițională torii suprapusă peste imaginea muntelui Fuji reflectată în oglinda lacului Kawaguchi; anul aniversat „1921” și inscripția circulară „100 DE ANI DE RELATII DIPLOMATICE INTRE ROMANIA SI JAPONIA”.
Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 10 lei, metal (compoziție) – argint, titlu – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 31,103 grame, cantul – zimțat, calitatea – proof, tirajul – 1000 exemplare și prețul unitar de achiziție fără TVA – 460 lei.
Vârful Caraiman este vârf muntos din Munții Bucegi, având altitudinea de 2384 metri. Este vizibil de pe creasta Pietrei Mari, precum și de pe Valea Prahovei, sau de pe creasta Bucegilor, fiind ușor de recunoscut prin crucea așezată pe unul din versanții săi. În apropiere de Vârful Caraiman se găsește Cabana Caraiman, poarta de acces către platoul Bucegilor dinspre Jepii Mici.
În 1928, la inaugurarea sa, „Crucea de pe Caraiman“, ridicată la altitudinea de 2291 m, era cea mai înaltă structură metalică situată într-o zonă montană. În timp, imaginea acestui monument unic în Europa prin amplasament şi prin dimensiuni a devenit extrem de cunoscută. Istoria „Crucii“ nu e însă atât de clară, numeroase aspecte aflându-se încă sub semnul întrebării. Însuşi numele sub care a rămas cunoscut în memoria colectivă acest simbol al arhitecturii şi tehnicii mondiale din prima jumătate a secolului al XX-lea dă naştere unei controverse. Studiind documentele de arhivă şi lucrările publicate de-a lungul celor 82 de ani care au trecut de la inaugurarea monumentului, cercetătorul descoperă nu mai puţin de trei titulaturi diferite. Cel mai des întâlnit în documentele oficiale aflate în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României e numele de „Monumentul Eroilor“, în timp ce în limbajul cotidian s-a păstrat, încă din anul 1933, titlul de „Crucea de pe Caraiman“. O a treia variantă ce şi-a făcut loc în unele surse bibliografice secundare – „Crucea Eroilor Ceferişti“ – pare a fi fost generată de faptul că ridicarea monumentului (între anii 1926-1928) a fost realizată prin eforturile lucrătorilor Direcţiei de Poduri din cadrul Direcţiei Generale C.F.R. Din păcate, majoritatea publicaţiilor editate de-a lungul existenţei „Crucii“ nu au păstrat decât unele date vagi, legate strict de construcţia propriu-zisă a monumentului, fapt care a deschis calea spre un alt punct de controversă, legat de semnificaţia istorică a acestei opere de arhitectură. Luând ca bază de pornire a cercetării înscrisul săpat în piatra plăcii comemorative, „Ridicatu-s-a acest monument întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial 1916-1918 pentru apărarea patriei – construit între anii 1926-1928“, cercetătorul se vede nevoit să considere credibile informaţiile păstrate în memoria colectivă, ce atribuie ideea realizării monumentului „Societăţii Cultul Eroilor“. Aceasta funcţiona încă din anul 1919, sub denumirea iniţială de „Societatea pentru Mormintele Eroilor Căzuţi în Război“ şi sub înalta ocrotire a Prinţesei Maria, cea care avea să fie încoronată Regină a României, în octombrie 1922. Ne sunt cunoscute numele unor personalităţi din domeniile arhitecturii şi construcţiilor din primele decenii ale secolului al XX-le, care s-au implicat în realizarea acestui monument unic în Europa. Astfel, ne este cunoscut faptul că întregul proiect al ansamblului a fost opera arhitecţilor români Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. La fel, ne sunt menţionate numele celor doi mari ingineri ce au realizat studiile de rezistenţă ale monumentului:Alfred Pilder şi Teofil Revici, precum şi ale celor care au urmărit ridicarea „Crucii“, dirigintele de şantier Nicolae Stănescu şi şeful de şantier V. Bumbulescu. Nu trebuie trecută cu vederea nici activitatea lucrătorilor din cadrul a două secţii de linii (L1 şi L5) aflate în subordinea Direcţiei Generale C.F.R., ale căror eforturi au făcut posibilă existenţa construcţiei (introdusă în lista monumentelor de patrimoniu, sub codul PH-IV-mon-A-16887). Istoria a reţinut şi sprijinul acordat de fraţii Schiel, care au pus la dispoziţia constructorilor funicularul fabricii de hârtie din Buşteni. Cu ajutorul acestei instalaţii au fost transportate mare parte din elementele metalice necesare ridicării „Crucii“. Comunitatea locală s-a implicat la rându-i;locuitorii Buşteniului şi-au folosit atelajele şi animalele de povară pentru a urca până pe platoul Bucegilor restul materialelor necesare construcţiei soclului pe care se înalţă monumentul. Comuniştii au vrut să-i secţioneze braţele. Neglijată aproape complet de-a lungul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea, ameninţată chiar cu dispariţia (spre sfârşitul deceniului patru al secolului trecut au existat chiar voci care au cerut secţionarea braţelor laterale ale monumentului şi montarea unei stele roşii în vârful coloanei metalice), devenită un element al cotidianului ultimelor două decenii, „asaltată“ de cei ce îşi găsesc un titlu de glorie efemeră din marcarea numelui prin intermediul diverselor înscrisuri grafitti aşternute pe piatra soclului ori prin slovele scrijelite în grabă pe uşa de acces în interiorul ansamblului, „Crucea de pe muntele Caraiman“ pare să fi redevenit, în sfârşit, un simbol al culturii şi istoriei celor pe care îi veghează din înălţimile munţilor. Astfel, un parteneriat recent încheiat între Consiliul Local al oraşului Buşteni şi Asociaţia Rotary Club „Valea Prahovei“ îşi propune restaurarea completă a „Monumentului Eroilor“ şi introducerea sa în circuitul turistic mondial. (Sursa NET – Revista Historia). Din anul 2014 monumentul este înscris în Guiness World Records ca fiind cea mai cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. Crucea este situată chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, la altitudinea de 2291 m, fiind unică în lume atât prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni: crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 m și două brațe de câte 7 m fiecare. Monumentul era cea mai înaltă construcție din lume la vremea respectivă, de acest fel, situată la o astfel de altitudine. Lățimea stâlpului vertical este de 2 m, lungimea brațelor orizontale până în axul stâlpului fiind de 7 m, iar latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 m. Crucea este executată din profile de oțel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.
Porțile torii sunt construcții simple, specific japoneze, din lemn ce sunt considerate un simbol al norocului, cât și un pasaj către lumea cealaltă. Ele sunt instalate de obicei pe teritoriul complexelor de temple, fiind o structură necomplicată a doi stâlpi conectați prin două traverse, a căror parte superioară seamănă cu acoperișul templelor japoneze. Ele reprezintă esența culturii și înțelepciunii japoneze, fiind un element identitar nipon de netăgăduit.
Muntele Fuji este un vulcan situat în partea centrală a insulei principale din arhipelagul Japoniei (insula Honsu), ce iese în evidență prin înălțimea sa – 3776 metri, fiind muntele cel mai înalt din Japonia, dar și prin frumoasa lui formă conică, simetrică. Ultima sa erupție a fost în anul 1707 când cenușa sa a ajuns până la Tokyo. În religia șintoisă acest munte este considerat sacru. Până în perioada Meiji accesul femeilor a fost interzis pe munte. Astăzi muntele este una dintre cele mai mari atracții turistice din Japonia, vara circa 3000 de turiști ajung pe vârf, ascensiunea fiind relativ ușoară. Lacul Kawaguchi este situat lângă muntele Fuji, la altitudinea de aproximativ 800 de metri. Lacul se întinde pe o suprafață de 6,13 kilometri pătrați și are adâncimea maximă de 15,2 metri. Neavând ieșire naturală lacul inunda localitatățile de pe mal, asta până în anul 191,4 când s-a construit un canal, pentru al conecta la un râu apropiat. Lacul este situat într-o zonă populată cu multe hoteluri și foarte vizitată de turiști.
Răspunsuri