În data de 18 iulie anul curent Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la nașterea lui Tudor Vianu. Aversul monedei prezintă clădirea Facultății de Litere a Universității București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2022”. Reversul monedei redă portretul, suprapus parțial pe două cărți, semnătura și numele lui Tudor Vianu și inscripția „125 DE ANI DE LA NAȘTERE”.
Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: metal compoziție – argint; puritate – 99,9%; valoare nominală – 10 lei; formă – rotundă; diametru – 37 milimetri; greutate – 31,103 grame; cant – zimțat; calitate – proof; tiraj - 5000 exemplare și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 450 lei.
Tudor Vianu a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român, care s-a născut la data de 8 ianuarie 1898 la Giurgiu într-o familie de origine evreiască ce s-a convertit la creștinism și a decedat la data de 21 mai 1964 la București. În anul 1915 a devenit student la Facultatea de Filosofie și Drept din București. A obținul titlul de doctor în filosofie al Universității din Tubingen - Germania. În perioada de doctorat a purtat o corespondență susținută, punctată de întâlniri amicale, cu prietenul său din liceu, poetul Ion Barbu, care studia matematica la Göttingen. Creația lui a acoperit exact patru decenii: de la apariția în 1928, în limba germană, a volumului de debut, totodată și primul său studiu de estetică, valorificare a tezei sale de doctorat susținută sub îndrumarea lui Karl Groos la Facultatea de Filozofie a Universității Eberhard Karl din Tubingenși până la volumul apărut postum Arghezi, poet al omului, purtând subtitlul „Cântare Omului”. Teza de doctorat a fost lăudată de Lucian Blaga, cu care Vianu era coleg în paginile revistei Gândirea. În anul 1924 a revenit în țară devenind suplinitor la Universitatea din București. În anul 1927 a devenit docent în estetică și în anul 1930 -conferențiar definitiv la Facultatea de Litere a Universității bucureștene. În anul 1945 a deținut funcția de director al Teatrului Național din București. După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 l-a surprins în afara Facultății, devenind simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu. După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii și micro-monografii. În anul 1964 a decedat din cauza unui infarct miocardic. Vianu a fost fondatorul școlii de stilistică a Facultății de Litere din București și inițiatorul catedrei de literatură universală, căreia i-a fost multă vreme șef.
Facultatea de Litere este o instituție de învățământ superior cu profil filologic care funcționează în cadrul Universității din București și este situată pe strada Edgar Quiner, numărul 5-7, în vechea aripă a Palatului Universității București. Ea a fost fondată pe data de 2 noiembrie 1863 purtând numele - Școala Superioară de Litere. Un an mai târziu, prin fondarea Universității din București în 1864, la inițiativa regelui Carol I, va deveni parte a noii structuri academice, sub titulatura Facultate de Litere și Filosofie, pe care a păstrat-o până la reforma din 1947. Facultatea de Litere din Universitatea din București a dispus în perioada interbelică de un corp profesoral de mare valoare, format în majoritatea sa la universități din Franța și Germania. Facultatea de Litere a fost ilustrată de un număr impresionant de creatori de școală în domeniul filologiei, care s-au distins și prin eforturile de a dezvolta cercetarea științifică. Putem enumera în acest context personalități precum: August Teboniu Laurian, Titu Maiorescu, Ovid Densușianu, Eugen Lovinescu, George Călinescu, Șerban Cioculescu, Tudor Vianu, Alexandru Piru, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Alexandru Graur, Ovid S.Crohmălniceanu dar și istoricii: Nicolae Iorga, Emil Cioran, Dimitrie Onciul, Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Gusti, Vasile Pârvan și încă mulși alții.După reforma comunistă din 1947 corpul profesoral a suferit unele schimbări impuse de modificările ideologice, Facultatea de Litere și cea de Filosofie s-au despărțit iar o parte dintre profesori au fost obligați să se retragă de la catedre, din cauza unor divergențe de opinie cu noul regim. Până la începutul anilor ’90, schema de organizare a facultății a fluctuat, incluzând mai multe catedre (Istoria limbii române, Istoria literaturii române vechi și folclor, Istoria literaturii române moderne, Limba română contemporană, Lingvistică generală, Teoria literaturii, Literatură universal și comparată), care, în timp, s-au reconfigurat, s-au redus ca număr, prin comasare.
-->
Răspunsuri