În data de 12 decembrie 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 90 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu. Aversul monedei redă casa memorială Fănuș Neagu, un fragment din romanul „Îngerul a strigat”, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2022”. Reversul monedei prezintă portretul și semnătura lui Fănuș Neagu, anii între care a trăit „1932” și „2011”, titlurile unora dintre volumele publicate de acesta și inscripția „90 DE ANI DE LA NASTERE”.

10906504885?profile=RESIZE_400x

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt:

  • Data emiterii – 12 decembrie 2022
  • Tema – 90 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu
  • Valoarea nominală – 10 lei
  • Material compoziție – argint
  • Puritatea - 99,9%
  • Forma – rotundă
  • Diametrul – 37 milimetri
  • Greutatea – 31,103 grame
  • Cantul – zimțat
  • Calitatea – proof
  • Tirajul – 5000 exemplare
  • Prețul unitar de achiziționare de la magazinele BNR, exclusiv TVA – 480 de lei 

10906505470?profile=RESIZE_400x

Fănică (Fănuș) Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român, care s-a născut la data de 5 aprilie 1932 în localitatea Grădiștea, fostul județ Râmnicu Sărat, azi județul Brăila, într-o familie de țărani, și a decedat la data de 24 mai 2011 în București. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București (1993-1996); a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001. A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu și alții. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile. Fănuș Neagu a fost internat mult timp la Spitalul Elias din cauza unui cancer la prostată, iar în ultimele săptămâni a fost în comă. În anul 1954 a debutat cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1960 a avut loc debutul său editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În anul 1985 i s-au jucat piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București. În anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”. enumăr mai jos câteva dintre opere sale:

  • Ningea în Bărăgan - 1960 – povestiri
  • Dincole de nisipuri – 1962 – nuvel
  • Îngerul a strigat – 1968 – roman
  • Frumoșii nebuni ai marilor orașe – 1976 – roman
  • În văpaia lunii -1979 – nuvele
  • Scaunul singurătății – 1988 – roman
  • Amantul Marii Doamne Dracula – 2001 – roman 

10906505659?profile=RESIZE_584x

Casa memorială Fănuș Neagu din localitatea Grădiștea, județul Brăila, face parte din patrimoniul istoriei literaturii române, făcând parte din Muzeul Județean “Carol I” – Brăila. Este o casă bătrânească ce a fost renovată în anul 1959 apoi reparată în anul  2011. Aici sunt prezentate diferite obiecte care au aparţinut familiei scriitorului (unelte de lemnărie, război de ţesut, diverse obiecte de artă plastică şi decorativă dar şi cărţi. Aici este locul în care scriitorul a scris un capitol din “Îngerul a strigat”, casa fiind situată la 50 km de municipiul Brăila, pe DN22, la câţiva kilometri de Râmnicu Sărat. Casa a fost donată, în 2007, de scriitor, autorităţilor brăilene, cu scopul de a o transforma în muzeu, ceea ce s-a şi întâmplat, în 2011. Casa Memorială „Fănuş Neagu” a fost inaugurată, oficial, pe 3 iulie 2011, în prezenţa familiei, prietenilor, a sute de localnici, scriitori, reprezentanţi ai Academiei Române şi ai Muzeului Brăilei „Carol I”, poeţi, actori, oficialităţi locale, profesori. În semn de apreciere strada pe care se află Casa Memorială „Fănuş Neagu” a primit numele scriitorului.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->