În data de 7 decembrie 2020 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema 140 de ani de la nașterea poetului Tudor Arghezi. Aversul monedei prezintă, în interiorul unui cerc periferic continuu, portretul și semnătura lui Tudor Arghezi suprapuse peste un fragment de manuscris cu textul unei poezii scrise de acesta. Reversul monedei redă, în interiorul unui cerc periferic continuu, imaginea casei lui Tudor Arghezi (Mărțișor), inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2020”, valoarea nominală „10 LEI” și stema României.
Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 10 lei, data emiterii – 7 decembrie 2020, metal (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%, forma – rotundă , diametrul – 37 milimetri, greutatea – 31,103 grame, cantul – zimțat, calitatea – proof, tirajul – 500 de exemplare și prețul unitar de achiziționare fără TVA – 400 lei.
Casa Memorială ''Mărţişor'' este casa în care a trăit o vreme Tudor Arghezi. În anul 1926, pe când Tudor Arghezi se afla încarcerat în închisoarea Văcăreşti, vede prin geamul chiliei sale o bucată de pământ. Astfel i-a venit ideea să-şi construiască acolo o casă pentru ca în cazul în care ar fi fost din nou încarcerat, soţia sa, Parascheva, să poată ajunge la închisoare cu mâncarea caldă. Tudor Arghezi, autorul „Florilor de mucigai”, pe numele său adevărat Ion Nae Theodorescu, poate fi considerat o personalitate complexă a culturii româneşti. La 19 ani trăieşte prima dramă a vieţii sale. După moartea iubitei sale, autorul se călugăreşte la Mănăstirea Cernica şi îşi ia apelativul de Iosif. În urma relaţiei cu profesoara Constanţa Zissu şi a naşterii fiului său ilegitim, Eliazar Lotar Teodorescu, autorul renunţă la călugărie şi pleacă în Paris. Urmează o perioadă în care trăieşte în Freiburg şi Geneva, unde lucrează ca ceasornicar. Din 1912, după ce se întoarce în România, devine ziarist şi publică pamflete şi articole polemice sub pseudonimul Tudor Arghezi. În anul 1916, după izbucnirea primului război mondial Arghezi împreună cu alţi autori ai vremii (Ioan Slavici, S. Grossman, D. Karnabatt si Dem. Theodorescu) se pronunţă în favoarea neutralităţii ţării, fapt pentru care sunt încarceraţi în Penitenciarul Văcărești.Aici este scrisă printre alte opere şi celebra poezie „Testament. Tot aici, autorul ia decizia de a cumpăra un teren de aproape două hectare ce se afla în apropierea închisorii. După un an de detenţie, este eliberat, iar din 1928 începe construirea „Mărţişorului”. Din 1930 el, împreună cu soţia sa Paraschiva Burda şi cei doi copii ai lor, se mută în locuinţă. Denumirea de „mărțișor” a casei şi străzii provine de la obiceiul localnicilor din zonă de a lega, primăvara, şnururi din lână albă şi roşie în arbori pentru a fi roditori. Astfel, poetul decide să discute cu autorităţile locale pentru ca strada să primească denumirea de „Mărţişor”. Însă culorile şi simbolistica acestei sărbători se regăsesc şi în interiorul casei memoriale. Pe tabliile paturilor sunt sculptate firele de mărţişor, iar scara ce leagă parterul de etaj şi pod este roşie, în timp ce pereţii casei sunt albi. Casa compusă din 18 camere şi dependinţe este inspirată de stilul arhitectural al unei mănăstiri. În apropierea casei, poetul şi-a construit şi propria tipografie, unde în prezent sunt expuse volume, documente şi imagini cu poetul. Dintre cele 18 camere, Arghezi îşi petrecea cel mai mult timp în camera de reverie, unde şi în prezent se află biroul autorului. Locul pare oprit în timp, pe birou fiind aşezate stiloul, călimara şi ochelarii autorului. În aceeaşi cameră se află şi un pat de fier, unde pe parcursul nopţii poetul îşi scria operele pe care le citea a doua zi familiei, iar de cealaltă parte a camerei se află biblioteca ce adăposteşte peste 7.000 de volume. Pe 14 iulie 1967, poetul moare şi este îngropat în curtea casei alături de soţia sa Parascheva. Din 25 octombrie 2015, alături de cei doi a fost înmormântată şi Mitzura Arghezi, iar într-o altă parte a curţii regăsim cuşca şi mormântul câinelui Zdreanţă. În prezent, pe crucile acestora sunt atârnate fire de mărţişor. Casa iubită a lui Argezi nu s-a bucurat întodeauana de linişte. În 1977, regimul comunist dorea să transforme imobilul într-o grădiniţă, iar 10 ani mai târziu, în 1987, casa s-a aflat pe punctul de a fi demolată pentru a se construi o autostradă. A rezistat vremurilor, de mai bine de 44 de ani, din 1974, funcţionează ca muzeu, conform dorinţei testamentale a mareului autor.
Tudor Arghezi (născut 21 mai 1880 Bucureşti şi decedat 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuţia sa la dezvoltarea liricii româneşti sub influenţa baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză, pamflete, precum şi literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestaţi din întreaga literatură română. Numele său adevărat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuşi scriitorul, din Argesis - vechiul nume al râului Argeş. Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet: "Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini şi idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi şi in străinătate, ca o culme a poeticii şi a artei." La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaste pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Arghezi se manifestă şi ca un valoros critic de artă, luând apărarea pictorului Ştefan Luchian care suferea de scleroză multiplă şi era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său. După izbucnirea primului război momdial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de PNL şi de grupul de susţinători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro Ungaria); a fost un susţinător al unirii Basarabiei cu vechiul Regat şi detesta alianţa implicită cu Rusia imperială. În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 – 1919 este închis un an, împreună cu 11 ziarişti şi scriitori (între care şi Ioan Slavici), la penitenciarul Văcăreşti, acuzat de trădare, deoarece colaborase cu autorităţile germane de ocupaţie. Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primeşte prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia şi a doua oară în anul 1946, Premiul Naţional de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri şi premii iar în anul 1965 primește Premiul Internaţional Johann Gottfried von Herder, este sărbătorit cu prilejul zilelor de naştere la 80 şi, respectiv, 85 de ani ca poet naţional. În 1967 poetul moare, fiind înmormântat în grădina casei sale din Str. Mărţişor, cu funeralii naţionale.
-->
Răspunsuri