În data de 21 iulie 2025 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din aur cu tema 200 de ani de la nașterea Elenei Cuza. Aversul monedei prezintă Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2025”, iar reversul redă portretul, numele Elenei Cuza și anii între care aceasta a trăit „1825” și „1909”. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele:
- data emiterii – 21 iulie 2025
- emitentul – Monetăria Statului la comanda BNR (Banca Națională a României)
- tema – 200 de ani de la nașterea Elenei Cuza
- valoarea – 100 lei
- metalul (compoziție) – aur
- titlul – 90%
- forma – rotundă
- diametrul – 21 milimetri
- cantul – zimțat
- calitatea – proof
- tirajul – 1000 piese
- prețul unitar de achiziție, fără TVA, din magazinele BNR din București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara – 5300 lei
Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din localitatea Ruginoasa, județul Iași este un palat construit în stil neogotic în anul 1804, care a aparținut inițial familiei Sturdza. Actualmente este muzeu memorial dedicat Domnului Unirii. La sfârșitul secolului al XVII-lea, familia boierească Sturdza a cumpărat moșia de la Ruginoasa de la Duca Vodă, stăpânind-o timp de aproape 200 de ani. În primul deceniu al secolului al XIX-lea, mai exact în anul 1804, logofătul și marele vistiernic Săndulache Sturdza l-a angajat pe arhitectul vienez Johann Freiwald pentru a construi o reședință luxoasă pe locul vechii case boierești a strămoșilor săi. De asemenea, grădinarul german Mehler avea scopul de a amenaja în jurul palatului un parc cu alei străjuite de statui, bănci ascunse în labirinturi de verdeață și chiar un iaz înconjurat de sălcii. Palatul de la Ruginoasa a fost construit de către Freiwald în stil neogotic, propriu arhitecturii civile din Moldova acelor vremuri. În mai 1837, prozatorul Costache Negruzzi descrie astfel palatul de la Ruginoasa în povestirea "Scrisoarea I (Primblare)" din volumul "Negru pe alb. Scrisori la un prieten": "Aproape de Târgul-Frumos sunt încântătoarele domene a Ruginoasei. Călătorul primind aici ospitalitate, uita necazele unui supărător drum. El pare că se trezește transportat ca prin un farmec în un castel descris de Walter Scott, unde găsește pe lângă mărirea feodalității, gospodăria Poloniei și eleganța Franței; și dacă vechii noștri boieri - sprijeni a patriei și a tronului - ar fi avut idee de arta heraldică, negreșit n-ar fi uitat a scrie pe scutul lor deviza vechii Engliteri Dieu et mon droit." Palatul a fost moștenit de către logofătul Costache Sturdza, fiul lui Săndulache și văr al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849). În perioada 1847-1855, logofătul l-a adus aici pe arhitectul Johann Brandel care a refăcut palatul în stil neogotic, stil păstrat și astăzi. În aprilie 1857, vornicul Alexandru Sturdza, un alt fiu al lui Costache Sturdza, a făcut un împrumut de 60 mii de galbeni la Banca Moldovei, ipotecând palatul amenințat de ruină. Neplătind împrumutul, banca l-a scos la licitație. În anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza al Principatelor Unite a cumpărat la licitație palatul de la Banca Moldovei, dorind să-l transforme în reședință de vară. El a depus la 13/25 ianuarie 1862 prețul de 52.011 galbeni, după cum confirmă Curtea de Întărituri, iar apoi actele de proprietate s-au încheiat la 16/28 aprilie 1862. Prima grijă a domnitorului a fost să renoveze integral palatul. Deși domnitorul a petrecut puțin timp la palat, aici a locuit soția sa, Doamna Elena Cuza (1825-1909), care s-a ocupat de mobilarea și decorarea lui, de grădină și de acareturi. Ea a angajat meșteri pentru repararea clădirii și grădinari germani pentru refacerea parcului din jurul castelului. Scara centrală a fost construită din marmură, pereții au fost tapetați cu mătase de la Paris, au fost construite șeminee și s-au adus policandre scumpe. Mobilierul a fost comandat în anul 1863 la Paris, actul de comandă păstrându-se astăzi la Biblioteca Academiei Române. Palatul de la Ruginoasa a fost inaugurat oficial de către domnitorul Cuza, cu prilejul sărbătorilor de Paști din aprilie 1864. Fostul domnitor a murit la 3/15 mai 1873 în orașul Heidelberg (Germania), iar rămășițele sale pământești au fost aduse la Ruginoasa, fiind înmormântate la 17/29 mai 1873 într-un cavou amenajat lângă biserica din spatele palatului. După înmormântarea fostului domnitor, Elena Cuza a luat decizia de a se muta la Paris împreună cu cei doi fii și cu Baligot de Beyne - fostul secretar al domnitorului, pentru a putea să le ofere copiilor săi o educație aleasă. Acolo, Alexandru, fiul cel mare, a urmat Facultatea de drept și unele cursuri de istorie. Acesta bolnav de miocardită severă, s-a căsătorit în 1889 cu Maria Moruzzi și a plecat în călătorie de nuntă la Madrid. Acolo s-a îmbolnăvit de ftizie și și-a făcut testamentul în favoarea soției sale, murind apoi la puțin timp în anul 1890. Palatul și moșia de la Ruginoasa au revenit norei Maria Moruzzi. Existând neînțelegeri cu nora sa, Doamna Elena Cuza a părăsit palatul și s-a stabilit la Iași, unde a devenit membră fondatoare a Spitalului de copii "Caritatea", căruia i-a dăruit suma de 5.000 de lei, casele din Strada Romană și o cotizație anuală de 25.000 de lei. Apoi s-a mutat în anul 1903 în orașul Piatra Neamț, unde a locuit într-o căsuță modestă, dedicându-se operelor de binefacere. Ulterior Maria Moruzzi s-a mutat la Iași, unde a locuit în Casa Pogor. După moartea Mariei Moruzzi în anul 1921, palatul a fost donat prin testament Spitalului de copii "Caritatea". O parte din mobilier a fost donat Muzeului Militar. În anii următori, a început degradarea edificiului, care a fost accentuată de cel de-al doilea război mondial. Palatul a fost grav avariat de luptele purtate în apropiere în al doilea război mondial, din el rămânând doar câteva ziduri de incintă și bucăți ruinate de pereți. El a fost reconstituit în perioada 1968-1978, fiind refăcut palatul propriu-zis, o parte din zidul de incintă și doar un bastion în partea de nord-vest. S-a reușit integrarea în ansamblul muzeistic a doar 13 ha din cele 27 ha pe care le avea inițial domeniul. În anul 1979 s-a încercat amenajarea aici a unui muzeu de istorie, dar abia în 1982 s-a inaugurat oficial Muzeul Memorial "Al. I. Cuza" cu o secție de istorie și una de etnografie. Parterul palatului conține exponate care reconstituie viața și activitatea domnitorului Al. I. Cuza. Muzeografii au încercat să amenajeze etajul palatului pentru a-l aduce la înfățișarea din vremea lui Cuza. Au fost aduse mobilier de epocă, cărți de epocă, tacâmuri de argint. În cabinetul de lucru s-au adus câteva din piesele de mobilier din lemn de stejar, pe care Elena Cuza le-a comandat renumitei firme pariziene P.P. Mazaroz Ribaillier. Întreprinderea de Stat Decorativa din București a refăcut o comodă circulară după original. În palat au fost reconstituite următoarele încăperi:
- bibliotecă (cu cărți aduse de la Paris),
- un cabinet de lucru al domnitorului (unde se aflau un dulap-arhivă, un dulap de bibliotecă, o măsuță în stil gotic și un dulap pentru pendulă),
- sufragerie în stil gotic (în care se aflau 31 de obiecte de mobilier din lemn de stejar sculptat, dintre care mai există astăzi două etajere-dulap, prevăzute cu barometru și cu o pendulă, iar pe masa acoperită cu olandină albă sunt expuse tacâmurile din argint sau alpaca, farfurii din porțelan de Sevres, pahare de cristal de Baccarat, toate având stema Principatelor Unite),
- un salon (cameră de primire a oaspeților) - cu 24 de piese stil Ludovic al XV-lea, dintre care puține s-au mai păstrat, o pianină marca Hermann Heiser & Co., două goblenuri olandeze și o statuetă feminină, în fildeș și bronz, operă a sculptorului E. Barras
- salonul Elenei Cuza (cu mobilă stil Louis Philippe),
- camera copiilor,
- dormitorul Elenei Cuza (cu piese de mobilier stil Renaștere) și
- dormitorul domnitorului.
Construit în stilul neogotic, inspirat de romantismul german, Palatul de la Ruginoasa este asemănător cu Palatul Sturdza de la Miclăușeni. Palatul este o clădire de formă pătrată cu un etaj, având cele patru fațade aproape simetrice, cu peroane largi și drepte și balcoane pe toate laturile sprijinite pe lespezi de piatră. Odinioară el avea și patru turnulețe, care nu s-au mai păstrat în zilele noastre. Scara centrală este construită în prezent din lemn.
Doamna Elena Cuza, nume la naștere – Rosetti, a fost soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ea s-a născut în data de 17 iunie 1825 la Iași într-o familie boierească și a decedat la data de 2 aprilie 1909 la Piatra Neamț. Este înmormântată în localitatea Solești din județul Vaslui. Copilăria și-a petrecut-o la moșia părinților de la Solești, în ținutul Vasluiului, alături de cei trei frați: Constantin, Dumitru, Theodor și sora Zoe. Împlinind cincisprezece ani, Elena s-a stabilit la Iași unde a fost introdusă în înalta societate. Aici îl cunoaște pe Alexandru Ioan Cuza, cu care se va căsători la Iași în ziua de 30 aprilie 1844. Rar se întâlnesc două făpturi mai deosebite. Crescută de o mamă aprigă și autoritară, Elena avea o fire cu totul opusă soțului ei: domoală, retrasă, cumpătată, cam stângace și puțin timidă, lipsită de încredere în forțele proprii era stăpânită în societate de puternice complexe de inferioritate. Deși, căsătoria nu a fost din cele mai izbutite, Cuza nefiind un soț prea statornic, între ei s-au păstrat, totuși, întotdeauna relații de respect. După înăbușirea revoluției de la 1848, Elena Cuza a dovedit o altă trăsătură de caracter. Pusă în fața unei situații periculoase („revoluționarii fugeau din Iași spre Galați, urmăriți de oamenii domnitorului M.Sturdza”) ce amenința siguranța soțului ei, această tânără femeie timidă și aparent lipsită de încredere în sine, a dovedit o extraordinară energie, inițiativă și hotărâre. A pornit singură de la Solești spre Galați, unde a mers să-l vadă pe consulul britanic Cunningham. Împreună au pus la punct evadarea lui Cuza la Brăila. De acolo, au fugit la Cernăuți, Viena și apoi Paris. S-au reîntors în Moldova peste un an, când venise domn Grigore Ghica. Urmare a importantului eveniment istoric, Unirea din 1859, Elena Cuza a devenit Înalta Doamnă a României. La îndemnul soțului, pentru a nu se expune intrigilor, Elena Cuza pleacă în 1860 la Paris. În această perioadă, în viața domnului intrase Maria Obrenovici, o doamnă de la curte. A revenit în țară, la îndemnul soțului, la mijlocul anului 1862 pentru a face onorurile Curții, uimindu-l atât pe soț, cât și pe rivala sa. A contribuit, cu modestia și demnitatea ce o caracterizau, la opera reformatoare a Domnului Unirii, fiind inspiratoarea fericită a legii instrucțiunii publice. De asemenea, s-a aplecat cu deosebită înțelegere asupra situației precare a țărănimii, fiind o susținătoare energică a înfăptuirii reformei agrare. Elena Doamna a împărtășit cu stoicism exilul soțului detronat și, după moartea acestuia la 16 mai 1873, „i-a păstrat memoria cu o extraordinară devoțiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvânt despre slăbiciuni pe care le cunoștea, le îngăduise și - o spunea cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lume putea să aibă acest drept” (N. Iorga). Și-a petrecut ultimii ani de viață la Piatra Neamț, unde s-a stins la 2 aprilie 1909. Elena Cuza și-a dedicat întreaga viață și avere acțiunilor caritabile.
- A patronat Azilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinat fetelor orfane, a donat 1000 de galbeni și încă 32000 lei pentru ridicarea construcției. Pentru susținerea activității azilului a organizat o loterie cu „mici obiecte plăcute”, donate de doamnele aristocrate. În acest sens ziaristul francez Ulysse de Marsillac a consemnat faptul că Azilul Elena Doamna face cinste României și că „în 1862 providența a adus-o aici pe Elena Cuza, întruchiparea bunătății, generozitatea simplă și blândă, care făcea binele fără ostentație și care nu profita de înalta sa poziție, decât a-i ajuta pe cei în suferință.”
- A lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea”.
- A consimțit să-i adopte pe cei doi fii nelegitimi, Alexandru și Dimitrie, pe care soțul său îi avea cu prințesa Maria Obrenovici, acordându-le întreaga sa atenție, ocupându-se de creștere și educația lor.
- În anul 1863, Doamna Elena l-a convins pe Principe să instituie un premiu de 1000 de lei, pentru stimularea tinerilor cărturari, mai exact, pentru traducerea versurilor poemului clasic Eneida de Vergilius. Premiul avea să poarte numele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și să se acorde și în viitor, pentru realizări asemănătoare în domeniul literaturii naționale.
- A vizitat vechile așezăminte și ctitorii, insuflând stimă pentru fondatorii acestora. Elena Cuza a fost omagiată pentru participarea la slujba religioasă, cu ocazia aniversării fundației Spitalului Colței.
- În anul 1880 a fondat, în orașul său natal, Spitalul de copii “Caritatea”. Instituția și-a avut sediul într-un imobil cumpărat de la fratele ei, Constantin Rossetti. Clădirea există și astăzi găzduind în prezent Spitalul de Urgență din Iași.
- A sprijinit și înfrumusețarea orașelor românești cu statui, făcând o donație însemnată pentru ridicarea statuii cronicarului Miron Costin, de lângă Teatrul Național. Pe soclul statuii se află o placă ce conține numele donatorilor. După familia regală și arhiereii Bisericii, este consemnat numele, de bună amintire, al Doamnei Elena Cuza, etc
-->
Răspunsuri