Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
Până în anul 1920 Bucureștiul număra doar patru mari licee teoretice (Sfântul Sava, Gheorghe Lazăr, Matei Basarab și Mihai Viteazul), care acopereau doar 30 % din nevoile intelectuale ale Capitalei. În deceniul al treilea a avut loc o explozie a învățământului secundar. Astfel la sfârșitul anului 1939, capitala număra peste 35 de licee de stat și particulare. Unul din liceele teoretice care au luat naștere în acest deceniu propice pentru dezvoltarea învățământului secundar românesc a fost Liceul de băieți Mihai Eminescu. A fost și el rodul inițiativei comitetelor de părinți, atât de active în epocă. La 1 septembrie 1926, cu aprobarea Ministerului Instrucțiunii, s-a deschis în localul școlii primare nr. 31 din Floreasca, liceul Mihai Eminescu cu un număr de 160 de elevi. De dimineață învățau cei mici, iar după-amiaza, liceenii. Director a fost numit Victor Papacostea, viitor profesor universitar și creator al Institutului Balcanic, pe atunci în vârstă de doar 26 de ani. Actul constitutiv prin care, în urma raportului Ministrului Instrucțiunii i se acordă numele de Mihai Eminescu este semnat de regele Ferdinand la data de 28 noiembrie 1926. Chemat la Universitate, Victor Papacostea este înlocuit după primul an de directorat cu profesorul C. Niculescu-Slavea. Sub conducerea acestuia (1927 – 1930), s-a declanșat acțiunea de strângere de fonduri pentru construirea unui local propriu în Calea Dorobanților nr. 163, actualul sediu al C.N.I.L.Caragiale. Numai că, nu s-a putut bucura de acest sediu deoarece, datorită manevrelor sale abile, Seminarul pedagogic, sprijinit de rectoratul Universității, reușește să obțină aprobarea Ministerului de a se muta în localul recent construit, obligându-se să-l termine, cedându-i liceului Eminescu vechea sa clădire din Calea Rahovei. Până la ora aceea liceul Eminescu cheltuise 11 milioane cu amenajarea localului și se va muta în localul din Calea Rahovei cu condiția ca toată averea liceelor să rămână pe loc, numai profesorii și arhiva să urmeze liceelor. Iată ce scrie în amintirile sale inginerul Petru Varlaam, fost elev al liceului, despre disciplina școlară din acea perioadă de început: “Ceea ce a caracterizat din primul an liceul Mihai Eminescu a fost regimul de strictă disciplină pe care l-a impus atât V. Papacostea cât și C. Niculescu-Slavea. Elevii, indiferent de clasă erau obligați să fie tunși cu mașina nr.1, să poarte uniformă kaki, închisă la gât, asemănătoare oarecum cu uniforma școlilor militare, șapca de elev cu cozoroc drept și inițialele liceului și matricola galben-portocalie. Intrarea elevilor se făcea cu zece minute înainte de începerea cursurilor, după ce elevii se așezau pe rânduri de clase, sub supravegherea zilnică a directorului. Cu această ocazie se făcea inspecția ținutei și uniformei. Sancțiunile erau prompte și drastice, iar legătura cu părinții, extrem de eficace. Afară de o disciplină fermă de la care nimeni nu era exceptat, în școală se manifesta din partea tuturor profesorilor o exigență și o severitate care ne obligau să ne pregătim zi de zi să facem dovada capacității intelectuale cerută unui liceean. De aceea numărul de coigenți și de repetenți era în fiecare an foarte mare. Mi-aduc aminte că prin 1928 – 1929 cam 40 – 45% absolveau clasa, 55-60% erau fracturați la învățătură, iar la bacalaureat doar 30-40% luau din primul foc examenul. Nu se admiteau intervenții, chiar dacă noua școală avea nevoie de banii acestora pentru desăvîrșirea și întreținerea localului. Cu nimic mai prejos decât marile licee bucureștene, în liceul Eminescu se organizau, în fiecare duminică serbări în scolpul strângerii de fonduri pentru ridicarea și înzestrarea noului local de școală și culturarizării locuitorilor din cartierul Floreasca-Dorobanți, mai apoi, după mutarea în Calea Rahovei, și pentru cetățenii din acest cartier industrial-negustoresc. Amintite și de ziarele timpului, aceste serbări cuprindeau în programul lor piese muzicale corale urmate de o conferință cu caracter literar sau științific, declamații de poezii, piese de muzică vocală sau instrumentală, populară ori cultă executată de elevi sau artiști profesioniști de la teatru sau operă pentru a sprijini școla. Programul era încheiat de orchestra liceului pregătită de profesorii N.Crăciunescu și Gh.Petrescu, care prin 1927-1928 puseseră la punct un repertoriu bogat și variat. De altfel corul pe patru voci și orchestra liceului erau bine cunoscute în toată capitala și constituiau un prilej de mândrie pentru elevi. În deceniul al patrulea corul a fost de nenumărate ori solicitat să susțină programe la radio, fiind prin 1928-29 PRIMUL COR ȘCOLAR din ROMÂNIA popularizat pe calea undelor.Serbările școlare se asociau cu un pios cult al patronului spiritual, MIHAI EMINESCU, cultul eminescian păstrându-se peste ani. Anual serbările cultural-artistice închinate marelui patron al liceului continuau la mormântul poetului unde se depuneau flori în timp ce, în jurul teiului sădit aici, corul și recitatorii cântau poeme și romanțe eminesciene”.
Adresa de corespondență a Colegiului Național Mihai Eminescu din București este: Strada George Georgescu, nr.2, sectorul 4. Colegiul național Mihai Eminescu București are 3 clase de profil uman (una filologie-intensiv engleză, una filologie-intensiv franceză și una științe sociale) și 5 clase profil real (una științele naturii și patru matematică-informatică). Misiunea școlii este pregătirea tinerilor pentru a fi cetățeni ai unei Europe unite și educarea lor în spiritul cetățeniei dmocratice prin furnizarea de programe educationale moderne, dezvoltarea interactiunii cu mediul social, cultural si economic, transformarea scolii într-un centru de resurse educationale si de servicii oferite comunitati. Prin promovarea unui învatamânt deschis si flexibil școala asigură un climat de munca stimulativ pentru satisfacerea nevoilor şi intereselor individuale ale fiecarui tânar beneficiar al sistemului educational, astfel încât acesta sa poata sa dea sens încrederii si aspiratiilor sale.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2020/12/mo-m-on-46.html
-->
Răspunsuri