Apariţia fenomenului social-economic comunist numit “întrecere socialistă”, se datorează lui Alexei Stahanov, care a fost primul fruntaş în mişcarea de întrecere socialistă în muncă, şi că exemplul actului său de “eroism în muncă” a fost promovat extrem de agresiv nu numai în Uniunea Sovietică ci şi exportat şi în celelalte state comuniste, inclusiv în România. În anii celui de al doilea cincinal sovietic (1933-1937), aşa numita mişcare “stahanovistă” şi-a luat numele de la minerul din Donbass care, într-un singur schimb de lucru, a reuşit, se zicea, să extragă 102 tone de cărbune, faţă de norma de 7 tone. S-a aflat ulterior că minerul a fost ajutat în obținerea recordului său și de către autoritățile politice ale minei. Alexsei Stahanov a fost recompensat cu montarea unui telefon, primind un cal cu şaretă, să poată veni mai repede omul la serviciu. Oricum, mişcarea stahanovista a fost promovată de Partid în toate domeniile de activitate din societatea comunistă, ajungând să cuprindă într-o formă sau alta şi pe contabili, şi pe cercetători, şi pe învăţători, şi pe miliţieni, securişti şi torţionari. Partidul a avut grijă să-i recompenseze pe câştigătorii acestor întreceri în muncă cu diverse diplome, medalii, chiar şi ordine ale muncii, acordând şi recompense materiale, dar numai pentru câştigătorii plasaţi pe primele 3 locuri. Ceilalţi participanţi, care reprezentau de fapt majoritatea oamenilor muncii, se alegeau în cel mai bun caz (aveau prioritate cei cu “origine sănătoasă”) cu evidenţierea lor într-una din frecventele şedinţe, organizate cu râvnă de către Partid şi sindicate, sau numele lor (uneori, însoţite şi de fotografii) erau atârnate la gazeta de perete.Nu se poate spune că recompensarea muncii în societatea comunistă “multilateral dezvoltată” din România nu avea şi portiţe care permiteau un câştig mai mare decât cel bazat pe “gradaţiile” sistemului de salarizare. Existau şi metode de salarizare în acord direct, pentru munca individuală cu bucata (metrul, tona, etc., după caz), sau în acord global pentru munca normată a unui colectiv în ansamblul sau, cu redistribuirea sporului de câştig peste limita salariului tarifar în funcţie de realizările bazate pe o normare internă. Numai că organele de partid şi de sindicat, împreună cu organele administrative superioare şi cele tutelare din ministere, aveau grijă să limiteze fondul de salarii în aşa fel încât rareori se putea obţine un câştig mai mare decât cu 20-25% peste salariul nominal.
Primele atestări privind Poliția Română datează din vremea lui Neagoe Basarab
sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituției agiei), continuă cu domnia lui Mihai Şutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate și reglementarea portului armelor) iar din anul 1806, organele de pază și ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIȚIE. In anul 1821 Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe și impozite celor însărcinați să mențină ordinea publică și să apere proprietatea cetățenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuțiile poliției sunt extinse. În timpul Revoluției de la 1848 are loc reorganizarea poliției, prin apariția instituției șefului poliției Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.
La 9 iunie 1950 domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica polițienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliții” și "obișnuitei poliții”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuții în organizarea și coordonarea activităților polițienești. Începând cu Legea de organizare a poliției, a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) și de Legea pentru organizarea poliției generale a statului (8 iulie 1929), competențele organelor de poliție sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate. Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înființează MILIŢIA, apoi, prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînființează Poliția Română ale cărei competențe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 și prin Legea 218 din 23 aprilie 2002. Deci Miliţia este denumirea nouă a Poliţiei, în regimul comunist.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/11/info-numis-mondo-133.html
-->
Răspunsuri