În anul 1902 s-au asociat lăcătuşul Tátrai Sándor şi turnătorul Jaroslav Klein înfiinţând un atelier de lăcătuşerie şi turnătorie. Turnătoria s-a mutat în 1904 în locaţia unde ulterior va fi construită fabrica, azi inexistentă. În 1904 li s-a asociat încă un atelier de tinichegerie şi lăcătuşerie şi au început să producă o serie de articole folosite în agricultură şi de uz casnic. În 1908 inginerii Schuler Adolf şi Zsuba Martin, întorşi din America, au transformat aceste ateliere într-o întreprindere mai mare cu care puteau onora şi comenzi ale statului - asta a fost "Prima turnătorie şi fabrică de maşini-unelte din Oradea". După trecerea oraşului sub administraţie română afacerea este continuată sub numele de Fabrica "Phoebus". În 1940 o parte a fabricii şi a muncitorilor a fost mutată la Brăila - ceea ce a rămas în Oradea a continuat să funcţioneze pentru câţiva ani sub forma unor ateliere diverse. În 1947 la iniţiativa Comitetului Judeţean al PCR Bihor mai multe întreprinderi particulare (de ex. Turnătoria "Ivan", lăcătuşeria "Fratii Grünwald", fabrica de sobe "Szántó Dezsõ şi Fiul") s-au unit într-o societate pe acţiuni sub vechea denumire de "Phoebus". La 11 iunie 1948, cu ocazia naţionalizării, prin comasarea a altor câteva întreprinderi a luat naştere fabrica "Înfrăţirea". Exportul a început în anul 1955, în perioada de glorie produsele fabricii ajungând în 45 de tări. Înainte de 1989, Întreprinderea “Înfrăţirea” din Oradea a fost una dintre cele mai căutate uzine de maşini unelte din lume. Decenii la rând, produsele realizate aici erau exportate pe cinci continente. Înfiinţată în 1948, Întreprinderea Înfrăţirea din Oradea a ajuns în anii comunismului un colos industrial, care producea maşinilor unelte de mare precizie. Piesele și maşinile fabricate aici erau exportate în 55 de țări: "R.F.G., Elveţia, Franţa, China, Japonia, Peru, Iran și alte ţări lumii, întreprinderea având peste 5000 de angajați. La Oradea erau propuse soluţii tehnice şi inovaţii care sunt și acum sunt dorite de firme importante din străinătate. În aceste condiții, producția a crescut exponențial, iar sumele încasate de România erau fabuloase. Adusă în pragul falimentului, fabrica a fost vândută în 2003, când noul proprietar a plătit ceva mai mult de 2 milioane de euro pentru aproape 70% din acțiuni. În anii următori, activitatea firmei s-a mutat în Beiuș, la 60 de kilometri distanță, iar terenul a fost vândut. Cumpărătorii au început să demoleze unele construcții și să construiască pe locul eliberat un mall
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/06/reunion.html
-->
Răspunsuri