CULTURĂ PRIN FILATELIE: FLORI - NARCISA

În data de 7 ianuarie 2020 Romfilatelia a introdus  în circuitul filatelic mondial un nou set de mărci poștale uzuale cu tematica Flori.

Timbrul cu valoarea nominală de 1,90 lei reprezintă grafic narcisa, parte din familia Amaryllidaceae. Este originară din regiunea mediteraneană, dar câteva specii se găsesc în Asia centrală și China. Denumirea genului vine de la cuvântul grecesc „narke” ce înseamnă somn adânc sau amorțeală, făcând referire la alcaloidul toxic ce se găsește în bulb. Există și o altă variantă de proveniență a numelui. O legendă spune că numele florii ar veni de la frumosul tânăr Narcis din mitologia greacă care s-ar fi îndrăgostit de chipul său. Legenda spune că floarea a apărut la moartea sa, chiar pe mormântul său.În prezent există mii de varietăți horticole, floarea fiind, de obicei, galbenă sau albă și ocazional, portocalie, verde sau somon.  Narcisele preferă solurile ușoare, argilo-nisipoase. Pentru o înflorire prelungită, ideal este să fie plantate sub arbori, unde lumina este filtrată. Bulbii se plantează toamna, în septembrie-octombrie. Narcisa este originară din nordul Africii, regiuni mediteraneene și Europa Centrală, astăzi cunoscându-se circa 32 specii de narcise. Bulbul este ovoid, rotund, piriform, piriform-lunguleț, globulos-piriform, gros-piriform. Frunzele sunt lat-liniare, puțin canaliculate, glaucesceate, cilindrice, ascuțite la vârf sau ensiforme. Florile sunt, în funcție de specie, mici (miniatur), până la circa 10 cm diametru, tubuloase sau coronate, simple sau involte, albe sau galbene, cu petale albe și coronulă galbenă sau cu coronulă galbenă cu margine roșie etc, cu sau fără miros, cu tulpină 

unifloră sau multifloră.

Elementele florale: 6 stamine, perigon compus din foliole mai mult sau mai puțin asemănătoare, ovate, oblonge sau uneori înguste, dispuse în formă de raze-farfurie, din centrul lor ridicându-se un tub sau un inel numit coronulă, antere mai mult sau mai puțin bilobate. Fructul este o capsulă. Planta se înmulțește prin divizarea bulbilor și, mai rar, prin semințe. Ca plante ornamentale, se folosesc în parcuri, grădini dar și ca flori tăiate la vază. În România sunt două mari rezervații naturale cu narcise:

  • Localitatea Vad, județul Brașov, depresiunea Făgărașului
  • Localitatea Racâș, județul Sălaj

***

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/02/filatelie-flori-2.html

    

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->