Uricani, în limba maghiară - Urikány sau Hobicaurikány, este un oraș în județul Hunedoara care include și satele: Câmpul lui Neag și Valea de Brazi.Orașul Uricani este situat în partea vestică a Depresiunii Petroșani, la poalele Munților Retezat și a Munților Vâlcan, fiind cel mai lung oraș din România. Cu o deschidere largă spre est și tot mai îngustă spre vest, Uricaniul este una din porțile principale de intrare în Parcul Național Retezat, o bijuterie a naturii, cu un relief sălbatic ce oferă privirii imagini inegalabile, creste ce au custuri dantelate și multe căldări glaciare. Orașul se află la 29 km depărtare de Petrosani și la 125 km de localitatea Deva, reședința de județ. Prima atestare documentară oficială a orașului, sub denumirea de Hobiceni-Uricani, este menționată într-un document datând din anul 1818 numele venind de la locuitorii a două sate, Hobița și Uric, situate la nord, dincolo de munți, în zona localității Pui. În toamna anului 1916, în timpul primului război mondial, orașul este pierdut și recucerit de trei ori de către armata română, în cinstea eroilor existând un monument pe vârful Tulișa. După cel de-al doilea război mondial odată cu instalarea regimului comunist  se amplifică procesul de exploatare a cărbunelui superior. Astfel, în 1947 se deschide prima galerie din Uricani, în Plaiu Balomir, și începe exploatarea industrială a huilei coxificabile, orașul devenind monoindustrial. La recensământul din anul 2011 orașul număra 8972 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 10227 locuitori), dintre care: români – 90,24%, maghiari – 2,79%, romi – 1,92% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului hunedorean Uricani astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 82,06%, romano catolici – 3,26%, reformați – 1,5% penticostali – 4,71%, martorii lui Iehova - 1,02% și restul – nedeclarată sau altă religie.

***

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/08/monumente-ale-eroilor-buzoieni-comuna.html

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->