Grigore Constantinescu-Monteoru (născut Grigore Stavri, născut 1831 la Târgoviște și decedat la 30 decembrie 1898 în București) a fost un om de afaceri și politician român de origine greacă. Provenit din familia unui luptator eterist, imigrant grec din Bulgaria refugiat în România, a copilărit la Brăila.Dupa moartea primei sale sotii, Elena Perlea, s-a căsătorit pentru a doua oară in 1867 cu fiica unui boier, partener de afaceri din localitatea Lipia, de lângă Buzău. Pe pământul primit ca zestre sau cumparat de el insusi, a descoperit petrol pe care a inceput sa-l exploateze folosind cele mai avansate mijloace tehnice de la acea vreme. In scurt timp ,numarul sondelor de pe terenurile sale din județele Buzau si Prahova a ajuns la peste o mie. De asemenea, a deschis si utilat o mină de petrol in Sarata Monteoru, unica si astazi pe plan mondial, precum și două rafinării cu instalatii si utilaje aduse din Germania. Pentru toate acestea Grigore Monteoru este considerat primul explorator si exportator de petrol din judetul Buzau. In afara mosiei Sarata, averea sa mai cuprindea mosia Stalpu, mosia si padurea Bisoca, mosia Joseni, terenurile petrolifere de la Berca, mosiile Surani si Caldarusani din Prahova, Clondiru, Balta Plopului si Crang, padurile de la Spataru, Negosina, Gura Teghii. Pe lângă activitățile economice, Grigore Monteoru este cel care infiinteaza in anul 1876 organizatia de la Buzau a partidului liberal, al carei presedinte a fost pana la moarte. In anul 1890,infiinteaza filiala de la Buzau a Ligii Culturale. Grigore Monteoru a activat ca politician în Partidul Național Liberal, din partea căruia a fost ales deputat și senator aproape neintrerupt intre anii 1876-1898. Spre sfârșitul vieții, a concesionat o parte din afacerile petroliere concernului austriac Offenheim & Singer, iar cu putin timp inainte de a muri, Societatii Steaua Romana, fiind unul dintre fondatorii acestei societati. Reprezentant al marii burghezii, Grigore Monteoru a investit în domenii dintre cele mai diverse. In anul 1972 a construit in vecinatatea fabricii sale de "uleiuri minerale" din comuna Stalpu, gara numita mai tarziu Baile Monteoru. Tot lui i se datoreaza intemeierea statiunii balneare Sarata Monteoru. La Sarata, localitate care si-a intregit numele cu acela al intemeietorului ei, Grigore Monteoru a construit o impunatoare biserica, scoala primara, scoala de meserii, localul primariei, un spital, farmacie, oficiu postal, locuinte pentru personalul angajat la sondele si mina de petrol, toate acestea pe terenuri daruite de familia Monteoru. La inaugurarea statiunii care a avut loc la 1 Iulie 1895, statiunea Sarata Monteoru avea, pe langa cele doua hoteluri si un cazino, edificate dupa planurile arhitectului german Eduard Honzik, de către constructori italieni din regiunea Veneto si un stabiliment balnear pentru bai calde si reci,dotat cu instalatii si bai aduse din Anglia. Ulterior, in statiunea Sarata Monteoru a fost construit si un al treilea hotel cu 120 de camere. O alta atractie a statiunii erau marile bazine cu apa sarata in aer liber, strandul vechi, precum si parcul de aproape 16 ha in care au fost plantate multe specii exotice, plante subtropicale aduse si aclimatizate de Grigore Monteoru in serele aflate in gradina din jurul propriului sau castel. Valentele terapeutice, confortul, eleganta si frumusetea statiunii Sarata Monteoru au facut ca aceasta sa fie comparata cu cele mai vestite statiuni balneare din Europa; Baden, Karlsbad, Bad Kissingen, Merano, etc. Grigore Monteoru a murit în palatul sau de pe Calea Victoriei din București în 1898, la varsta de 67 de ani.
Sărata-Monteoru (denumire scurtă Monteoru; în trecut, Fundul Sărății) este o stațiune balneară de interes local, situată în zona central-vestică a judetului Buzau, Muntenia, Romania, la aproximativ 14 km distanță de municipiul Buzau. Localitatea aparține administrativ de comuna Merei și a fost întâi cunoscută între localnici pentru apele tămăduitoare ale izvoarelor sărate.Stațiunea a avut perioada de glorie până la cel de-al doilea razboi mondial, fiind distrusă după instaurarea regimului comunist și confiscarea proprietății. În anii 1970, statul comunist a încercat sa redreseze stațiunea amenajând două hoteluri și a unei baze de tratament. Ele au fost completate, după căderea regimului și revenirea la economia de piață, de alte inițiative private în domeniul turismului. Localitatea este cunoscută și pentru cultura Monteoru, o cultură arheologică ce cuprinde situri datând din epoca bronzului și a cărei așezare eponimă se află în apropiere de marginea de est a satului de astăzi, pe dealul Cetățuia. Localitatea este plasată la o altitudine de 86 metri într-o depresiune intracolinară drenată de râul Sărata. Climatul depresiunii este temperat continental, cu veri calde și însorite și fără curenți de aer, iar preciptațiile și nebulozitatea sunt reduse. În această zonă, petrolul există în subsol la adâncime mică, iar apele din subteran au conținut mare de petrol, brom, iod și sare, motiv pentru care localnicii folosesc doar apă îmbuteliată, cea din fântâni nefiind utilizabilă. Aceste ape sunt, însă, folosite pentru tratamente medicinale; ele curg din 15 izvoare aflate în toată depresiunea. Apele cu proprietăți curative au fost menționate încă din 1837, localnicii folosindu-le pentru tratarea unor boli. Grecul Grigore Stavri (care ulterior și-a luat numele de Grigore Constantinescu-Monteoru a achiziționat în perioada anilor 1860 – 1880 toate terenurile petrolifere, precum și întregul sat denumit pe atunci Fundu Sărății și s-a îmbogățit din afacerile cu petrol, comercializând atât țiței brut, cât și ulei mineral fabricat în distileria deschisă în anul 1871. Dr. Guyenot, medic consultant la Aix les Bains, Franța și medicul personal al omului de afaceri, l-a sfătuit pe acesta să se trateze cu apele folosite de localnici, iar Constantinescu-Monteoru (stabilit deja acolo) a sesizat potențialul afacerilor din turism. Astfel, el a solicitat serviciile arhitectului german Eduard Honzik, care în anul 1888 construise vila familiei Monteoru, să elaboreze un proiect pentru construirea unei stațiuni balneare. Lucrarea a fost finalizată până în vara lui 1895, între timp fiind descoperit și captat izvorul numărul 2, izvor ale cărui ape aveau să fie studiate din punct de vedere chimic. Inaugurarea a avut loc în ziua de 1 iulie 1895 Monteoru a construit acolo o capelă, un cazinou, un parc în stilul grădinilor englezești, hoteluri și o vilă personală. Monteoru a murit în anul 1898, stațiunea fiind moștenită de ginerele său doctorul Constantin Angelescu și soția sa Virginia Monteoru, precum și de cealaltă fiică a sa Elena. Cutremurul din anul 1940, al doilea război mondial și naționalizarea comunistă, ce au urmat, au dus la abandonarea stațiunii și la părăginirea ei, multe dintre vechile clădiri ajungând să fie demolate iar grădina englezească să fie distrusă. Urmașii lui Grigore Monteoru au reprimit drepturile de proprietate asupra capelei familiei, a unor zone de pădure, precum și asupra vilei aflată în parcul dendrologic în care a funcționat, pană de curând, o tabără de elevi, astăzi fiind închisă publicului.
Cazinoul, clădirea-simbol a stațiunii în perioada interbelică, a fost terminat în anul 1900, după moartea proprietarului, și a costat o jumătate de milion de franci.
***
https://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2020/05/filatelie-centenarul-nasterii-regelui.htm
-->
Răspunsuri