Lazăr Șăineanu (numele de familie la naștere: Eliezer Schein) a fost un filolog, lingvist, folclorist și istoric cultural român, de origine evreiască, ce s-a născut în data de 23 aprilie 1859 la Ploiești și a decedat în data de 11 mai 1934 la Paris. Specialist în studii orientale și romanice, precum și germanist, a fost cunoscut, în primul rând, pentru contribuția sa la filologia idiș și română, activitatea sa în lingvistica istorică, de comparatist literar și filologic. De asemenea, a avut contribuții inovatoare la investigarea și antologizarea folclorului românesc, plasate în raport cu tradițiile balcanice și central-est-europene, precum și cu evoluția istorică a României într-un context balcanic mai larg, și a fost un recunoscut contribuitor timpuriu la lexicografia românească. Cererile sale repetate de naturalizare au fost în cele din urmă nereușite, dar l-au propulsat în centrul unui conflict politic care opunea curentul antisemit susținătorilor toleranței. În 1901, împreună cu familia, s-a stabilit în Franța pentru tot restul vieții. Devenit cunoscut pentru munca sa de pionierat în studiul limbii franceze medii (secolele al XIV-lea – al- XVII-lea) și investigațiile sale asupra originilor argoului, precum și pentru eseurile sale critice despre scriitorul Francois Rabelais, a primit premiul Volney al Institutului Franței pentru anul 1908. Lazăr Șăineanu a promovat bacalaureatul cu o teză despre scriitorul și teoreticianul Ion Heliade Rădulescu: Ioan Eliad Rădulescu ca grămătic și filolog. A fost scutit de efectuarea stagiului obligatoriu militar ca fiul cel mare al unei văduve, drept care, până în 1881, a continuat să studieze la Facultatea de Litere a Universității din București.Învățat și privit cu admirație de academicianul Bogdan Petriceicu Hașdeu, Șăineanu a studiat inițial etimologie, stilistică și semantică (activitate care a stat la baza primelor sale trei studii, publicate în 1882 și 1887). A publicat primul său studiu, Câteva specimene de etimologie populară română, în 1883, în revista Columna lui Traian a lui Hașdeu. O Încercare asupra semasiologiei române din 1887, prezentată de Șăineanu drept lucrarea sa de absolvire, a fost lăudată retrospectiv de etnologul Iordan Datcu. Preluată în publicațiile Academiei Române și prefațată de Hașdeu, lucrare lui Șăineanu a primit bursa Manoah Hillel, în valoare de 5.000 de lei-aur. Folosind acest premiu, și-a continuat studiile în Franța, la Universitatea din Paris, sub conducerea lui Bréal, Gaston Paris și Wilhelm Meyer-Lübke, iar mai târziu la École Spéciale des Langues Orientales (Școala Specială de lImbi Orientale), unde s-a specializat în studiul limbilor orientale. Și-a luat doctoratul, la Universitatea din Leipzig, disertația sa primind un premiu de la Institutul Franței. Între 1912 și 1922, Șăineanu a lucrat cu Société des Études rabelaisiennes la publicarea ediției adnotate a operelor complete ale lui Rabelais. A fost asistentul la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hașdeu.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/06/apatfalva-ungaria.html
-->
Răspunsuri