Când vine vorba despre medicii militari, cele mai bune cuvinte pentru a-i descrie sunt eroism, curaj, și dragoste pentru patrie. Doctorii care aleg să practice medicina militară se supun unor anumite riscuri mai greu de întâlnit în ramurile comune ale medicinei, mai ales dacă aleg să urmeze drumul frontului. În cinstea activității pe care acești doctori o săvârșesc pentru patrie, dar și pentru cei interesați să urmeze această cale, veți afla în continuare cele mai frumoase și utile lucruri despre medicina militară. Una dintre cele mai frumoase părți ale medicinei militare este reprezentată de tipologia oamenilor alături de care urmează să lucrezi. Această tipologie este caracterizată de oameni onești, curajoși, eroi, care aleg să pună binele patriei peste binele personal. Medicii militari sunt pregătiți pentru situații de criză, pentru a lua decizii pe ultima sută de metri și de foarte multe ori, sunt nevoiți să improvizeze pentru a salva situația, ceea ce contribuie la definiția termenului de eroi, care îi caracterizează. În domeniul militar, indiferent de funcția pe care o vei ocupa, se formează o legătură cu oamenii alături de care servești, atât superiori, cât și camarazi sau de rang inferior. În calitate de medic militar, acesta interacționează cu toate persoanele din secție, formând legături cu toată lumea. Prin urmare, se formează un sentiment de unitate, de „toți pentru unul și unul pentru toți”, care se regăsește cu greu în alt domeniu medical. Acest sentiment se formează din timpul facultății – studenții sunt învățați despre colaborare, lucrul în echipă și importanța acestui aspect pentru a face o treabă eficientă în cele din urmă. Diferența dintre medicina generală și medicina militară constă în pregătirea fizică de care ai parte. În ceea ce privește programa materiilor, aceasta este similară sau aproape identică. Totuși, în cazul medicinei militare, pregătirea militară și convocarea de la sfârșitul anului universitar reprezintă un plus. Datorită regimului militar, studenții care aleg această ramură sunt învățați să se descurce pe cont propriu mult mai rapid și mai eficient, să se organizeze eficient și să își dezvolte abilitățile fizice. Medicina militară este plină de surprize. Deși multitudinea și varietatea problemelor cu care te poți confrunta nu reprezintă un aspect frumos pentru mulți, pentru dezvoltarea pe plan profesional este chiar un criteriu benefic și apreciat de multe cadre medicale ce au trecut prin aceste lucruri. În cazul în care este vorba despre practicarea medicinei militare pe front, te poți confrunta cu probleme banale, de la toxiinfecții alimentare și răceli, până la cazuri grave, ca epidemii de boli contagioase, plăgi împușcate sau accidentări care necesită intervenții chirurgicale. Medicina militară presupune condiții speciale față de cea generală și deși lucrurile învățate în mare sunt similare, există câteva aspecte diferite. Modul de acțiune este diferit pe front față de un cabinet medical, atât în ceea ce privește mediul, cât și condițiile și elementele la care ai acces. Un exemplu elocvent este domeniul ortopediei – în cazul medicinei militare se face ortopedie de campanie. Rănile pe care le au soldații de pe front nu sunt curate și pot conține urme de armament (glonț, grenadă, proiectil etc.), acestea fiind responsabile de contaminarea rănii. Prin urmare, medicii militari sunt învățați să abordeze altfel problema, să improvizeze și să se folosească de ceea ce au la îndemână pentru a salva o situație. Aceste lucruri sunt extrem de folositoare și în viața de zi cu zi, mai ales dacă medicul este de față în cazul unui accident grav.
Monumentul Eroilor Sanitari, operă a sculptorului italian Raffaello Romaneli, se află în Piața Operei din București. Monumentul a fost înălțat în anul 1932, în timpul mandatului primarului Dem. I. Dobrescu și este închinat memoriei medicilor, sanitarilor, surorilor voluntare care au salvat vieți pe fronturile primului război mondial.
Soclul din marmură, format din trepte înalte suprapuse, prezintă la al treilea nivel un brâu de altoreliefuri cu scene din activitatea sanitarilor, pe câmpul de luptă sau în sălile spitalelor de campanie. Pe latura principală, personajul feminin central, o femeie în uniformă de soră de caritate. De pe această a treia treaptă a postamentului pornesc 4 coloane care susțin un platou din aceeași marmură alb-gălbuie, platou purtător al unui grup statuar, de bronz, cu 3 personaje: un erou căzut, gol, copleșit de suferință, un personaj feminin simbolic, purtând o sabie și o cunună, și un ostaș sanitar care așteapta să primească pe frunte însemnul gloriei cucerite în luptă. Brâul cu altoreliefuri care înconjoară pe cele 4 laturi soclul surprinde scene din activitatea personalului sanitar pe front sau în spitalele de campanie - brancardieri pe câmpul de luptă adună răniți; un grup de chirurgi militari operând; un sanitar care dă unui soldat rănit să bea apă; o soră de caritate pansează un rănit; un spital de campanie.
Pe unul din panourile basorelief de bronz de pe monument sunt reprezentați Regina Maria ca soră sanitară, Prințul Nicolae al României în uniformă de cadet și Principesa Elisabeta de România, asemenea ca soră sanitară. Basorelieful prezintă o scenă din anul 1917, în una din cele mai grele perioade ale Primului Război Mondial pentru România, când suportul moral al familiei regale și munca în vizitele în spitalele de campanie ale Reginei Maria și ale copiilor ei au fost esențiale pentru menținerea moralului în acele zile de cumpănă. Basoreliefurile au supraviețuit comunismului deoarece nu sunt menționate nume pe ele, iar oficialii comuniști au crezut că sunt o scenă generală de război, lăsându-le la locul lor. Pe fațada principală a piedestalului, pe o placă din travertin este inscripționat cu litere în relief: "EROILOR SANITARI - 1916 -1920". Construirea primului tronson al metroului bucureștean a necesitat demontarea monumentului, acesta fiind apoi refăcut în anul 1981 și amplasat pe același loc și în forma sa inițială.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/03/monede-coroane-cehe-de-colectie-35.html
Răspunsuri