CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – MIHAIL SADOVEANU

[Victor Bivolu]

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19 octombrie 1961, București) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. Opera sa se poate grupa în cîteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian, precum și o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic. Părinții lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul Alexandru Sadoveanu din Oltenia și Profira Ursache, fată de răzeși. Urmează gimnaziul "Alecu Alecsandru Donici" la Fălticeni. În timp ce studia la gimnaziu, în 1897, intenționează să alcătuiască, împreună cu un coleg, o monografie asupra lui Ștefan cel Mare, renunțînd, însă, din lipsă de izvoare istorice. Urmează apoi cursurile Liceului Național din Iași, iar la București studiază dreptul. Debutează în revista bucureșteană Dracu în 1897. În 1898 începe să colaboreze la foaia Viața nouă alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ș.a., semnînd cu numele său, dar și cu pseudonimul M.S. Cobuz. Se stabilește la București, în 1904, se căsătorește, și va avea unsprezece copii. În același an are loc debutul editorial cu patru volume deodată - Povestiri, Dureri înăbușite, Crîșma lui Moș Precu, Șoimii - în care Sadoveanu manifestă predilecție deosebită pentru istorie. Nicolae Iorga va numi anul 1904 ”anul Sadoveanu”. În 1910 este numit în funcția de director al Teatrului Național din Iași. În acest an publică volumele Povestiri de seară (la Editura Minerva), Genoveva de Brabant, broșura Cum putem scăpa de nevoi și cum putem dobîndi pămînt ș.a. Colaborează la revista Sămănătorul, dar se va simți mai apropiat spiritual de revista care apărea la Iași, Viața Românească. În anul 1919 editează, împreună cu Tudor Arghezi, la Iași, revista Însemnări literare. În decembrie, revista își anunță încetarea apariției: Viața românească își pornește iar munca pentru cultură și folos. Noi, cei de la Însemnări literare, reintrăm în curentul ei cu modestele noastre mijloace. În editura revistei ieșene publică volumul de nuvele Umbre și broșura În amintirea lui Creangă, iar la Editura Luceafărul, volumul Priveghiuri. Devine membru al Academiei Române în 1921. În anul 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin. În 1928 publică povestirea Hanul Ancuței, aparținînd perioadei de maturitate a scriitorului, fiind un volum de 9 povestiri, o îmbinație ideală a genului epic și liric. În anul 1936 Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa scot, începînd cu luna ianuarie, revista lunară Însemnări ieșene. La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului de la revista Viața românească. După anul 1947, scrisul său virează spre ideologia noului regim comunist, publicînd opere afiliate curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind romanul Mitrea Cocor sau cartea de reportaje din URSS Lumina vine de la Răsărit. Ca recompensă pentru această orientare, devine președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcția politică maximă ocupată de un scriitor român în timpul regimului comunist și se bucură de toate privilegiile ce decurgeau din aceasta. În anul 1948 publică romanul Păuna Mică, iar un an mai tîrziu în 1949, Mihail Sadoveanu este ales președinte al Uniunii scriitorilor. Cîțiva ani mai tîrziu, în 1952 publică romanul istoric Nicoară Potcoavă, capodoperă a genului. În 1954 publică volumul Aventură în lunca Dunării. În anul 1955, scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste. Mihail Sadoveanu a primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961. Mihail Sadoveanu suferă un infarct care îi afectează vorbirea și îl lasă aproape orb, iar la data de 19 octombrie 1961 se stinge din viață și este înmormântat alături de Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale la cimitirul Bellu. (Sursa NET – Vlada Aftene)
Politologul Vladimir Tismăneanu compară, pe Facebook, (știre preluată și de ziarul Libertatea) ”tăcerea demnă” a lui Lucian Blaga (care și-a asumat marginalizarea și umilirea socială, încăpățânându-se să respingă dictatura comunistă), cu ”circul colaboraționist” al unor Mihail Sadoveanu și George Călinescu (laolaltă cu mulți alții), a căror atitudine slugarnică și imorală le-a compromis uriașul talent. De asemenea, Tismăneanu subliniază faptul că, dintr-o poziție de maximă vizibilitate – membru al Prezidiului ”Marii Adunări Naționale” – Mihail Sadoveanu a respins, fără șovăire, cererile de comutare a sentințelor numeroșilor condamnați la moarte. Iată ce a scris Valeriu Tismăneanu: “Lumina venea de la Răsărit: In timpul acesta, rudele și prietenii conului Mihai gemeau și mureau in inchisori și lagăre… (…) Etica neuitării: Monica Lovinescu spunea că nu e posibil ca aceeași mână să semneze texte literare geniale și delatiuni. Mihail Sadoveanu nu a semnat delatiuni si, in câteva ocazii, a intervenit pentru prietenii săi arestati. Problema, in cazul său, este că a devenit complicele, colaboratorul si legitimizatorul unui regim ilegitim si criminal. Și-a transferat, mai exact spus și-a vândut respectabilitatea si, prin aceasta, a pierdut respectul atâtor oameni cinstiti, intelectuali si nu numai. A făcut-o din teamă, din cupiditate, din vanitate, din lașitate? Probabil că toate laolaltă. S-a compromis și și-a compromis uriașul talent… (…)Istoria onoarei și a dezonoarei la români: Intre tăcerea demnă a lui Lucian Blaga, urmărit continuu de Securitate și marginalizat pe un umil post de bibliotecar la Cluj, și circul colaborationist al unor Sadoveanu si Călinescu, dati-mi voie să o aleg pe prima. Aici nu mai este vorba de unele scrieri ocazionale, de concesii temporare, ci de acceptarea de functii in regimul comunist. In cazul lui Sadoveanu, functii de maximă vizibilitate, de pilda Prezidiul "Marii Adunari Nationale", acea entitate care respingea fara șovăire cererile de comutare a sentintei de către cei condamnati la moarte…”.