Ministerul Public este constituit din totalitatea unităților de parchet din țară și reprezintă, alături de instanțe, autoritatea judecătorească în România. Ministerul Public este parte a autorității judecătorești, iar apariția sa este strâns legată de cea a instanței supreme sub formula Înaltei Curți de Casație și Justiție, concepută ca un element principal al statului unitar român modern, de tip european. Prin Legea de organizare judiciară din 9 iulie 1865, Ministerul Public a fost organizat după principiile stabilite în Franța, țara de origine a instituției. Conform acestei legi, procurorii erau organizați în parchete pe lângă instanțele judecătorești, cu misiunea de a reprezenta societatea, de a supraveghea respectarea legilor în activitatea judiciară și executarea hotărârilor. După Marea Unire din 1918, principiile organizării judiciare astfel legiferate au fost extrapolate la nivelul întregii țări. După 1945, ca urmare a schimbărilor politice majore, organizarea judecătorească a intrat sub influența modelului sovietic. Primul pas l-a constituit Decretul nr. 2 din 22 aprilie 1948 privind organizarea și funcționarea Parchetului, prin care s-a stipulat că principala sarcină a acestei instituții era vegherea la urmărirea și pedepsirea crimelor împotriva ordinii și libertății democratice a intereselor economice, independenței naționale și suveranității statului român. Subordonarea politică a sistemului judiciar a fost desăvârșită prin Legea nr. 6/1952 pentru înființarea și organizarea Procuraturii, prin care a fost eliminată sintagma „Ministerul Public” Procuratura, ce a fost înlocuit cu ”Procuratura”. Noua instituție era subordonată exclusiv organului suprem al puterii de stat și Consiliului de Miniștri, iar procurorul general era numit de Marea Adunare Națională. Prin legea respectivă, Procuratura Generală a fost înființată ca aparat central de conducere a tuturor unităților de procuratură din țară. Odată cu adoptarea Legii nr. 60/1968 pentru organizarea și funcționarea Procuraturii, a Codului penal și a Codului de procedură penală, au fost însă reintroduse în legislație unele principii procesual penale europene, stipulându-se că atribuțiile organelor procuraturii se exercitau numai în baza legii și a dispozițiilor organelor ierarhic superioare. Căderea regimului comunist a adus, în mod firesc, schimbări majore în sistemul judiciar românesc, în primul rând prin noua Constituție a României, din decembrie 1991, modificată și completată în 2003. Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, ce a intrat în vigoare la 1 iulie 1993, în conformitate cu prevederile constituționale din 1991, a reintrodus termenul de „Minister Public", punând bazele organizării și funcționării noii instituții. Printre prevederile cele mai importante s-au numărat recunoașterea calității de magistrat pentru procuror și statuarea dreptului acestuia la stabilitate în funcție. De asemenea, prin prin această lege a fost eliminată atribuția de supraveghere generală a procurorilor, păstrându-li-se numai atribuțiile judiciare. Constituția României statuează că, alături de instanțe, Ministerul Public este parte componentă a autorității judecătorești. Atribuțiile Ministerului Public în ansamblul arhitectural al statului sunt precizat în art. 131 din Constituție, intitulat ”Rolul Ministerului Public”:
- În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.
- Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii.
- Parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii”.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/03/minuni-ale-arhitecturii-mondiale-38.html
-->
Răspunsuri