Palatul Cotroceni, sediul Administrației Prezidențiale, se află într-un loc istoric cu o tradiţie de vieţuire de peste patru sute de ani. Între 1679 - 1681, pe acest teren situat la vest de București, pe malul drept al Dâmboviței, pe dealul Cotroceni, domnitorul Șerban Cantacuzino a întemeiat o mănăstire, defrișând o zonă dens împădurită din foștii codrii ai Vlăsiei. În cadrul ctitoriei realizată de Domnitorul Şerban Cantacuzino se remarcau biserica „Adormirea Maicii Domnului“, asemănătoare tipologic bisericii episcopale din Curtea de Argeş, precum şi grandiosul palat domnesc, edificat în spiritul baroc, specific civilizaţiei occidentale europene a acelor vremuri.Sub aspect arhitectonic, ansamblul de la Cotroceni cunoaşte câteva momente de referinţă: primul este legat de numele ctitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688). Al doilea datează din perioada domniei lui Barbu Dimitrie Ştirbei (1849 - 1853, 1854 - 1856) care, în 1852, îl reface şi modernizează redecorând palatul domnesc, care a devenit reşedinţa sa de vară. Totodată, pentru a înlesni legătura cu Capitala, domnitorul Ştirbei a tăiat un drum nou, care a secţionat marele domeniu al mănăstirii, despărţind astfel zona domnească de cea a viitoarei Grădini Botanice, ale cărei începuturi datează din 1860. La Cotroceni au avut loc numeroase evenimente istorice. În 1821, conducatorul revoluţiei, Tudor Vladimirescu, a hotărât să-şi aşeze tabăra aici, Cotrocenii devenind centrul revoluţiei. Revoluţia din 1848 - 1849, la sud de Carpaţi, îşi are deznodământul la Cotroceni, unde a fost citită proclamaţia Înaltei Porţi, care o condamna. După citirea documentului au urmat arestarea şi încarcerarea la Cotroceni a numeroşi revoluţionari şi notabili ai Capitalei. În perioada Domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, Cotrocenii devin un centru al unităţii şi modernizării României, iar, în urma dotării şi modernizării, palatul capătă statutul de reşedinţă oficială de nivel european. Urmează edificarea palatului princiar (1893 - 1895), noul palat, ridicat de statul român şi destinat prinţului moştenitor Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. În anul 1918, la Cotroceni a fost semnat, cu Puterile Centrale, tratatul cunoscut sub numele de Pacea de la Bucureşti. După Marea Unire, palatul a cunoscut modificari şi adăugiri efectuate de arhitectul Grigore Cerchez. Prinţesa, ulterior regina Maria, a lăsat la Cotroceni o amprentă inconfundabilă, personalizare care poartă pecetea spiritului său cu înclinaţii vădit artistice. După 1949, aici a funcționat Palatul Pionierilor. Grav afectat de cutremurul din 1977, Palatul a fost refacut în mare parte. Tot atunci s-a ridicat şi o aripă nouă (arh. N. Vlădescu), care adăposteşte astăzi sediul Administraţiei Prezidenţiale a României. Cotroceni este singura reşedinţă din întreg teritoriul românesc care a cunoscut folosinţa cea mai îndelungata, de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi pâna în prezent. Datorită acestui fapt, prin Hotărârea Guvernului României nr. 478 din 10 iulie 1991, a fost înfiinţat Muzeul Naţional Cotroceni, ca instituţie de reprezentare naţională, în subordinea Ministerului Culturii. La 27 decembrie 1991, latura veche a Palatului a fost deschisă marelui public, iar, ulterior, prin H.G. 1279 din 20 decembrie 2001, Muzeul a fost transferat în subordinea Administraţiei Prezidenţiale. Muzeul este amenajat în cadrul unui monument istoric reprezentativ pentru arhitectura românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea, palatul regal Cotroceni, care a integrat remarcabil o parte din arhitectura medievală a mănăstirii ctitorite de domnul Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino, către finele veacului al XVII-lea. Specificitatea îi este conferită de îmbinarea caracteristicilor unui spaţiu memorial, cu o istorie de aproape 350 de ani, cu cele ale unui muzeu de artă decorativă. Saloanele şi apartamentele sale au o deosebită putere evocatoare, accentul fiind pus nu doar pe valoarea intrinsecă a diferitelor artefacte, ci şi pe semnificaţia lor din perspectiva raporturilor cu personalităţile care au locuit în aceste încăperi de-a lungul vremii. În cei 27 de ani de existenţă, Muzeul Naţional Cotroceni s-a impus în mediul cultural şi social românesc ca o instituţie modernă, care tinde, prin organizare şi prin proiectele culturale, să se sincronizeze cu noile tendinţe din muzeologia contemporană. Au fost realizate programe ştiinţifice şi expoziţionale diverse, abordându-se teme de istorie, istoria artei (de la arta medievală la cea contemporană) şi de restaurare. „Restituiri istorice” reprezintă unul dintre proiectele iniţiate de această instituţie, care, sub diferite denumiri, şi-a meţinut obiectivul principal, de a readuce în atenţia comunităţii personalităţi pe nedrept uitate sau monumente istorice dispărute. Intenţia principală este de a „recupera” pentru memoria colectivă şi a reinterpreta activitatea unor artişti, a unor oameni politici sau a unor evenimente marcante pentru istoria şi cultura românească. În toţi aceşti ani, MNC a avut ca principal obiectiv punerea în valoare a patrimoniului propriu, dar şi a patrimoniului mobil provenit din colecţiile unor muzee şi instituţii colaboratoare, în cadrul nenumăratelor expoziţii temporare de excepţie. Preocuparea colectivului muzeului a fost aceea de a extinde aria ofertelor culturale adresate publicului prin proiecte ce au vizat în primul rând punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional. Asociate acestora a fost colocviile, conferinţele şi seminariile pe teme de interes cultural şi comunitar, inclusiv cele referitoare la protejarea patrimoniului mobil şi a monumentelor. Lansările de carte - de istorie, artă, filosofie - au exprimat consideraţia pe care muzeul o manifestă faţă de aparţiile editoriale de calitate, promovând, astfel, cultura scrisă.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/01/monede-euro-franceze-de-colectie-12.html
-->
Răspunsuri