Dintr-un articol documentar foarte amplu, scris de profesorul Marian Bolum din Bârlad am selectat și prezint aici succinte informații referitoare la încercarile de reglementare a circulație monetare în prima jumătatate a secolului al XIX-lea în Principatele Române. La vremea aceea circulaţia monetară din Principate se desfăşura în condiţii dificile datorită lipsei unei monede naţionale şi existenţei pe piaţă a numeroase monede străine, în special turceşti, ruseşti sau austriece. În această perioadă circulau în Principate peste 80 de semne monetare diferite ca aliaj şi sistem ponderal, ceea ce a determinat o gravă dezordine în circulaţia monetară. Mai mult, fluctuaţiile numeroaselor cursuri de schimb favorizau speculaţiile comerciale, ceea ce însemna pierderi importante pentru populaţie, prin diferenţa de curs, dar şi pentru stat, în special în relaţiile cu puterea suzerană faţă de care aveam de făcut diverse deconturi sau plăţi.
Preţurile erau exprimate în lei sau parale de calcul, însă plata se realiza cu monedele existente în circulaţie. După Tratatul de la Adrianopol din 1829, Principatele se vor bucura de o autonomie administrativă lărgită şi vor beneficia de înlăturarea monopolului otoman asupra comerţului, ceea ce determină creşterea producţiei, datorită intensificării activităţilor economice, însă circulaţia monetară se confruntă cu aceleaşi probleme. O primă încercare legislativă de reglementare a circulaţiei monetare a fost făcută prin Regulamentele Organice din Ţara Românească (1831) şi Moldova (1832). Prin aceste documente se adoptă bimetalismul, raportul dintre aur şi argint fiind stabilit de stat. Ca etalon aur a fost ales ducatul (galbenul olandez), piesă ce avea 3,49 g. cu titlu 900 ‰, iar ca etalon de argint, sfanţul (zwanziger, piesa de 20 creiţari), monedă austriacă ce avea 6,68 g. cu titlu 583 ‰. Ambele monede erau echivalate în lei de calcul: ducatul valora 31 lei şi 20 parale, iar sfanţul 2 lei şi 10 parale.
Reglementările monetare prevăzute în Regulamentele Organice au uniformizat cursurile în cele două Principate, realizând practic o uniune monetară, însă nu au rezolvat problemele circulaţiei monetare, deoarece era stabilit un raport fix între aur şi argint, în condiţiile în care preţurile pe piaţă ale celor două metale erau fluctuante, iar moneda etalon era o monedă fictivă, de calcul. Pentru informarea populaţiei asupra raportului de schimb dintre diversele monede ce circulau în Principate din 1830 începe publicarea în presă, a cursului monedelor de la Istanbul, pentru ca din decembrie 1833 această măsură să fie consacrată oficial în Ţara Românească. În condiţiile în care pe piaţă circulau un mare număr de monede de aur falsificate sau deteriorate, fapt ce permitea realizarea unor acţiuni speculative s-a hotărât realizarea unor greutăţi speciale, din bronz, pentru verificarea monedelor de aur mai importante, ce aveau curs în ambele Principate: ducatul austriac sau olandez, dublonul austriac sau turcesc, galbenul turcesc, polul imperial turcesc, irmilicul de 16 sau de 14 lei, polul irmilic de 8 sau de 7 lei, rubiaua, ş.a. Din literatura de specialitate aflăm că o astfel de piesă a fost realizată în Ţara Românească în 1834 fiind destinată verificării greutăţii ducatului austriac şi ducatului olandez. În Moldova astfel de greutăţi au fost realizate în timpul domniei lui Mihail Sturdza (în 1834, 1837, 1847, 1849) şi în timpul lui Grigore Alexandru Ghica (în 1849)5. Ele erau numite pietre de cumpănă, pietre de vistierie sau ponduri monetare.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/05/info-numis-mondo-127.html
-->
Răspunsuri