Pucioasa este un oraș în județul Dâmbovița, care include și satele: Bela, Diaconești, Glodeni, Malurile, Miculești și Pucioasa-Sat. În trecut, localitatea purta numele Podurile, însă o dată cu dezvoltarea băilor și-a însușit numele Pucioasa. Economia orașului se bazează în proporție covârșitoare pe turism, dar și pe comerț, transport și exploatarea ghipsului din cariera de ghips. Pucioasa este așezată pe cursul mijlociul al văii Ialomiței, la 20 km depărtare de municipiul Târgoviște, în zona dealurilor subcarpatice, a căror înălțime depășesc cu puțin 600 metri și sunt situate la 390 metri deasupra nivelului mării. Orașul se află la o distanță aproximativ egală față de București și Brașov, la 100 de km de fiecare. Localitatea s-a format în jurul anului 1760 prin contopirea așezărilor Șerbănești (atestată documentar la 26 septembrie 1538) cu Podurile de Jos și Podurile de Sus (menționate documentar în 1461) și cu satul Zărăfoaia. Prima atestare documentară a orașului datează încă din 20 septembrie 1649, apărând ca "Piatra Pucioasa". După anul 1828, când izvoarele sulfuroase au fost descoperite de un medic militar rus ajuns aici în timpul ocupației țariste a Țării Românești, Pucioasa s-a dezvoltat ca stațiune balneoclimaterică, luând denumirea de Pucioasa, datorită apelor minerale sulfuroase concentrate de aici, numite popular pucioasă. Procesul de amenajare a băilor de la Pucioasa a continuat în 1873 cu participarea la Expoziția de la Viena, prilej cu care apele au fost analizate de specialiști austrieci; începând cu 1875, Consiliul Județean a cumpărat un teren pentru amenajarea unor spații publice și patru ani mai târziu l-a însărcinat pe arhitectul Kertsch din Galați să construiască stabilimentul. Înainte ca acesta să fie construit, turiștii închiriau locuințe de la localnici și li se aducea apă pentru baie în butoaie la locuințele închiriate. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Pucioasa era o stațiune balneară parte a satului Șerbănești, aflat în comuna Șerbănești-Podurile, reședința plaiului Ialomița-Dâmbovița, județul Dâmbovița. La începutul secolului al XIX-lea, datorită finalizării băilor de la Pucioasa, comuna Șerbănești-Podurile a luat numele de Pucioasa, iar comuna Bela a fost desființată și inclusă în aceasta. În anul 1950, orașul a devenit reședința raionului Pucioasa din regiunea Prahova, dar în 1962 a pierdut acest statut, raionul fiind inclus în întregime în raionul Târgoviște al regiunii Ploiești. În 1968, satele Podurile de Jos, Scarlenta și Șerbănești au fost desființate și incluse în orașul propriu-zis; tot atunci, regiunile au fost desființate iar Pucioasa a redevenit oraș al județului Dâmbovița. La recensământul populației din anul 2011 orașul număra 14254 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 15263 locuitori), dintre care: români – 94,65% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului dâmbovițean Pucioasa astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 92,92% și restul – nedeclarată sau altă religie. Ramura economică principală este turismul balnear, orașul având statut de stațiune balneo-climaterică. Principalele hoteluri sunt „Ceres”, „CARP” și „Turist”, toate trei construite înainte de '89, plus câteva pensiuni apărute ulterior. Datorită unor factori de cură unici, ca apele sulfuroase care au cea mai mare concentrație din țară, stațiunea și-a dezvoltat profilul în domeniul curei externe în afecțiuni reumatismale, inflamatorii, degenerative, abarticulare, sechele postraumatice ale mâinilor și picioarelor etc. Băile din stațiunea Pucioasa mai sunt recomandate și împotriva altor boli:
- afecțiuni neurologie periferică;
- afecțiuni ale sistemului nervos central;
- afecțiuni ginecologice;
- afecțiuni ale aparatului respirator;
- afecțiuni ORL.
Câteva dintre atracțiile turistice ale orașului sunt:
- Biblioteca Orășenească ”Gheorghe N. Costescu”, o spectaculoasă capodoperă arhitecturală de secol al XIX-lea, amplasată central chiar în imediata vecinătate a Primăriei orașului Pucioasa;
- Biserica "Sf. Mare Mucenic Gheorghe” amplasată în plin centrul stațiunii pe strada Trandafirilor la numărul 51, un lăcaș ortodox care este datat la jumătatea secolului XIX, mai exact din anul 1855;
- Biserica "Sfinții Voievozi”, din cartier Șerbănești datată 1894 și purtând hramul Marelui Ierarh Nicolae, monument istirc
- Casa – Atelier “Gabriel Popescu” un lăcaș cultural dâmbovițean ce a fost deschis la 15 mai 1973 chiar în casa gravorului Gabriel Popescu (1866 - 1937), amenajarea fiind posibilă datorită donațiilor familiei acestuia.
- Casa Mielu Pietrosanu, ulterior sediu al Subocârmuirii Plaiului Ialomița situată pe strada Ion Heliade Rădulescu din cartierul Șebănești, datată încă din secolul al XIX-lea;
- Cetatea Sfântă Noul Ierusalim din strada Glodeni Vale, nr. 65B, un foarte interesant și controversat locaș de cult ortodox, cu o arhitectură deosebită și foarte spectaculoasă;
- Biserica romano-catolică „Sf. Luca”, amplasată pe strada Radu Cosmin, nr. 13
- Crucea din deal o interesantă cruce amplasată pe dealul de pe celălalt mal al râului Ialomița, loc de unde veți avea o panoramă asupra stațiuni și unde se ajunge trecând prin cariera de gips;
- Gara o impresionantă clădire utilitară datată încă din anul 1894, monument istoric
- Lacul de Acumulare Pucioasa, un spectaculos complex hidroenergetic intrat în circuitul hidroenergetic în 1974, care are o suprafață de 91 ha și unde sute de rațe sălbatice au casă;
- Monumentul eroilor orașului Pucioasa căzuți în primul război mondial amplasat în plin centrul stațiunii la intersecția străzii Republicii cu strada Fântânelor;
- Monumentul eroilor orașului Pucioasa căzuți în cel de-al doilea război mondial, amplasat la intrarea în Parcul Independenței, inaugurat la data de 26 septembrie 1998;
- Muzeul Aripi Românești situate în strada C. Olănescu, la numărul 9, mai degrabă o expoziție de machete diplome ale cercului de aeromodele de la Clubul Copiilor, dar unde sunt și avioane adevărate;
- Muzeul de Etnografie aflat pe strada Primăverii, la numărul 1, o foarte atractivă și inedită radiografie a istoriei stațiunii Pucioasa de la atestare și până în zilele noastre;
- Podul de cale ferată amplasat la ieșirea spre Fieni și construit în perioada 1908 – 1912, monument istoric
- Tabăra de sculptură în lemn, amplasată chiar în parcul central o inedită și atractivă incursiune în lumea artei coordonată de sculptorul Liviu Brezeanu, locuitor al orașului;
Redau mai jos câteva citate despre orașul Pucioasa:
- Dincolo de Fieni (...) Ialomița se lăfăie într-un vad din ce în ce mai larg, alergând de la un mal la altul, până ce un pod de fier o strânge de pe drumuri, înghesuind-o lângă maluri. Apoi intră într-un orășel, Pucioasa, care debutează cochet cu un bulevard ce se pierde undeva către centru, asfaltat și plantat cu tei și castani. (N.D.Carpen – Pe urmele Mioriței)
- Beneficiind de o așezare frumoasă, într-o vale deschisă pe râul Ialomiței, de o parte și de alta dealuri ușor tărăgănate, în fund priveliștea munților acoperiți de codri, dincolo de râu, de sub o ruptură de mal, țâșnesc binefăcătoarele izvoare de pucioasă și fier. (Alexandru Vlahuță – România pitorească)
- Umblu pe malul Ialomiței la Pucioasa și mă bucur pe cât e cu putință în aceste înalte mâhnite zile, de nașterea primăverii... E un colț poetic în preajma Ialomiței. Aici cântă întâi ciocârlia soarelui primăverii și strigă cucul chemând cu întristare din văi pe fratele său cu acel nume (...). Zilele calde cu ploi repezi trebuiau să aducă o înfrunzire grabnică și după zece zile pădurea aproape s-a încheiat. Apa gârlei e încă tulbure. Se topesc omăturile în munte. Se văd de aici piscurile încă albe de ninsorile sfârșitului de iarnă...(Mihail Sadoveanu - Manuscriptum)
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/08/tableta-cu-stiri-neconventionale-141.html
-->
Răspunsuri
Lângă medalie este reprezentată Primăria PUCIOASA.