Clădirea situată în centrul municipiului Târgu Jiu, vis-a-vis de catedrala ortodoxă, sediu al Prefecturii şi Consiliului Judeţean Gorj, are un istoric aparte, fiind una dintre acele clădiri ce oferă zonei centrale a municipiului Târgu Jiu o amprentă arhitecturală definitorie.
Construită de un arhitect renumit, aceasta are ca principal punct de atracţie Sala Maură, realizată în stilul hispano – maur, aşa cum era moda în acele vremuri, aceasta regăsindu-se atât la Castelul Peleş cât şi la alte clădiri cu pretenţii din ţară. La punerea pietrei de temelie a participat Prinţul Ferdinand, moştenitorul tronului. Clădirea se remarcă şi astăzi, prin maiestuozitatea sa. Proiectată de către unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi arhitecţi români – Petre Antonescu – clădirea a fost construită pentru a servi ca sediu al primăriei oraşului Târgu Jiu. A fost amplasată pe locul fostului Arest Preventiv – închisoarea oraşului – şi pe câteva terenuri particulare aflate în vecinătate. Lucrările de construcţie a clădirii au început la 22 august 1898, dată la care a fost pusă piatra de temelie a clădirii. Referindu-se la acest eveniment, istoricul Alexandru Ştefulescu nota în lucrarea. Pe pergamentul aşezat cu această ocazie la temelia clădirii era scris următorul text: “Anul mântuirii una mie opt sute nouăzeci şi opt, luna lui august, în 22 zile, aşezatu-s-a peatra de temelie a palatului municipal al oraşului Târgu Jiului în al XXXIII-lea an al Domniei Majestăţii Sale Regelui Carol I şi a Majestăţii Sale Regina Elisabeta, al XXI-lea al independenţei României, al XVII-lea al Regatului Român, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principelui Ferdinand, în întâia vizită ce a binevoit a face oraşului Tg-Jiului (…). În prezenţa tuturor autorităţilor civile şi eclesiastice fiind prefect al judeţului I. Carabatescu, iar primar al oraşului Tg-Jiu, Titu D. Frumuşanu”. Alături de Alteţa Sa Regală Principele Ferdinand, respectivul pergament era semnat şi de către domnul Ion I. C. Brătianu, ministru al Lucrărilor Publice în acel moment. La 9 mai 1900 a fost făcută recepţia provizorie a clădirii, dar lucrările de construcţie a acesteia au continuat până în anul 1904, când a fost montat orologiul din turla clădirii. Proiectantul clădirii, arhitectul Petre Antonescu, a prevăzut-o cu două corpuri laterale care, însă, au fost dărâmate în anul 1969, când au început lucrările de construcţie ale noului sediu politico-administrativ al judeţului Gorj, reînfiinţat ca urmare a reformei administrative din anul 1968, reformă decisă de către autorităţile comuniste ale vremii.
Cerbul Carpatin, denumirea științifică - Cervus elaphus, este un mamifer ierbivor, trǎieşte aproximativ treizeci de ani şi face parte din familia cervidae şi categoria rumegǎtoare, fiind cel mai mare reprezentant al copitatelor. Este un animal sǎlbatic, timid, sfios care este vânat pentru carne, coarne şi piele. Cerbul carpatin este animalul cu înfǎţişarea mândrǎ, elegantǎ dar puternicǎ. Cerbul mascul este de talie mare, greutatea lui variazǎ între 150-300 kilograme, pe când greutatea cuitei este de numai 80-150 kilograme. Deşi cerbul are o greutate mare aleargǎ în trap cu gâtul lungit sau în galop cu capul pe spate, astfel cǎ poate alerga mai iute decât calul. Pieptul cerbului este lat, puternic, cu umeri rǎsǎriţi, gâtul mare niţel îndoit şi turtit lateral. Capul cerbului este lung cu ochi blânzi şi pǎtrunzǎtori, iar picioarele subţiri şi uşoare. Coarnele sunt mai mult sau mai puţin ramificate , cu o lungime de 2 metri, cu crengi, vârfurile lor fiind albe, strǎlucitoare asemǎnǎtoare fildeşului, cântǎrind 16 kilograme, iar la cerbul adult coarnele pot avea şi şapte ramificaţii. Greutatea coarnelor nu-l împiedicǎ la fuga prin pǎdure, ele nu sunt numai podoaba bǎrbǎteascǎ dar sunt şi o armǎ de apǎrare. Cornele se schimbǎ anual la masculi începând din luna februarie,la cei mai bǎtrâni, iar în luna aprilie la cei tineri. Aşa cum se ştie coarnele cu mai multe ramificaţii sunt vestite şi reprezintǎ decoraţia muzeelor. Cerbul carpatin coabiteazǎ în cârduri, aceste cârduri se formeazǎ dupǎ boncǎnit, adicǎ dupǎ împerechere, cârdurile de masculi sunt conduşi de un cerb tânǎr, iar cele de ciute merg separat şi sunt conduse de ciuta cea mai bǎtrânǎ. În cârdurile ciutelor se aflǎ viţeii şi cerbii de doi ani. Ciutele nasc dupǎ patruzeci de sǎptǎmâni de sarcinǎ la mijlocul verii câte unu sau doi viţei. La viţei primul rând de coarne sunt ca nişte suliţe lungi de douǎzeci-patruzeci centrimetri fǎrǎ rozete, care cad în luna mai a anului urmǎtor, adicǎ la vârsta de doi ani. Cerbii mai vârstnici sau cei mai Cerbii mai vârstnici sau cei mai puternici trǎiesc solitari. Cerbul trǎieşte în interiorul arcului carpatic, în zone bine împǎdurite dar cu multǎ linişte şi bǎlţi de apǎ pentru scǎldat. Hrana este formatǎ din muguri sau lǎstare tinere, scoarţǎ de copac, copaci tineri, sau frunze verzi acoperite de zǎpadǎ, ceea ce face sǎ deterioreze mult pǎdurea.Cel mai mare duşman al cerbului este omul care prin vânat a reuşit sǎ rǎreascǎ specia sau chiar sǎ-o stârpeascǎ, dar sǎ nu iutǎm şi de duşmanii de temut ca lupul, râsul şi ursul. În Germania cerbul a dispǎrut, iar în Scoţia şi Irlanda mai trǎiesc câteva exemplare. La noi în ţarǎ mai trǎiesc aproximativ treizeci şi şapte mii de exemplare de cerbi. Coarnele unui cerb din munţi Carpaţi cu o greutate de treizeci şi trei de kilograme şi patruzeci şi patru ramuri au fost arǎtate de lordul Powercourt Societǎţii Zoologice din Londra.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2020/11/gasawa-polonia.html
-->
Răspunsuri