În anul 1982 România a marcat printr-o serie de acțiuni Centenarul nașterii pionierului aviației române – Aurel Vlaicu. Din această seride acțiuni a făcut parte și emiterea unei serii filatelice pe care o poți admira mai jos.
Aurel Vlaicu (născut la data de 19 noiembrie 1882 în localitatea Binţinţi, lângă Orăştie, judeţul Hunedoara şi decedat la data de 13 septembrie 1913 în localitatea Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu. A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902.Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Ludwig Maximilians Universitat din Munchen, Germania, obținând diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel din Russelsheim. În anul 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi, cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord. Curajos, sfidător chiar, modest, ambițios, visător, talentat, patriot, recunoscător și, mai presus de toate, creativ. Cel care a efectuat primul zbor de pe teritoriul României, cu un aparat mai greu decât aerul, era la înălțimea tuturor epitetelor enumerate. De mic copil a avut o fire temperamentală și curioasă, fire care i-a adus necazuri încă din liceu. În anul 1902 își ia bacalaureatul la Liceul de Stat din Sibiu, după care urmează două trimestre la Facultatea de Mecanică a Școlii Politehnice din Budapesta. Se înrolează ca voluntar la marină, făcând serviciul militar în Croația. Își obține diploma de inginer după ce termină cursurile prestigioasei Ludwig-Maximilians-Universitet din Munchen. Imediat după absolvire, lucrează pentru o scurtă perioadă de timp ca inginer pentru celebra Fabrică de Automobile Opel. Cu toate acestea, Aurel Vlaicu nu era deloc mulțumit. Firea sa năvalnică și impetuoasă îl îmboldește să nu accepte destinul plat și confortabil al unui respectat inginer la Fabricile Opel. Aurel Vlaicu revine în țară în anul 1908. Un an mai târziu își termină de construit primul planor, ajutat de Ion, fratele său, planor cu care efectuează câteva zboruri în satul natal Binținți.La îndemnurile prietenului său de școală, poetul Octavian Goga, se îndreaptă spre București, unde în fața unui public format din personalitățile vremii face câteva demonstrații cu prototipul avionului său. Sprijinit de Casa Regală și Armata Română, ambițiosul inventator și pionier al aviației românești și mondiale construiește la atelierele de la Arsenalul Armatei avionul „Vlaicu I", primul avion construit pe teritoriul românesc.
Cu acest avion, Aurel Vlaicu va decola prima oară pe 17 iunie 1910 deasupra Câmpului Cotroceni. Vlaicu a scris istorie. Prin actul său, a situat România pe locul doi în lume, după Franța, în utilizarea avionului cu destinație militară. Emoționat, își înregistrează brevetul nr. 2258 pentru așa-numita „Mașină de zburat cu corp în formă de săgeată". Un an mai târziu, inginerul Vlaicu își construiește un al doilea avion, celebrul „Vlaicu II", cu care zboară în mai multe orașe din Regat, în cadrul unor turnee în care își face cunoscute invențiile. Succesele sale nu se opresc aici, Aurel Vlaicu participând la război pe timpul campaniei din Bulgaria, unde a îndeplinit misiuni de observație aeriană. În anul 1913, compania engleză „Marconi”, îi comanda lui Aurel Vlaicu proiectarea și construirea unui avion metalic cu două locuri. Inginerul român în doar câteva luni termină avionul, pe care îl denumește „Vlaicu III". Geniul românesc a mai dăruit astfel o invenție prețioasă omenirii -„Vlaicu III" a fost primul avion funcțional din lume construit integral din metal. Pe data de 13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu încearcă să traverseze Carpații cu avionul „Vlaicu II". Intenția sa era aceea de a participa la serbările ASTRA de lângă Orăștie pentru a duce salutul său românilor din Ardeal. Nu a fost să fie așa... Genialul inventator român a decolat de la București, a aterizat fără probleme la Ploiești pentru realimentarea cu combustibil și s-a ridicat din nou în zbor. Avionul său s-a prăbușit însă la Bănești, lângă Câmpina. Conform anchetelor ulterioare și pe baza datelor despre starea de sănătate a lui Vlaicu, singura concluzie este aceea că Aurel Vlaicu a suferit un atac de cord în timp ce era în zbor, la manșa avionului. Icar din România a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București. Conform raportului făcut de locotenentul aviator Gheorghe Negrescu, primul sosit la locul accidentului, chipul eroului aerului era destins, Aurel Vlaicu zâmbind chiar sfidător în fața morții.
Monumentul de la Bănești s-a ridicat exact pe locul unde în ziua de 13 septembrie 1913 s-a prăbușit cu avionul său, urmare a unui atac de cord. Se știe că a fost găsit cu zâmbetul pe buze de primul sosit, locotenent aviator Gheorghe Negrescu. Monumentul lui Aurel Vlaicu constă într-o coloană înaltă având în vârf un vultur îndreptat spre Carpați, în direcția în care dorea Aurel Vlaicu să zboare către frații din Transilvania. În vara lui 2013 monumentul a fost reamenajat; s-a făcut o mică parcare, s-a pavat spațiul din jurul monumentului și evident, micul monument a fost renovat; s-a pus și o placă nouă, din partea „locuitorilor județului Prahova”. Un gard mic și o poartă joasă, dar închisă, stau de pază la monument. Pe coloana de piatră este aplicat un basorelief cu profilul lui Aurel Vlaicu; purtând cască de aviator din acele vremuri, din piele. Sub acest basorelief este aplicată inscripția: „Pe acest loc, în ziua de 13 sept.,-1913 s’au frânt aripile sburătorului AUREL-VLAICU din satul Binținți, Transilvania. În încercarea lui eroică de a trece cel d’intâi sbor carpații înlănțuiți cu pasarea de fier făurită de mintea și măinile lui ‘simbol profetic al desrobirii care trebuia să vină’. Patria recunoscătoare„.
Monumentul Eroilor Aerului, dedicat memoriei aviatorilor români militari și civili care au contribuit la dezvoltarea aviației, este situat în centrul Pieței Aviatorilor din București și a fost realizat între anii 1928 - 1935 de Lidia Kotzebue și Iosif Fekete. Construcția, având o înălțime totală de 20 metri, este compusă din sculpturi de bronz, așezate pe un postament de beton armat placat cu piatră de Banpotoc (sat hunedorean), format dintr-un obelisc, situat la rândul său pe o structură realizată din patru prisme trapezoidale lipite între ele prin arcuri de cerc. Tot acest complex este fixat pe o bază circulară din piatră. Deasupra obeliscului este așezată statuia înaltă de 5 metri, cântărind 5 tone, care ilustrează omul zburător, având aripile desfășurate. La baza obeliscului, de jur împrejurul acestuia, sunt prezentați trei aviatori căzuți. Pe soclu sunt prezente insignele, casca, aparatura aviatorilor, dar și numele aviatorilor căzuți între 1930 - 1935, sculptate în 13 plăci de bronz. Sculptura este inclusă în Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București - la nr. crt. 2271, sub denumirea Monumentul Aviatorilor. În anul 1923 a fost format un comitet pentru construirea Monumentului Aviatorilor din care au făcut parte: Prințul Carol al II-lea, prof. dr. Ion Cantacuzino, generalul Vasile Rudeanu, colonel medic aviator Victor Atanasiu, aviator Cornel Olănescu, aviator Mihai Oromolu. Comitetul a cerut inițial sculptorilor Ion Jalea, Alexandru Severin, Cornel Medrea și Ion C. Demetriu-Bârlad să prezinte, contra cost, câte un proiect. Considerând însă că proiectele nu reprezentau spiritul sacrificiului aviatorilor, comitetul a lansat un concurs public cu premii totale în valoare de 40000 de lei pentru construirea monumentului și a invitat mulți artiști, pictori, sculptorii să participe. La concurs au fost prezentate machetele realizate de 14 sculptori, acestea fiind expuse la Ateneul Român în ziua de 2 iulie 1925 pentru a permite publicului să voteze în mod secret proiectul câștigător. Trei lucrări au fost premiate (Spiridon Georgescu, Lidia Kotzebue și Ion Schmidt-Faur) însă, și de această dată, comitetul nu a considerat niciuna din lucrări demnă de execuție.Demersurile întreprinse de comitet pentru realizarea monumentului de către un artist din străinătate însă au eșuat, astfel că dupa doi ani a fost aleasă în final macheta Lidiei Kotzebue, acceptându-se totodată ca aceasta să poată colabora și cu alți sculptori sau arhitecți pentru realizarea monumentului. În iulie 1927, pentru aprobarea finală a proiectului, comitetul i-a cerut Lidiei Kotzebue să realizeze o machetă la scara 1/4 până la 1 octombrie. Din lipsă de timp aceasta nu s-a putut materializa, astfel că pentru realizarea statuilor, Kotzebue s-a adresat sculptorului Ion Jalea. Acesta a refuzat însă oferta și l-a recomandat pe tânărul sculptor Iosif Fekete, astfel că la 27 octombrie 1927 comitetul a putut aproba definitiv lucrarea. În anii 1928-1929 sculptorul Iosif Fekete a realizat cele patru sculpturi în argilă și le-a turnat în gips în mărime naturală. Pentru a reprezenta trupul Icarului a fost folosită o imagine a boxerului Joe Louis, prezent în acea perioadă la București, iar pentru cap a fost utilizată o imagine dintr-un album cu piloți renumiți. În anul 1930 lucrarea putea fi turnată în bronz însă dificultățile strângerii sumei necesare achiziționării materialelor și întârzierea stabilirii locului în care să fie amplasat monumentul au întârziat finalizarea lucrării.Statuile au fost turnate în bronz la Turnătoria V.V. Rășcanu din București, lucrarea fiind terminată abia în iunie 1935. Dezvelirea monumentului a avut loc la 20 iulie 1935, cu participarea Regelui Carol al II-lea, a numeroși membri din conducerea statului, miniștrii și reprezentați ai autorității aeronautice, atașați militari. Evenimentul a fost încheiat cu o paradă militară la care au participat gărzi de onoare și aviatori și au fost prezentate onoruri militare zburătorilor menționați în listele de pe monument. Ulterior, Ion Jalea a afirmat că drepturile moralale asupra lucrării îi revin sculptorului Iosif Fekete iar critici de artă, precum Mircea Țoca, au considerat că realizarea monumentului trebuie să-i fie atribuită integral lui Iosif Fekete, care a modificat total mica machetă prezentată la concurs de Lidia Kotzebue. La inaugurare numele celor doi coautori nu a fost inscripționat, ulterior în 1983 consemnându-se inscripționarea numelui pe monument numai a unuia dintre aceștia.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/04/filatelie-centenarul-nasterii-lui-aurel.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri