13033849266?profile=RESIZE_584x

În secolele XII şi XIII imigrează în Transilvania germanii din regiunea Mossel-Franconia. În mijlocul secolului XIX, un grup de Surori Cântăreţe şi învăţători, care făceau parte din Fraţii şcolilor creştine, se aşează în Bucureşti în anul 1852, venind din Nimfenburg Bavaria. În acelaşi an se infiinţează; BUKARESTER DEUTSCHE LIEDERTAFEL (Corul German din Bucureşti), care poate fi considerat prima asociaţie corală germană în acest spaţiu, argumentată şi de insigna corului care consfiinţeşte anul 1852 ca an de constituire, cum era obiceiul şi atunci. Dacă traducem ad literam cuvintele: „liedertafel” avem: masa de cântări; iar „liederkranz” avem panou de cântări, ceea ce se aplică actualmente ca şi cor musical. Corul German din Bucureşti a avut iniţial o activitate de socializare, concertele şi spectacolele se desfăşurau în săli mari unde lumea şedea la mese unde se mânca, bea, fuma şi se purtau discuţii, înainte de 1900 s-a renunţat la activitatea de socializare . Prezenţa la concerte şi spectacole a devenit mai sobră, tot acum apărând aşa zişii „spectatori elevaţi”. În 1900 Corul German din Bucureşti avea sediul în Str. Biserica Enei şi avea următoarea conducere: preşedinte - C.Weinlicht; Vicepreşedinte - Th.Binder; casier - J.A Reprencht; secretar - H.Zeuder; economist - G.Hoph si G.Waber; arhivist - E.O.Zeuner; Profesor de muzică - E.Jakosch; substituţi: A.Dimitriu, E.A.Lessel, C.Mueler şi Rab. Corul a avut o activitate continuă cu mici întreruperi până în 1943, fiind în acelaşi timp o pepinieră pentru muzicieni, cântăreţi, instrumentişti şi alţi artişti. Întrucât asociaţiile corale erau constituite din bărbaţi, totuşi în 1878 la Bucureşti se înfiinţează un cor de dame, mişcare care se desfiniţează prin 1919, când apar coruri mixte. În 1902 se serbează la Bucureşti 50 de ani de activitate a Corului German din Bucuresti. Istoric în 1867 se constituie Federaţia Corală Germană recomandând constituirea de Federaţii Corale Germane teritoriale. Astfel că în anul 1892 se constituie Federaţia Corală Germană în România, coordonând activitatea artistică a germanilor din Valahia şi Moldova. Tot în 1892, din iniţiativa formatiei corale „Hermania” din Sibiu se constituie: Siebenburghische Deutsche Sangherbund (Federaţia Corurilor Germane din Transilvania) în 14 august 1892, iar statutul cu 14 paragrafe a fost aprobat de ministerul de interne în 10 decembrie 1892. Kronstadter Deutsche Liederkranz (Corul German din Brasov) se constitue în I885. Este interesant că Muzeul Braşovului acum câtiva ani nu avea această insignă, ea apare în cinci variante de culoare şi formă în cele doua cataloage ale insignelor săseşti editate în 2018. Produsul medalistic prezentat aici este insigna „BUKARESTER DEUTSCHE LIEDERTAFEL Damenchor Jubileum 1878-1903” (Corul German din Bucureşti, corul de dame, jubileu 1878-1903). Este o insignă elaborată în 5 culori şi trei planuri, având înălţimea de 44 mm şi lăţimea maximă 38 mm cu o greutate de 20,23 gr. Prim-planul insignei este un cerc metalic de 15 mm diametru, situat în centrul câmpului insignei, colorat cu email albastru pe două rânduri de litere excizate avem textul: „DAMEN COR” şi dedesubt „JUBILEUM”. Planul doi: deasupra cercului avem din tombac aurit o harfă stilizată având trei coarde. Planul trei sau corpul insignei, nu are forma scutului care se obisnuia, astfel că în cimier avem un spaţiu liber acoperit de harfa metalică şi capetele cununelor. Din mediana stângă pleacă o bandă semicirculară colorată cu email alb având excizate literele mari de jos în sus: „BUKARESTER” acoperind cununa de stejar, din partea dreaptă mediană pleacă o bandă semicirculară care acoperă cununa de măslin, fiind de asemenea colorată cu email alb şi care are excizate literele mari „DEUTSCHE” de sus în jos. Câmpul insignei are în partea de sus colorată cu email negru, partea mediană este umplută cu email roşu, iar partea de jos este din tombac galben care se prelungeşte formând un vârf în partea de jos a insignei. Din partea stângă jos pleacă o cunună de stejar care merge până la harfă, în partea dreaptă pleacă o cunună de măslin înconjurând corpul insignei până la harfă. În câmpul inferior, galben, din mijlocul marginii stângi pleacă o bandă semicirculară, care ajunge în partea dreaptă sub cununa de măslin, banda colorată cu email alb la cald având litere mari excizate de la stânga spre dreapta „LIEDERTAFEL” în partea inferioară sub „LIEDERTAFEL” avem două rânduri de numere incuse „1878” şi sub acesta „1903” anul jubileului. Revers: anepigraf, vechiul sistem de prindere pe orizontală a fost înlocuit, lipindu-se între cele două fire ale harfei un sistem de prindere cu două aripi basculante, pentru purtare la butoniera hainei.

***

Dacă îți place ce subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/01/budszentmihalyi-ungaria.html

ÎȚI MULȚUMESC!

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->