Insigna „Echipajul Pui lei” are formă rotundă, cu diametrul de 3,7 centimetri. În centrul său, pe fond alb, este redat un munte cu trei vârfuri, la poalele căruia sunt desenaţi trei brazi verzi şi o pajişte. În dreapta muntelui este desenat un rucsac cu un piolet şi o floare de colţ. Deasupra munţilor, central, este redată emblema Organizaţiei Pionierilor model 1966-1989 şi textul ECHIPAJUL / „PUI LEI” scris cu majuscule pe două rânduri. În partea inferioară a insignei este scris pe două rânduri cu majuscule LICEUL NR. 2 / BRAŞOV. Sistemul de prindere constă într-un ac de siguranţă prins pe revers în plastic. Insigna a fost realizată pentru membrii unei echipe pioniereşti a Liceului nr. 2 din Braşov (în prezent Grupul Şcolar de Turism şi Alimentaţie Publică) înscrisă la competiţie Expediţiile „Cutezătorii”. De-a lungul existenţei sale ca organizaţie de masă a şcolarilor (1949-1989), Organizaţia Pionierilor a acordat o atenţie deosebită activităţilor în aer liber şi turistice. Această importanţă rezultă şi din faptul că până în 1966 (perioadă care se suprapune RPR-ului) Organizaţia nu a emis nicio insignă dedicată exclusiv sportului, în schimb a emis două pentru activităţi turistice: „Tânăr turist” şi „Micul turist” (a doua apare în trei variante). Ulterior, în intervalul 1966-1989 au mai fost emise alte două insigne: „Tot înainte pentru activităţi turistice” (apare în trei variante) şi „Roza vânturilor” (apare în 6 variante). Pentru a le putea primi pionierii trebuiau să participe la drumeţii şi să aibă cunoştinţe de orientare turistică şi de acordare a primului ajutor medical. După vârsta de 7 ani, copiii înscrişi în sistemul de învăţământ deveneau pionieri, scopul organizaţiei fiind: educarea noii generaţii în spirit comunist. Organizaţia ”Pionierii României” a luat naştere la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În 1947, pionierii au fost încadraţi în UAER - Uniunea Asociaţiilor de Elevi din Romania. Doi ani mai târziu, pe 30 aprilie 1949, în cadrul unei şedinţe festive la care a participat toată conducerea PCR, s-a decis înfiinţarea primelor detaşamente de pionieri, luând naştere astfel Organizaţia Naţională a Pionierilor. De la înfiinţare şi până în 1966, organizaţia pionierească era subordonata Uniunii Tineretului Comunist. Pionierii lui Ceauşescu participau la ”activităţi obsteşti” precum creşterea viermilor de mătase sau creşterea iepurilor. Prima conferinţă naţională a Organizaţiei Naţionale a Pionierilor a avut loc în 1966. Atunci s-au aprobat primele regulamente pioniereşti precum ”Statutul unitatilor şi detaşamentelor de pionieri din Republica Socialistă România şi Regulamentul Consiliilor Organizaţiei Pionierilor din Republica Socialistă România”. În Statutul Organizaţiei Pionierilor din Republica Socialistă România organizaţia pionierească se prezenta drept ”o organizaţie revoluţionară de masă a copiilor”: "Organizaţia Pionierilor educă şcolarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei şi devotamentului nemărginit faţă de poporul nostru, faţă de Republica Socialistă România, faţă de Partidul Comunist Român, ajută pe toţi copiii să cunoască tradiţiile şi trecutul glorios de luptă ale poporului şi ale clasei muncitoare pentru eliberare naţională şi socială, să îndrăgească frumuseţile şi bogăţiile ţării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obţinute în construcţia socialismului”. Numărul elevilor înregimentaţi în organizaţia pionierească a crescut în fiecare an. Statisticile oficiale arată că, în 1984, în România existau 2.690.000 de pionieri. Pionier devenea, odată intrat în sistemul de învăţământ, orice elev care trecea în clasa a doua. Foştii şomi ai patriei transformaţi în pionieri primeau botezul cu surle şi trâmbiţe în ceremonii festiviste din care nu lipseau cântecele şi poeziile dedicate conducătorului iubit. În cadrul ceremoniei, elevilor le era înmânată de colegii mai mari din clasa a IV-a cravata roşie de pionier. Ceremonia implica şi depunerea jurământului. La 8 ani, elevii jurau cu mâna pe steagul RSR: "Eu, (numele si prenumele), intrând în rândurile Organizaţiei Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăţ bine, să fiu harnic şi disciplinat, să cinstesc cravata roşie cu tricolor. Pionierii erau ierarhizaţi în funcţie de rezultatele la învăţătură şi disciplină. Cei buni erau făcuţi ”comandanţi” şi primeau şnururi colorate în funcţie de grad: şnur roşu pentru comandatul de grupă, şnur galben pentru comandat de detaşament ceea ce însemna comandat de clasă, şnur albastru pentru comandat de unitate, adică cel care conducea toată şcoală. Uniforma de pionier pe care elevii o îmbrăcau la toate ceremoniile festive cuprindea nu doar cravată, ci şi o serie de accesorii precum inelul de plastic pentru cravată, curea, pe a cărei cataramă se regăsea stema ţării, trese şi semne matricole. Pionierii aveau nu doar jurământ, ci şi legământ şi deviză aşa cum prevedea Statutul unităţilor şi detaşamentelor de pionieri din Republica Socialistă România. “Voi învăţa şi voi munci pentru a deveni fiu de nădejde al patriei mele – Republica Socialistă România; voi fi credincios poporului şi Partidului Comunist Român; voi respecta neabătut îndatoririle pioniereşti”, era legământul pe care îl rosteau în cadrul ceremoniilor elevii intraţi în rândurile organizaţiilor. ”Propăşirea societăţii socialiste”, ”înflorirea României socialiste” şi ”cauza partidului” erau termeni familiari copiilor de 8 ani, în timpul regimului ceauşist. “Pentru gloria poporului şi înflorirea Romaniei socialiste, pentru cauza partidului - inainte! Tot înainte”, suna deviza pionierilor români. Aproape în toate reşedinţele de judeţ şi oraşele mari s-au constituit începând cu 1949 case ale pionierilor. Acestea erau locurile în care se desfăşurau ceremoniile de primire în rândurile organizaţiei, dar şi alte evenimente festive. Organizaţia Pionierilor acorda atât distincţii individuale, cât şi colective elevilor fruntaşi la învăţătură. Meritele erau recunoscute prin trese, insigne sau titluri precum „Pionier de frunte”, „Pionier fruntaş în munca patriotică”. Unităţile şcolare cu merite deosebite primeau distincţii colective care constau în diplome precum „Unitate fruntaşă” sau „Detaşament fruntaş”. Anul 1989 a marcat aniversarea a 40 de ani de la crearea Organizaţiei Pionierilor. A fost anul în care comuniştii au dorit intensificarea activităţii ”de educare şi formare a copiilor în spiritul valorilor şi normelor moral-politice specifice omului nou al societăţii noastre socialiste, gata oricând să slujească cu devotament patria, partidul şi poporul, cauza socialismului şi comunismului pe pământul scump al patriei”. Cu prilejul anului aniversar la nivelul organizaţiei s-au luat în 1989 o serie de măsuri: ”La nivelul tuturor detaşamentelor şi unităţilor de pionieri vor fi intensificate acţiunile politico-educative pentru cunoaşterea temeinică, aprofundată de toţi elevii, a politicii interne şi externe a partidului şi statului nostru, a măreţelor realizări obţinute prin muncă eroică de poporul nostru, sub conducerea înţeleaptă a PCR, în anii socialismului, şi, cu deosebire, în perioada inaugurată de istoricul Congres al IX-lea al partidului, perioadă pe care întreaga noastră naţiune, într-o deplină unitate de gând şi faptă o numeşte cu dragoste, profund respect, aleasă preţuire şi vibrantă mândrie patriotică Epoca Nicolae Ceauşescu”. Organizaţia s-a desfiinţat în anul căderii comunismului. SURSA – NET: http://historia.ro/sectiune/general/organizatiile-de-pionieri-botezul-comunist-pe-2275850.html
***
Liceul Industrial nr. 2 din municipiul Brașov a fost o apreciată instituție de învățământ liceal tehnic situată pe Strada Zizinului, la nr. 144. Ulterior edificiul, acum în renovare, a găzduit pentru o vreme Grupul Școlar de Turism și Alimentație Publică. După renovarea clădirii se are în vedere mutarea aici a Liceului Sportiv brașovean.
Intalnita in Romania pe stancile aproape inaccesibile omului din Muntii Vrancei, Muntii Bucegi, Muntii Fagarasului, Muntii Maramuresului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlau, Retezat, Godeanu, Floarea de colt este o planta deosebit de rara. Din acest motiv ea a fost declarata monument al naturii si este ocrotita prin lege inca din 1931. Floarea de colt este protejata in rezervatii naturale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Muntii Bucegi, Ciucas, judetul Alba etc. Leontopodium alpinum (dupa denumirea sa stiintifica), este o planta perena, de o frumusete aparte si totodata cea mai rara din intreaga flora montana. Tulpina este dreapta si poate ajunge pana la 20 - 30 cm inaltime. Aceasta este imbracata in partea de jos cu frunze catifelate, de dimensiuni diferite asezate de jur imprejurul tulpinei, in forma de cerc. Numeroasele si micutele flori, compuse din petale de un alb imaculat sunt dispuse in asa fel incat lasa impresia unei singure flori de forma unei stelute. Intalnita de cele mai multe ori pe culmile stancoase si tot mai rar pe platourile montane, floarea de colt are radacina fixata in putinul pamant ramas intre scobiturile sapate in stancile calcaroase. Intreaga planta este acoperita de peri catifelati de culoare argintie, ce protejeaza frunzele si florile de vant. La noi in tara, floarea de colt poate fi vazuta inflorita in lunile iulie si august. Se pare ca floarea de colt provine din tinuturile Asiei, acolo crescand la fel de deasa ca si iarba. In diferite locuri din lume unde mai poate fi intalnita, floarea de colt poate atinge inaltimea de pana la 80 cm. Numita in popor si floarea reginei, floarea doamnei, steluta sau albumita, floarea de colt are in traditia romaneasca o semnificatie aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune ca, pentru a-si dovedi dragostea si curajul, tinerii colindau zonele stancoase ale muntilor pentru a culege flori de colt si a le oferi iubitelor. In limbajul florilor ea inseamna puritate si curatenie.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/01/siam.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri