CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – RADU TUDORAN

10644311481?profile=RESIZE_584x

Radu Tudoran (pseudonimul literar a lui Nicolae Bogza) a fost lingvist, traducător și prozator român, fratele cel mai mic al muzicianului Alexandru Bogza (1895 - 1973) și al scriitorului Geo Bogza (1908 - 1993), care s-a născut în data de 8 martie 1910 la Blejoi, Prahova și a decedat la data 18 noiembrie 1992. Este autorul unor romane de mare succes, printre care se numara și Un port la răsărit (1941) și celebrul Toate pânzele sus (1954). A scris și un ciclu de romane dedicat României secolului al XX-lea – Sfârșit de mileniu. După terminarea Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, în anul 1930, și, apoi, a Școlii Militare de Ofițeri de la Sibiu, în anul 1932 profesează timp de șase ani, ca ofițer al Armatei Române. În anul 1938 renunță la cariera militară, debutând cu un reportaj în revista Lumea românească, condusă de Zaharia Stancu. În anul 1940 i-a apărut prima carte, volumul de nuvele Orașul cu fete sărace. În anul următor îi apare Un port la răsărit, roman care evoca Basarabia și orașul-port Cetatea Albă, astfel că din motive politice, a trecut în conul de umbră al uitării odată cu venirea la putere a regimului comunist. Acest roman, scris cu eleganța firească a omului Radu Tudoran, analiza cu o luciditate necruțătoare lumea  panslavistă aflată sub controlul rus-sovietic. Spre sfârșitul anului 1947, când controlul sovieticilor asupra României deveni total, Radu Tudoran este total marginalizat. Aflat în dizgrație editorială, alege traducerile, în special din autori ruși și sovietici, ca mijloc de menținere a contactului cu literatura și ca mijloc de existență.Revine pe scena literară cu un aparent anodin și inofensiv roman pentru tineret, socotit de unii critici literari „roman de consum” anume Toate pânzele sus!publicat în anul 1954. Romanul, scris cu mare talent narativ și descriptiv, este puternic influențat de pasiunea pentru aventură a autorului și devine aproape instantaneu un succes răsunător la publicul de toate vârstele, aprinzând imaginația a milioane de tineri români pentru câteva generații. Radu Tudoran a trăit retras până la sfârșitul vieții sale, dar a publicat numeroase best-seller-uri. În anul 1977, numărul total al exemplarelor din cărțile sale – aproape fiecare reeditată de mai multe ori – depășea cu mult 1 500 000 de exemplare tipărite. Proiectul său cel mai ambițios din punct de vedere literar rămâne ciclul de șapte romane Sfârșit de mileniu, scris cu o transparență și o naturalețe atât de firească încât un cititor mai puțin experimentat nu va sesiza puterea și eleganța stilului ce l-au caracterizat pe Radu Tudoran încă de la publicarea romanului Un port la răsăritSfârșit de mileniu este o frescă complexă a societății românești a secolului al XX-lea, fiind ciclul căruia talentatul prozator i-a închinat toată puterea sa creatoare a ultimilor săi 20 de ani de viață. A avut întotdeauna, printre femei, faima unui bărbat distins și cuceritor, inclusiv după vârsta de 60 de ani.

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/04/povoa-de-varzim-portugalia.html

ÎȚI MULȚUMESC!     

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->