George Enescu (născut 19 august 1881 în localitatea Liveni-Vârnav, azi George Enescu, județul Botoșani și decedat la data de 4 mai 1955 la Paris) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor. Este considerat cel mai important muzician român. Din creația sa amintesc; opera Oedip, Poema română, Rapsodiile române nr.1 și 2, Suitele orchestrale nr.1, 2 și 3, Simfoniile nr.1,2 și 3, Cvartetele pentru coarde nr.1 și 2, Sonatele pentru vioară nr.1, 2 și 3, Sonatele pentru violoncel nr.1 și 2, Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, Cvintetele pentru pian nr.1 și 2, Sitele pentru pian nr. 1, 2 și 3, etc. Născut într-o familie de iubitori de muzică, George Enescu a fost un geniu și un muzician de talie mondială, lăsând lumii o moștenire artistică deosebit de valoroasă. „Jurjac”, așa cum îl alintau părinții, și-a construit singur prima vioară, iar la vârsta de doar șapte ani urma cursurile prestigiosului Conservator din Viena. Mânuia vioara cu o virtuozitate rar întâlnită la un copil, fapt care i-a determinat pe critici să îl numească „Mozart român”. Tatăl său, Constantin Enescu, era arendaș, iar mama sa, Maria, era fiică de preot, ambii cu talent muzical deosebit. El a fost cel de-al optulea copil al familiei, toți ceilalți murind în copilărie, venirea lui pe lume însemnând o mare bucurie pentru familie și acordarea unei atenții și îngrijiri exagerate. Părinții săi au făcut pelerinaje pe la mănăstiri implorându-l pe Dumnezeu să le dea copilul mult dorit, rugă ce până la urmă s-a îndeplinit. Deși în acte se nume Ghiorghe, în urma călătoriilor la Paris, tatăl său a început ase adresa cu apelativul George. El a fost îndrumat spre muzică de părinți și de vestitul lăutar al vremii – Nicolae Chiroiu. La vârsta de 4 ani știa să scrie, să citească și să facă operații matematice de bază. Pe lângă muzică era foarte talentat la desn, pictură și limbi străine, la vârsta de 9 ani vorbea deja franceza, engleza și germana. Văzând potențialul fiului familia l-a prezentat lui Eduard Caudella, compozitor și profesor la conservatorul bucureștean, acesta fiind impresionat de talentul acestuia și recomandându-i să urmeze Conservatorul la Viena, pe care l-a și urmat între anii 1888 – 1894. După absolvire s-a mutat la Paris continuându-și studiile și la Conservatorul de aici. În 1898 a debutat ca și compozitor cu suita simfonică “Poema română” fiind apoi invitat la București să dea lecții și recitaluri de vioară. Apreciat de regina Elisabeta a României era adesea invitat la Castelul Peleș pentru a susține recitaluri. El sacrifica câte 10 ore pe zi pe altarul artei componistice. După cel de-al doilea război mondial s-a autoexilat la Paris, până în anul 1949 fiind și președintele Societății Compozitorilor din România. După schimbarea denumirii societății în Uniunea Compozitorilor din România, Enescu a fost marginalizat nefigurând nici măcar ca membru deoarece era considerat un simbol al clasei burghezo-moșierești. Ulterior dându-și seama că se pot folosi de prestigiul său, autoritățile comuniste române au încercat în repetate rânduri să-l convingă să revină în țară, dar el a refuzat de fiecare dată. Marcat de probleme finaciare și de sănătate, s-a stins din viață în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 și a fost înmormântat în cimitirul parizian Pere-Lachaise. Ca pată de culoare prezint câteva aspecte dintr-un interviu luat în anul 1914 de jurnalistul botoșenean Tiberiu Crudu de la ziarul Știrea. Cu această ocazie Enescu declară că că muzica tradiţională românească nu are nimic original şi că ar fi în mare parte inspirată din melodii orientale, inclusiv, doina, simbolul românismului pentru generaţii întregi (?!). Această declarație a stârnit oarece zâzanie iar interviu a fost publicat după 15 ani. Suflet sensibil şi modest, George Enescu a iubit cu la fel de multă pasiune precum a simţit şi faţă de muzică. Dragostea nu a aleso însă cerebral, iar femeia pe care Enescu a adorat-o i-a transformat viaţa în coşmar. Enescu a cunoscut-o pe Maria Cantacuzino la Sinaia, unde era invitat să cânte. Pentru cea cunoscută drept prinţesa Maruca faptul că era căsătorită nu a reprezentat un impediment, aşa că a căutat orice pretext pentru a-i fi alături tânărului compozitor. Acesta a devenit un invitat obişnuit al seratelor susţinute de Maruca, iar inima a început să-i bată şi lui tot mai puternic cu fiecare întâlnire. Eu, când iubesc ceva, se gravează aici… Vreau să spun pentru toată viaţa, aici… În inimă! – a declarat George Enescu cândva. Au început să se vadă tot mai des, însă problemele au apărut încă dinainte să devină un cuplu oficial. Plecările lui dese în străinătate şi gelozia cumplită a tinerei au dus la o relaţie plină de acuzaţii şi despărţiri. La scurt timp după ce Maruca a rămas văduvă, când nimic nu-i mai oprea să-şi asume relaţia, prinţesa l-a înşelat cu filosoful Nae Ionescu. Mai bine de 7 ani a pendulat aceasta între Enescu şi Ionescu, ultimul părăsind-o în cele din urmă pentru o altă femeie, lucru ce a aruncat-o pe Maruca într-o depresie cruntă. A încercat chiar să îşi ia viaţa nefiind, dealtfel, la prima tentativă de suicid. Enescu a fost cel care a scos-o din ghearele morţii, ducând-o la un sanatoriu pentru boli psihice din apropierea Vienei. Imediat după ieşirea ei din sanatoriu cei 2 s-au căsătorit, la aproape 3 decenii de când se cunoscuseră, iar compozitorul a început o altă luptă – aceea de a-i oferi Marucăi luxul pe care şi-l dorea şi îl pretindea. Muncea enorm ca să poată câştiga suficient pentru mofturile soţiei, dar aceasta reuşea să cheltuie mereu prea mult şi prea repede dând naştere unor certuri monstruoase, care au devenit rapid o obişnuinţă. În 1946 cei 2 s-au stabilit definitiv la Paris, iar Enescu a continuat să lucreze enorm ca să îi păstreze soţiei stilul de viaţă obişnuit. Pentru Maruca nimic nu era însă de ajuns şi nu a redus pretenţiile nici după ce boala a pus stăpânire pe compozitor. Un accident vascular l-a lăsat paralizat pe Enescu pe jumătate din corp, moment în care soţia s-a descotorosit de el, ducându-l la un hotel. Proprietarul acestuia, român şi el, a fost cel care s-a ocupat de maestru până la finalul vieţii acestuia, pe 9 mai 1955.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/07/cartofilie-judetul-cluj-apahida-gara.html
ÎȚI MULȚUMESC!
Vizualizări: 4
-->
Răspunsuri