Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) oferă trei explicații noțiunii de maximafilie.
- Colecționare de cărți poștale cu o temă care se regăsește în marcaj și în obliterare.
- Colecționare de cărți poștale ilustrate pe care se găsesc aplicate mărci și ștampile în strânsă concordanță de subiect, loc și timp cu ilustrația.
- Ramură a filateliei care se ocupă cu colecționarea de ilustrate maxime.
Concluzionând reiese că maximafilia este una dintre ramurile filateliei, care insumeaza preocuparile unui filatelist, cartofil si marcofil (colectionar de stampile). Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca ilustrata maxima sunt stricte: marca postala sa fie fara defecte, sa aiba putere de francare prin corespondenta; cartea postala sa prezinte cea mai buna concordanta posibila cu subiectul timbrului; stampila sa fie in dubla concordanta cu marca aplicata pe cartea postala: de loc (numele localitatii unde ea este aplicata, trebuie sa aiba o legatura directa cu subiectul marcii) si de timp (data de pe stampila sa fie cat mai apropiata de data emiterii timbrului).
Turnul Sfatului din Sibiu (în limba germană Hermannstädter Ratsturm) este un turn pe sub care este un gang de trecere între Piața Mare și Piața Mică. El a fost construit în secolul al XIII-lea, la parterul său aflându-se poarta de intrare în cea de-a doua centură de fortificații a orașului. În decursul timpului, a suferit mai multe refaceri, care i-au alterat forma inițială. Turnul actual nu mai păstrează din construcția inițială decât doar nucleul ridicat până la înălțimea întâiului etaj. El a fost refăcut de mai multe ori în decursul timpului, fiind supraînălțat și înglobat unui grup de construcții. Etajele superioare ale turnului s-au prăbușit la 17 februarie 1585 și l-au îngropat sub ziduri pe pictorul Johann David ce lucra la zugrăvirea bolții. Ca urmare, în perioada 1586-1588 s-au efectuat o serie de lucrări ample de reconstrucție. Acoperișul turnului, în formă piramidală ascuțită cu patru turnulețe la colțuri a fost reparat de mai multe ori în secolul al XVIII-lea, prima dată în anul 1719 de către Magistratul orașului apoi in anul 1750, când s-a luat decizia înlocuirii acoperișului în formă piramidală ascuțită cu unul mai ieftin, scund. După cum reiese din acuarela Târgul anual de la Sibiu în 1789 a pictorului Franz Neuhauser, acoperișul turnului era construit în formă piramidală scundă, cu ruptură de pantă, cu patru turnulețe la colțuri. Și acesta a fost înlocuit între anii 1824-1826 când s-a adăugat ultimul etaj și s-a refăcut acoperișul care a căpătat forma actuală, de bulb. Turnul Sfatului a fost restaurat complet în perioada 1961-1962, în interiorul său organizându-se expoziția "Aspecte din istoria Sibiului". În decursul timpului, turnului i s-au dat diferite utilizări. Astfel a fost utilizat ca turn de poartă, depozit de grâne, ca foișor de foc (punct de observație a incendiilor), ca închisoare și chiar, pentru o vreme, ca muzeu de științe naturale (pe la mijlocul secolului al XIX-lea). În acest moment, turnul este folosit pentru diferite expoziții și ca punct de belvedere, de la nivelul superior al turnului vizitatorii putând să vadă întregul oraș Sibiu și culmile munților Făgăraș. Turnul Sfatului este o clădire cu șapte etaje retrase succesiv, având fațadele marcate prin deschideri înguste de forma unor metereze. Edificiul este susținut de contraforturi înalte, care se retrag în trepte, pe laturile dinspre Piața Mare și Piața Mică. În contraforturile de pe latura sudică a turnului sunt încastrați doi lei reprezentați în relief, despre care se presupunea că făceau parte din structura originală a turnului, dar care par a fi sculptați în perioada Renașterii (ultima treime a secolului al XVI-lea). La parter se află o amplă trecere boltită care face legătura între Piața Mică și Piața Mare. De asemenea, în 1930 a fost deschisă o nouă trecere boltită pe sub turn, în partea dreaptă, prin demolarea unei părți din clădirea învecinată aflată în Piața Mare nr. 2. Accesul în interiorul turnului se face pe o ușă de mici dimensiuni, amplasată în Piața Mică. De aici se urcă pe o scară îngustă, în spirală, care duce la etajele superioare. La etajul VI se află mecanismul orologiului, având cadrane pe toate cele patru laturi ale turnului, în timp ce la ultimul etaj a fost organizat un punct de belvedere asupra orașului vechi.
Podul Minciunilor din Sibiu, un adevărat simbol al orașului, a fost construit în anul 1859, fiind cel de-al doilea pod din Europa realizat din fontă turnată și primul din spațiul românesc. Aflat încă în serviciu, acesta leagă cele două sectoare ale Pieței Mici sibiene, permițând legătura dintre Orașul de Jos și Orașul de Sus. Deoarece podul nu a fost construit pe piloni de sprijin, el a fost denumit în germană Liegenbrücke, în traducere, podul culcat. Localnicii au început să-l numească podul minciunilor deoarece în dialectul săsesc cuvântul culcat (lugenmarchen) este omonimul cuvântului minciună. Podul are două balustrade metalice formate din 8 panouri cu cercuri cu decor radial, goticizant. Podul prezintă o singură deschidere de 10,4 metri formată din patru traverse metalice arcuite, asamblate la cheie prin bulonare și decorate cu rozete și cu câte un brâu de elemente înscrise în cercuri. Arcele au secțiune constantă (circa 50 x10 centimetri) cu ornamente vegetale sau geometrice de factură neogotică. Traversele metalice arcuite din partea de sud au cercurile cu diametru maxim decorate cu stema orașului iar cele din partea de nord poartă inscripțiile “1859”, respectiv “FRIEDRICHS HÜTTE”. De o parte și de alta a podului, înspre sud și nord, pe marginile de piatră ale pasajului pietonal de sub pasarelă se află patru corpuri de iluminat din fontă turnată.Podul din fontă este turnat in anul 1859, la turnătoria din Filia, Covasna. Acesta a fost montat la Sibiu în anul următor, fiind deschis în mod oficial la 17 decembrie 1860. Din punct de vedere cronologic, acest pod (de fapt o pasarelă pietonală) este al treilea pod din fontă construit pe teritoriul de azi al României, primul fiind construit în 1833 peste râul Timiș, la intrarea în Caransebeș, în timp ce al doilea pod a fost construit în 1841 la Lugoj și s-a prăbușit doi ani mai târziu sub greutatea unei cirezi de bivoli. Acest pod a servit inițial, după spusele localnicilor, pentru circulația căruțelor. Autoritățile orașului au amenajat o promenadă superioară pe pod și una pe sub pod, ambele fiind luminate de felinare. Felinarele de pe promenada superioară și-au schimbat forma în decursul timpului. La început, pe suporții de la marginile balustradelor era câte un singur felinar, pe care autoritățile maghiare le-au schimbat cu felinare fără pereți de sticlă și cu însemnul regalității (o coroană aflată deasupra acoperișului). După Marea Unire s-au menținut felinarele existente anterior, tăindu-se doar coroana de deasupra. Ulterior, s-a modificat suporții de fontă pe care s-au amplasat câte două felinare. În octombrie 2006, firma germană Alfred Kärcher Gmbh & co. KG, specialistă în proiectele de restaurare, a curățat și restaurat Podul Minciunilor. Specialiștii restauratori au acordat o atenție deosebită păstrării patinei fontei, aceasta fiind curățată cu gheață uscată și protejată cu un strat de zăpadă carbonică întărită. Lucrarea a fost executată gratuit, fiind considerată o "sponsorizare culturală" pentru Sibiu, oraș declarat Capitală Culturală Europeană a anului 2007. Podul Minciunilor din Sibiu ascunde patru dintre cele mai frumoase legende care circulă de peste 140 de ani pe aceste meleaguri. Se spune de exemplu că acest pod era traversat în special de tinerii îndrăgostiți care își jurau iubire pe veci. Fetele jurau de asemenea că sunt fecioare, dar după noaptea nunții bărbații aveau să constate că acestea de fapt au mințit. Drept pedeapsă, fetele erau aruncate de pe pod. O altă legendă spune că dacă cineva spune o minciună în timp ce traversează, podul se cutremură până când îl aduce pe mincinos cu picioarele pe pământ.Tot despre Podul Minciunilor din Sibiu se spune că era un loc obișnuit de întâlnire pentru tinerii care studiau la Academia Militară. Aceștia își dădeau întâlnire cu fetele aici, dar apoi nu mai apăreau, lăsându-le pe tinere să aștepte degeaba. O altă legendă spune că podul era străbătut adesea de negustori care obișnuiau să îi mai înșele pe localnici. Atunci când un astfel de negustor era prins, localnicii îl aruncau pe comerciantul mincinos de pe pod.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/08/clermont-sur-berwinne-belgia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri