Nicolae Minovici (n. 23 octombrie 1868 Râmnicu Sărat și d. 26 iunie 1941 București) a fost cel de-al șaptelea copil în viață al familiei lui Ștefan Minovici. Fire încăpățânată, îndărătnică, dar voluntară, Nicolae a urmat cursurile primare la Școala comunală nr. 1 din Brăila, iar liceul l-a absolvit în București, la Sfântu Sava. În 1891s-a înscris la Școala de Belle-Arte, cursuri pe care le-a urmat timp de un an. Intervențiile fratelui său mai mare Mina l-au determinat în final să se înscrie la Facultatea de Medicină. Dar lumea artelor nu a fost dată uitării. Nicolae Minovici a devenit un asiduu colecționar de obiecte de artă și în mod special de artă populară din spațiul românesc. În anul 1898 Nicolae Minovici a obținut titlul de doctor în medicină, cu lucrarea „Tatuajele în România", publicată în același an. Această temă era abordată pentru prima oară în România și așa a rămas până astăzi. Student fiind, a lucrat ca desenator și ca preparator al sălii de disecție, apoi al clinicii și Institutului de Chirurgie și Ginecologie. În tot timpul studiilor a ocupat și posturile de preparator, apoi de asistent la Catedra de Histologie. În perioada 1899 – 1901 a studiat la Berlin luând contact mari specialiști în medicină. Întors in România, a înființat în 1906 prima Societate de Salvare din Balcani, care timp de peste 30 de ani a fost întreținută din veniturile proprii, deși serviciile sale, potrivit legii, trebuiau asigurate de Primăria Bucureștilor. În 1934 el a creat primul spital cu serviciu permanent de urgență din România, al doilea din Europa, după cel din Moscova, apoi Școala Samariteană (1936). În anul 1904 Nicolae Minovici a publicat lucrarea „Studiu asupra spânzurării” - studiu unic în domeniul medicinii românești din perioada pionieratului. Rămas fidel pasiunii sale întâi, doctorul Nicolae Minovici a finalizat în 1905 un alt proiect: Muzeul de Artă Națională “Prof.Dr.Nicolae Minovici”, în marginea de nord a Bucureștiului. Clădirea a fost proiectată de arhitectul Cristofi Cerchez, cu o destinație specială, aceea de a fi un muzeu de etnografie. Muzeul a funcționat din 1909 ca instituție particulară până în 1936, când a fost donat Primăriei București. În 1902 Nicolae Minovici a fost numit medic legist pe lângă parchetul Tribunalului Ilfov și Subdirector al Institutului medico-legal și profesor de medicină legală la Școala de Științe de Stat. În același an este însărcinat de Primărie să rezolve problema cerșetoriei și a vagabondajului în București. În anul 1909 Nicolae Minovici a fost avansat șef de lucrări al Catedrei de Medicină Legală, iar ulterior "a fost abilitat docent în medicina legală și numit conferențiar pentru această disciplină la Facultatea de Medicină. După primul război mondial îl găsim la Universitatea din Cluj, la catedra de medicină legală (1919) unde, a creat „din nimic” Institutul de Medicină Legală din respectivul oraș. Începând cu anul 1926 s-a aflat din nou în București, când a preluat funcția de primar al sectorului III Albastru. Mandatul său a fost benefic pentru această parte de oraș, numele său intrând și în folclorul de mahala: „Minovici dărâmă tot / Minovici e târnăcop!” Astfel străzile au fost periodic curățate și multe dintre ele pavate, maidanele transformate treptat în parcuri (cum a fost cel din spatele tribunalului); a fost ridicat un cămin pentru gunoierii și măturătorii sectorului și au fost construite primele WC-uri subterane din București. El a oferit și burse elevilor silitori din comuna Băneasa. Pe locuitorii comunei Băneasa i-a împrumutat cu bani pentru diverse necazuri: recuperarea casei, spitalizări sau înlesniri pentru cumpărare de alimente sau lemne pentru iarnă. În 1934 a fost ales primar de locuitorii satului Băneasa - astăzi cartierul cu același nume - fără să candideze. Dar Nicolae Minovici a mai oferit ceva bucureștenilor. Propria sa avere. Casa și colecția de artă populară, alături de o ferma, pe care le-a donat Primăriei Bucureștilor în 1934. Economiile sale bănești au fost donate în întregime, către finalul vieții, asociațiilor care se ocupau de copii abandonați sau orfani. Începând cu anul 1936 a condus ca președinte Colegiul Medical de Ilfov, iar peste doi ani, Coelgiul Medical pe țară. S-a ocupat frecvent de interzicerea practicării ilegale a „medicinii” de tot felul de către vraci, moașe și prințese ale magiei negre sau de altă culoare. Abia ieșit la pensie în 1938, doctorul Nicolae Minovici s-a îmbolnăvit de cancer localizat în laringe. În ciuda traheotomiei făcută la Viena în 1940, doctorul a continuat să trăiască chinuit de dureri până la 26 iunie 1941.
***
Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici”, cunoscut și ca „Vila Minovici” sau „Vila cu clopoței” este un muzeu din București, amplasat în strada Dr. Nicolae Minovici nr. 1, în fața Fântânii Miorița, în apropierea cartierului Băneasa. Casa a fost construită în anul 1905, conform planului arhitectului Cristofi Cerchez, iar din abul 1914 este deschisă vizitării. Din anul 1936 clădirea se află în proprietatea municipiului București. În cadrul muzeului poate fi admirată o diversitate de piese de artă populară românească de pe întreg teritoriul țării: icoane, ceramică, țesături, obiecte din lemn, instrumente muzicale tradiționale. Tot aici există și un fond documentar despre activitatea doctorului Minovici. Într-una dintre primele primăveri ale veacului trecut, la bariera Băneasa, s-a oprit o birjă în care erau doi bărbaţi apropriaţi ca vârstă. Nicolae Minovici, proaspăt medic legist, care-şi finaliza doctoratul la Paris şi bunul său prieten, arhitectul Cristofi Cerchez, au coborât în plin câmp pentru a discuta despre un proiect. Nicolae Minovici cumpărase un teren întins la margine de oraş, în preajma barierei, unde dorea să ridice o vilă cum Bucureştiul nu mai văzuse. Terenul era uşor denivelat, fapt care convenea cu aşezarea unei grădini minunate, grădină care trebuia să pună în valoare vila, care dorea să o ridice aici. Cristofi Cerchez încercase până atunci să convingă diverşi comanditari că stilul neo-românesc este pe cât de original şi frumos, pe atât de singular ca valoare arhitecturală. Şi aceasta într-un oraş încă destul de franţuzit. Nicolae Minovici a dorit să-i ofere bunului său prieten deplină libertate de mişcare într-un astfel de proiect. Proiectul a demarat în anul 1904, pentru a fi sfârşit un an mai tarziu. Astfel a fost ridicată "prima casă în stil popular românesc", la bariera de nord a oraşului. Clădirea are un istoric bogat, iar situaţia ei actuală nu este cu nimic schimbată faţă de primii ani de existenţă. Din acest punct de vedere, mai ales muzeistic, este un sit aproape unic în Bucureşti. Clădirea a fost ridicată pentru a adaposti colectia deja anunţată la data ridicării ei, de doctorul Nicoale Minovici. Compartimentele clădirii au fost determinate de categoriile variate de obiecte colecţionate şi modul de expunere. Colecţia a fost îmbunătăţită între 1919-1940 prin valuri succesive de achiziţii. În clădire nu s-a locuit permanent dar, cel puţin până în 1937, aici aveau loc diferite reuniuni familiale sau colegiale, conferinţe şi sesiuni ştiinţifice precum şi diferite consfătuiri profesionale. Muzeul Dr. Nicolae Minovici este primul muzeu bucureştean de artă populară. La începutul anului 1906, muzeul Dr. Nicolae Minovici funcţiona deja ca un muzeu privat, care devansase iniţiativa publică. În anul 1936 Nicolae Minovici si-a donat colecţia, impreuna cu proprietatea aferentă, în suprafaţă totală de 13878 metri pătrați Comunei Bucureştilor. Potrivit actului de donaţie, vila urma să fie "pentru totdeauna " un muzeu de artă naţională cu denumirea "Muzeul de Artă Populară Prof. Dr. Nicolae Minovici". Vila era înconjurată de o splendidă grădină în stil 1900 la care şi-a adus contribuţia şi sculptorul decorativ Wilhelm August von Becker. Separat de muzeu şi parc se află "o ferma destinată culturii pomilor fructiferi, plantelor şi creşterii păsărilor". Exista şi un personal angajat reprezentat de un custode, un grădinar şi o îngrijitoare pentru fermă. Pentru plata acestora, precum şi pentru plăţile legate de întreţinere, lumină, apă, gunoi, încălzit, întreţinerea plantaţiei şi replantaţiei, reînnoirea păsărilor de la fermă, Comuna Bucureştilor urma să plătească lunar suma de 30000 lei, surplusul privindu-l pe donator. Actul de donaţie a fost autentificat de Tribunalul Ilfov prin procesul verbal nr. 26.471 din 17 iulie 1937. La încheierea procesului verbal, au participat Dr. Nicolae Minovici, Dl O. Tataru care reprezenta Primăria Municipiului Bucureşti, Em. Odagescu, supleant delegat la Tribunalul Ilfov, secţia de notariat, asistat de dl. grefier ajutor Velicu. A existat şi un martor, V. Patru, "avocat personal cunoscut nou". În 22 octombrie 1939 s-a încheiat un nou proces verbal sub "ordinul ministerului inventarului Avuţiilor Publice" nr.85/1/1939 si 85/16/1939. La începutul anilor '70, muzeul a fost trecut într-un grad inferior, categoria a IV-a, act care la determinat pe directorul acestuia, Dumitru Minovici, să trimită un memoriu vice-preşedintelui Ioan Jinga. Prin acest memoriu, se arată că muzeul "Dr. Nicolae Minovici" este primul şi singurul muzeu de artă populară din capitală la 1919". Mai menţiona faptul că era director al muzeului din 1938, dată la care a facut o serie de donaţii de artă populară şi a intervenit cu plata lucrărilor de consolidare a clădirii după cutremurul din 1940, dată dupa care s-au realizat grilajele exterioare de forjat, precum şi gardul de lemn, schimbat în anii '90. Numai în anul 1973 au fost organizate 16 expoziţii temporare, 5 expoziţii festive, 22 conferinţe, 4 concursuri şcolare, 8 şezători literar-artistice şi 6 seri muzeale. Memoriul este datat 1 martie 1974”. Muzeul a fost închis la 20 noiembrie 1978 prin hotărârea Comitetului de Cultură şi Educaţie al Municipiului Bucureşti, precum şi al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, fără a se preciza până la ce dată. În anul 1982, muzeul a fost transferat spre administrare Muzeului Naţional de Artă al R.S.R. şi implicit Ministerului Culturii, Primăria Bucureştilor nemaifiind proprietara imobilului, pentru ca în anul 1985 să fie redeschis. În data de 21 februarie 1991 muzeul Minovici este transferat spre administrare Muzeului Satului, în baza ordinul nr.11 semnat de Andrei Pleșu. La 2 decembrie 1997, Guvernul Romaniei a hotărât "transmiterea ansamblului imobiliar "Vila Minovici", proprietate publică a satului şi a colecţiei de artă populară "Dr. Nicolae Minovici", în proprietatea publică a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi în administrarea Muzeului de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti" - astăzi Muzeul Municipiului Bucureşti. Transferul s-a încheiat practic la 20 mai 1998. De atunci s-a derulat o iniţiativă referitoare la consolidarea şi restaurarea clădirii.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/05/csenger-ungaria.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri