Palatul Victoria este operă a profesorului Duiliu Marcu (1885-1966), elev al Școlii Superioare de Arhitectură din București (1906) și apoi al Ecole de Beaux-Arts din Paris (1912). După o primă perioadă de activitate, încadrată la început în formulele academismului francez, apoi în cele ale stilului neo-romanesc, Duiliu Marcu s-a alăturat în anii ‘30 curentului modern, devenind unul din principalii săi protagoniști din România. Începând cu mijlocul anilor ‘30, Duiliu Marcu a realizat câteva importante edificii publice - Școala Superioară de Război, Palatul Victoria, Palatul Direcției Generale a Căilor Ferate - proiectate nu ca obiecte izolate, ci că piese ale unor ansambluri urbanistice. Formația autorului, pe de o parte, funcțiunea oficială a acestor clădiri și contextul politic și cultural-arhitectural al momentului, pe de alta, explică opțiunea pentru ordinea monumentală și limbajul neo-clasic simplificat. Palatul Victoria a fost început în 1937 și terminat în 1944. Din cauza avariilor provocate de bombardamentul din 1944, lucrările au fost reluate și finalizate în 1952. Proiectat inițial pentru Ministerului de Externe, Palatul Victoria a fost în timpul perioadei comuniste sediul Ministerului de Externe și al Consiliului de Miniștri și a devenit, în 1990, sediu al primului guvern al României post-comuniste. În 2004, Palatul Victoria a fost inclus în Lista monumentelor istorice. După cum declară Duiliu Marcu, atât interioarele cât și fațadele Palatului Victoria ilustrează "preocuparea de a păstra fundamentul clasic și de a face să apară în concepția de ansamblu și în studiul detaliilor ideea de simplitate modernă". Inițial, fațada principală era, ca și fațadele laterale, îmbrăcată cu plăci de marmură de Carrara și avea pe cele două plinuri laterale panouri decorative sculptate, din același material; în urma avariilor provocate de bombardamentul din 1944, cele două panouri au fost suprimate iar fațada principală a fost refăcută cu plăci de travertin.
Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur sau o acvilă pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce, pe cap coroana de oțel a României, iar în gheare o sabie și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice:
- Stema Țării Românești, cu capul conturnat, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de domnul Vladislav I.
- Stema Oltenie. În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturul Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur. Din 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta, ambele de aur).
- Stema Moldovei în varianta de pe stema României, capului de bour îi este asociată, pe lângă luna crai-nou și roza, o stea în locul soarelui atestat pe hrisovul din 30 martie 1392, dat de domnul Roman I.
- Stema Transivaniei, scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior era o jumătate de acvilă, cu zborul desfăcut, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de numele german al Transilvaniei, Sibenburger („Șapte cetăți”), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea.
- Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe data de 23 iunie 1921 a fost stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului, iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.
- Stema Dobrogei constă din doi delfini afrontați, pe fond de azur, dispuși cu capul în jos. Simbolul a fost introdus pe stemă în 1872, și reprezenta inițial „Ținuturile Mării”, întrucât la acea dată România nu deținea și nu revendica Dobrogea, având însă ieșire la Marea Neagră prin fâșia Cahul-Bolgrad-Ismail. După 1878, când România a schimbat acest teritoriu cu Dobrogea de Nord, însemnul heraldic se referă la aceasta din urmă.
La baza stemei actuale stă stema României interbelice, care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean Jozswef Sebesyen, la cererea regelui Ferdinand al României. Stemei actuale îi lipsește, față de stema interbelică, scutul mic, argintiu-negru din interior (simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern). Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decorației “Trecerea Dunării”. Un proiect de lege, care pune Coroana de Oțel, simbolul suveranității (independenței) României, pe capul acvilei din stemă (unde nu a fost niciodată), a fost adoptat de camerele Parlamentului în prima jumătate a lui 2016. Legea a fost promulgată la 11 iulie 2016 de către președintele Klaus Iohannis. Deși proiectul a fost bine primit de public, ca un prim pas spre îndelung-așteptata recuperare a simbolurilor heraldice românești normale, care au semnificație istorică, el a primit și critici pentru că nu reașează Coroana de Oțel în locul ei firesc, deasupra scutului albastru: în Stema Regală, Coroana de Oțel timbra scutul mare, având o dimensiune generoasă, iar acvila romană purta pe cap o coroană de aur mică (numită „coroană regală de aur” în Legea din 1921), de forma celei din decorația “Trecerea Dunării”.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/09/bekesszentandras-ungaria.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri