Clădirea suplă a Primăriei Sectorului 1 este un simbol al arhitecturii bucureștene, mai ales că este unul dintre edificiile de marcă ce păstrează una dintre fascinantele realizări ale unui meșter pe nedrept uitat: Alexandru Dimitriu. Alexandru Dimitriu, renumit tinichigiu ornamentist, a realizat ornamentele din metal pentru numeroase cladiri publice, religioase si particulare din București. El este autorul statuii așezate în vârful turnului Primăriei Sectorului 1 (denumire veche Primăria “de Verde”), înfățișând un cavaler odihnindu-și mâna dreaptă pe un scut și ținând în mâna stângă o suliță. Statuia a fost comandată meșterului în anul 1929. Istoria clădirii Primăriei Sectorului 1 este una zbuciumată încă de la punerea pietrei de temelie a acestui edificiu în anul 1928. Se poate însă afirma că actul său de naştere a fost semnat în anul 1926, odată cu împărţirea Bucureştiului în patru sectoare şi desemnarea celui „de Verde”, cu o administraţie proprie, căreia i se alocă şi un buget propriu în anul 1927. Tot atunci este achiziţionat de către municipalitate şi terenul în suprafaţă de cca 20.000 mp, fosta proprietate Elefterescu, pe care urma, conform destinaţiei şi proiectului general de dezvoltare urbanistică al acelei vremi, să fie ridicat un nou centru administrativ cu mai multe clădiri publice: o şcoală (liceu), primăria de sector, un cămin şi ospătărie, un teatru comunal, o piaţă etc. Din toate aceste edificii s-au realizat până în anul 1936 doar liceul (fost „Voieodul Mihai”, devenit „Regele Mihai” şi actualmente – „Ion Neculce”, inaugurat în 1928), o altă clădirea administrativă şi primăria de sector. Concursul organizat pentru cea din urmă a fost câştigat de arhitecţii N. Georgescu şi G. Cristinel, propunerea lor încadrându-se în cerinţele datelor de temă, care specificau, între altele, necesitatea de a adopta un stil monumental şi sobru şi care, totodată, trebuia să prezinte un limbaj apropiat „mediului românesc”. Construcţia edificiului a durat din 1928 până în 1936, primul corp de clădire finalizându-se în 1929. Edificarea a fost un proces costisitor şi de lungă durată, grevat de diverse sincope, determinate în special de probleme de finanţare, care au generat suplimentări ale bugetelor alocate execuţiei. Proiectul iniţial a avut de la bun început o gândire generoasă, documentele vremii menţionând o seamă de funcţiuni publice, altele decât cea principală, de primărie de sector, şi anume administraţie financiară, staţie de pompieri, oficiu poştal şi post de salvare. Clădirea însă nu a avut parte de întregul destin care îi fusese hărăzit întrucât, la scurt timp după prima inaugurare din 1936, s-a produs o serie de transferuri de proprietate care, începând cu anul 1938, o trec în patrimoniul Ministerului Afacerilor Interne, stare de fapt confirmată în 1949, după război, ce s-a încheiat abia în anul 1951, când edificiul redevine sediu al administraţiei publice, în calitate de primărie a Raionului Griviţa Roşie. Arhitectura fostei primării „de Verde” este de natură eclectică, ea înglobând două stiluri, unul de sorginte neoromanică şi un altul chiar mai bine reprezentat în epocă, cel neoromânesc. Desigur, aceste stiluri pot fi remarcate în principal în natura ornamentaţiei folosite, fără ca aceasta să fie excesivă. În plus, principiile specifice stilului neoromânesc se pot remarca şi prin tratarea, succesiunea şi dezvoltarea registrelor pe verticală, în elevaţia principală către Bulevardul Banu Manta. Acoperind cea mai mare suprafaţă din nordul Capitalei şi prelungindu-se pe Câmpia Vlăsiei din Judeţul Ilfov, spre localităţile Otopeni, Snagov, Mogoşoaia, Buftea, Chitila, Sectorul 1 are o întindere de 67,5 kmp şi o populaţie de circa 238.217 de locuitori, având un număr de 101.517 gospodării.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/05/lauzun-franta.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri