13422002896?profile=RESIZE_400x

La aproximativ o lună după lansarea noilor monede de circulație în Marea Britanie, Monetăria Regală a Canadei a anunțat la rândul ei punerea în circulație a unei noi generații de monede de circulație, având pe avers portretul Regelui Charles al III-lea. Anunțul a fost făcut în data de 14.11.2023, de atunci fiind deja bătute monedele de 50 cenți și de 1 Dolar canadian. Ultimele monede canadiene de circulație cu chipul Reginei Elizabeta a II-a au fost bătute în data de 20.09.2023. Spre deosebire de monedele din Marea Britanie, cele din Canada au primit doar un avers nou, reversul fiind cel bine-cunoscut. Astfel, pe avers este prezentat portretul lui Charles al III-lea, fără coroană, privind spre stânga. Textul care înconjoară portretul este Charles III D.G. REX – Charles al III-lea Rege prin Voința Domnului. Lipsesc inițialele Monetăriei, RCM. Designul este realizat de Steven Rosati, ale cărui inițiale apar pe reverul sacoului. 

13422004655?profile=RESIZE_400x

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, nume real complet – Charles Philip Arthur George, s-a născut la Palatul Buckingham din Londra, la 14 noiembrie 1948, fiind primul copil al reginei Elisabeta a II-a (1926-2022) şi al prinţului consort Philip, duce de Edinburgh (1921-2021), din cei patru ai cuplului regal. Charles are o soră, pe Anne, Prinţesă Regală (n. 15 august 1950) şi doi fraţi, Andrew, duce de York (n. 19 februarie 1960) şi Edward, în prezent, duce de Edinburgh (n. 10 martie 1964). Mama sa, prinţesa Elisabeta a fost proclamată regină, la 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani, în urma morţii tatălui său, regele George al VI-lea. Prinţul Charles a devenit, astfel, moştenitor al tronului şi a preluat titlul de duce de Cornwall, fapt reglementat de un document al regelui Edward al III-lea din 1337, precum şi mai multe titluri nobiliare scoţiene: duce de Rothesay, conte de Carrick, baron de Renfrew, lord de Isles, prinţ şi Mare Steward al Scoţiei.

13422005697?profile=RESIZE_400xPrinţul Charles avea patru ani atunci când a participat la ceremonia de încoronare a mamei sale, regina Elisabeta a II-a, care a avut loc la 2 iunie 1953. Părinții săi au exclus studiu cu profesori particulari astfel că el a studiat în școli alături de alții tineri de vârsta sa. În anul 1967 a început să studieze arheologia şi antropologia la Colegiul Trinity al Universităţii din Cambridge, dar și-a schimbat opţiunea în a doua jumătate a specializării, îndreptându-se spre istorie, luând licența n anul 1970. La 1 iulie 1969 Charles a fost învestit cu titlul de prinţ de Wales, de regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În ziua de 11 februarie 1970, şi-a ocupat locul cuvenit în Camera Lorzilor. A început pregătirea militară la Colegiul Cranwell “Royal Air Force – RAF” din Lincolnshire (martie 1971), devenind pilot. Prinţul efectuase, la cererea sa, o serie de exerciţii de zbor, în timp ce se afla la studii la Cambridge. În septembrie 1971, s-a îndreptat spre o carieră în marina militară. După un curs de şase săptămâni la Colegiul Marinei Regale din Dartmouth, a efectuat stagiul la bordul distrugătorului HMS Norfolk şi a două fregate. S-a calificat ca pilot de elicopter în 1974, înainte de a se alătura echipei 845 Naval Air Squadron de pe portavionul HMS Hermes. La 9 februarie 1976, prinţul a preluat, pentru o perioadă de nouă luni, comanda căutătorului de mine HMS Bronington. Prinţul Charles s-a căsătorit cu Lady Diana Spencer (n. 1 iulie 1961 – m. 31 august 1997), la 29 iulie 1981, la Catedrala St. Paul, Diana devenind prinţesă de Wales. Cuplul princiar a avut doi fii: William Arthur Philip Louis (n. 21 iunie 1982) şi Henry Charles Albert David (n. 15 septembrie 1984). Prinţul şi prinţesa de Wales au efectuat turnee în străinătate şi au avut multe angajamente împreună în Marea Britanie. La 9 decembrie 1992, prim-ministrul, John Major, a anunţat Camera Comunelor că prinţul şi prinţesa de Wales au convenit să se separe.

13422006661?profile=RESIZE_400x

Divorţul s-a pronunţat la 28 august 1996. La 31 august 1997, Lady Diana şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină la Paris. În ziua înmormântării, prinţul de Wales şi-a însoţit fiii, prinţul William, în vârstă de 15 ani şi prinţul Harry, în vârstă de 12 ani, în drumul către Westminster Abbey, unde a fost depus trupul prinţesei de Wales. La 9 aprilie 2005, prinţul Charles s-a căsătorit, în cadrul unei ceremonii civile, cu Camilla Parker Bowles, care a primit titlul nobiliar de ducesă de Cornwall. În calitatea sa de prinţ de Wales, Charles a susţinut relaţia specială cu serviciile armate, abordând trei acţiuni principale: promovarea rolului serviciilor armate în viaţa naţională, prin vizite operaţionale, îndatoriri ceremoniale şi activităţi comemorative în Marea Britanie şi în întreaga lume; sprijinirea bunăstării şi intereselor personalului, veteranilor şi familiilor acestora; menţinerea istoriei şi moştenirii serviciilor armate prin legături cu regimente, unităţi şi formaţiuni, atât în Marea Britanie, cât şi în jurul Commonwealth-ului. În calitate de prinţ de Wales, Alteţa Sa Regală a călătorit în străinătate, în fiecare an, la cererea Biroului de Externe şi al Commonwealth-ului pentru a promova interesele diplomatice britanice, pentru a ridica statutul Regatului Unit în ţara vizitată şi pentru a promova excelenţa britanică. Pe lângă sprijinirea Reginei în îndeplinirea rolului ei de şef de stat şi în calitate de antreprenor caritabil, prinţul de Wales a căutat, de asemenea, să promoveze şi să protejeze tradiţiile şi valorile, precum şi meritele ţării sale. Timp de peste cincizeci de ani, prinţul de Wales, astăzi regele Charles al III-lea, şi-a folosit poziţia unică de a susţine acţiunea pentru un viitor durabil. Ca prinţ de Wales, Charles a manifestat un deosebit interes pentru România. A efectuat, începând cu anul 1998, o serie de vizite oficiale dar şi particulare în România, implicându-se în păstrarea patrimoniului cultural românesc, achiziţionând şi restaurând mai multe case vechi din mediul rural. La 2 iunie 2015, a fost lansată Fundaţia “Prinţul de Wales”, organizaţie caritabilă ce sprijină conservarea patrimoniului arhitectural, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România. Principalul obiectiv al organizaţiei este dezvoltarea aptitudinilor profesionale în comunităţile rurale pentru a ajuta localnicii să îşi găsească mai uşor un loc de muncă. Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit prinţului de Wales, la 29 martie 2017, Ordinul Naţional “Steaua României” în Grad de Mare Cruce, în semn de “preţuire pentru activitatea în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume”.

13422007064?profile=RESIZE_400x

Pe revers, regăsim imaginile cunoscute: castorul pe moneda de 5 Cenți, nava Bluenose pe moneda de 10 Cenți, caribul pe moneda de 25 Cenți, stema națională a Canadei (cea veche, o nouă stemă fiind anunțată în luna mai a acestui an, cu frunze de arțar și un fulg de zăpadă) pe moneda de 50 Cenți, cufundarul mare pe moneda de 1 Dolar și ursul polar pe moneda de 2 Dolari. 

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/03/info-numis-mondo-156.html

ÎȚI MULȚUMESC

 

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->