Văliug, în limba germană - Franzdorf , în limba maghiară – Ferenczfalva, este o comună din județul Caraș-Severin, formată numai din satul de reședință, situată pe valea râului Bârzava, la o altitudine de 550 metri, în Munții Banat, la poalele Munților Semenic. Actualmente localitatea este una dintre cele mai frumoase stațiuni de agrement din Banatul Montan datorită peisajului pitoresc și celor două lacuri de acumulare situate pe Bârzva, în amonte (Gozna) și în aval (Breazova)..
Barajul Văliug, denumire alternativă-Breazova, se întinde pe aproximativ 12 hectare și este situat la 3,4 kilometri depărtare de localitatea Văliug. În anul 1903 inginerul şef Otmar Marcseleny, delegat STEG pentru studierea barajelor în străinătate, a întocmit proiectul unui baraj de 52 m înălţime, cu un volum de acumulare de 12 milioane metri cubi de apă. În anul 1904, în urma avizului favorabil al profesorului universitar dr. Otto Intze din Aachen, invitat la faţa locului pentru a studia problema şi proiectele, împreună cu profesorul universitar Desideriu Nagy şi alţi consilieri tehnici, s-a hotărât începerea lucrărilor. Numai lucrările pregătitoare pentru baraj s-au ridicat la jumătate milion coroane aur. Pentru alegerea definitivă a amplasamentului şi dimensiunilor s-a cerut avizul ing. Rupcic Gheorghe şi al profesorului universitar Holz din Aachen, urmaşul lui Intze, iar cu întocmirea proiectului, supravegherea, conducerea şi controlul lucrărilor a fost însărcinat de STEG profesorul universitar Czako Adolf, având ca delegat pe Ioan Dieter.Onoarea înfiinţării barajului a revenit consilierilor Adalberth Veith, Gustav Tavi şi şefului inspector silvic Andrec Kuhanyi. Barajul şi digul s-au construit într-un loc unde valea este mai strâmtă şi unde s-a putut asigura o fundaţie sănătoasă. Zidurile s-au construit cu profil triunghiular din piatră brută cu mortar de ciment şi var (1 parte ciment,1/2 var şi 4 părţi nisip). Toate lucrările au fost executate de STEG în regie, în afară de zidăria propriu-zisă care a fost cedată în antepriză, în martie 1908, firmei Lenarduzzi la preţul de 10,4 coroane aur un metru cub de zidărie. Societatea STEG a executat excavaţiile pentru fundaţii, transportul pământului şi stâncilor, lucrările de la tunelul- apeduct, priza de apă, deversorul, golirea de fund, cantonul barajului şi procurarea materialelor de construcţie şi a maşinilor (inclusiv curentul electric).Lucrările pregătitoare, recunoaşterea şi cercetarea terenului au început în septembrie 1907. Apoi s-a curăţat fundul văii de stratul superficial de pământ, s-a început excavarea stâncii pentru legătura cu coastele de bază ale barajului, s-au construit barăcile pentru lucrători şi materiale. În martie 1908 s-a terminat tunelul de devierea apei, ocolind amplasamentul lucrării.În amonte şi aval de fundaţia barajului, lacul s-a închis prin batardouri de beton de-a curmezişul văii pentru a permite lucrările. Pentru infiltraţii şi precipitaţii s-a prevăzut o conductă de 150 mm diametru care străbate baza barajului, în care se colectează, printr-o reţea deasă de drenuri de 60 mm diametru, eventualele infiltraţii din corpul barajului. Golirea de fund are capătul amonte îndoit în sus, pentru a împiedica pătrunderea materialelor solide, şi este prevăzută cu un robinet-vană. Întreg dispozitivul a fost aşezat într-un mic turn construit în amonte de baraj şi ridicat deasupra fundului văii cu circa 5 m. Barajul are formă de arc de cerc cu raza de 120 m, cu o înălţime de 27 m, grosimea la bază este de 18 m, lăţimea coronamentului are 3 m şi o lungime de 90,46 m la cota de 505,5 m. În amonte, pe partea inferioară a zidului, la 20 m sub cota coronamentului şi alipit de el s-a construit o banchetă de apărare de 1 m lăţime cu o pantă de 1:1,5. Tot pe partea amonte a barajului s-a aplicat o şarpă de ciment, pentru a întării impermeabilitatea zidului, care la rândul ei a fost protejată de o pătură de beton armat. Ieşirile cu care este prevăzut coronamentul barajului de ambele părţi, consolele de susţinere şi stâlpii parapetului sunt din beton. Digul de completare are coronamentul la aceaşi cotă 505,5 m, o lungime de 110,12 m şi o înălţime de 12 m, lăţimea fiind doar de 1,5 m faţă de barajul propriu-zis; la dig s-a aplicat o sarpă de ciment faţă la protecţia din beton armat. Nivelul coronamentului s-a ales cu 1 m sub cota pragului casei celei mai în aval din Văliug.
Deversorul este lateral stânga, cu 1 m sub cota coronamentului, şi are 37 m lungime şi 1,7 m înălţime şi se leagă de canalul de curgere în lungime de 52 m şi o lăţime de 4 m, care debuşează pe o cascadă de 2 trepte cu pernă de aer. Deversorul a fost dimensionat la viituri de 83,6 mc/sec. Priza de apă este formată din 2 conducte cu diametrul de 600 mm din fier forjat prevăzut cu robinete-vane şi aşezate într-un tunel de 52 m sub digul de completare şi insulă. Tunelul este înalt de 2,4 m şi lat de 2 m, având pereţii betonaţi, tencuiţi în interior şi sclivisiţi, terminându-se la intrare cu un zid de obturaţie de 3,7 m, iar la ieşire cu o căsuţă unde sunt montate robinetele-vane de golire. Debitul de golire este de 2×5 mc/sec = 10 mc/sec.În martie 1908 firma Lenarduzzi a început lucrările de zidire propriu-zisă a barajului şi digului. Zidarii au fost italieni, fiind plătiţi cu ziua. Lucrarea de zidărie a durat cca. 9 luni, terminarea completă făcându-se în 11 luni. Fundaţia la dig a inceput la 8 mai, iar la baraj la 14 mai, toate pietrele şi stâncile au fost spălate cu jet de apă şi înglobate în mortar. Lucrările de zidărie au fost împărţite în 2 campanii: prima s-a oprit la 27 octombrie 1908 din cauza gerului, având gata digul cu coronamentul lui acoperit cu beton, iar barajul zidit până la 14 m înălţime. Pentru perioada de iarnă s-au protejat lucrările făcute, împotriva îngheţului, cu un strat de pietriş şi nisip de 35 cm înălţime şi acoperit cu scânduri peste care s-au aşezat bolovani. La 19 aprilie 1909 s-a reluat lucrul, începând a doua campanie, prin îndepărtarea stratului de protecţie şi refacerea betoanelor afectate, prin spălare cu jet de apă şi frecarea cu perii de sârmă pentru ca mortarul nou să facă priză cu zidăria anterioară. La 6 august s-a terminat lucrul la zidăria propriu-zisă. Barajul conţine 13126 mc zidărie, iar digul 2464 mc. Zilnic se utilizau 20 t ciment, 7 mc nisip şi cca. 170 mc piatră. Numărul de muncitori a fost de 202 din care 44 zidari italieni, 153 salahori şi 5 conducători. Un zidar lucra maxim 3,5 mc de zidărie pe zi. La început transportul materialelor pe zid s-a făcut cu roaba, apoi cu instalaţii de ridicat (rampă şi ascensor cu troliu şi electromotor). Drumul de acces s-a deviat lângă canalul de evacuare a deversorului. Apoi s-au terminat potecile din jurul barajului şi cantonul omului de pază al barajului.La prima măsurătoare a deformaţiei zidului s-a observat o săgeată de 12,5 mm. Umplerea barajului a început la sfârşitul luni noiembrie 1909, după terminarea tuturor lucrărilor şi curăţirea bazinului, închizându-se conductele de golire. Punerea în funcţiune a lacului de acumulare a fost hotărâtă pentru primăvara următoare. În februarie 1910 lacul s-a umplut până la cota 501,5 m fără a se observa vreun defect, dar sub dig cam la 20 m a apărut un izvor puternic, pentru care s-a golit bazinul şi s-a suprimat izvorul. Costul total al lucrării a fost de 680000 coroane aur, revenind 0,566 coroane aur pe mc apă înmagazinată (cost foarte redus pentru acele vremuri). Aportul barajului Văliug în producţia de energie electrică a fost de 3200 Mwh/an.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/09/monede-euro-de-colectie-belgia-2.html
-->
Răspunsuri