Pe fondul unor nemulțumiri, la Lupeni, în perioada 3-5 august 1977 a avut loc prima grevă din perioada comunistă. Greva a avut și un pronunțat caracter economic, greviștii solicitând și crearea de locuri de muncă pentru soțiile și fiicele minerilor. Urmare a acestor cerințe, la Petroșani și Vulcan s-au înființat fabrici de textile. Fabrica din Petroșani a angajat peste 500 de persoane, fabricând doar produse tricotate, dintre care 90% la export. Astăzi fabrica poartă numele SC Tricotexim Fashion SRL fiind situată pe Strada Lunca, la nr. 117. La împlinirea unui deceniu de la înființare Întreprinderea de tricotaje din Petroșani a decis să bată o insignă jubiliară. Insigna este confecționată din aluminiu eloxat galben, are forma rotundă și diametrul de 2 centimetri. În centrul câmpului insignei este redată litera mare V, în culoarea albastră, cu tente de roșu și galben, și dedesubt o ramură de măslin de culoare aurie. Pe marginea insignei este o bandă albastră pe care este aplicată inscripția 1978 * ÎNTREPRINDEREA DE TRICOTAJE * 1988 * PETROȘANI.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/04/mo-m-on-57.html
ÎȚI MULȚUMESC!
Răspunsuri