Întreprinderea textilă “Bucegi” a luat fiinţă 1885, când întreprinzătorul Stan Rizescu înfiinţează lângă Pucioasa prima ţesătorie mecanică din România – un atelier de ţesut pânză din fire de bumbac, cu şase războaie. În 20 de ani, Stan Rizescu ridică şi o filatură care să îi dea materia primă pentru ţesătorie – fire din bumbacul adunat de la ţăranii care locuiau în zonă. În 1935, ţesătoria avea 700 de războaie care produceau pânzeturi, în special pentru Armată. Patronul ei intră în istorie ca întemeietorul industriei de prelucrare a bumbacului, inului şi cânepii. La scurt timp, începe să producă şi lenjerie de pat. În 1948, Textila Bucegi este naţionalizată şi inclusă în Centrala Industrială a Bumbacului. Din Textila Bucegi se desprinde Întreprinderea Textilă Trainica, specializată în ţesături din in şi bumbac pentru prelate de camioane şi corturi militare. Prin decret de stat, se stabileşte că 80% din producţia de la Bucegi şi Trainica va merge la export. 10 mii de tone de fire de bumbac şi 16 milioane de metri pătrati de ţesături pleca, în fiecare an, în 60 de ţări din Europa, Asia şi America. Imediat după Revoluţie începe declinul celor două unităţi pentru că nu au mai fost sprijinite de stat, iar utilajele cu care se lucra erau depăşite fizic şi moral. Mai mult decât atât, statul majorează taxele vamale pentru importul de bumbac, in şi cânepă. Mii de angajaţi sunt trimişi în şomaj, iar fabricile sunt dezmembrate, iar utilajele vândute. În 1999, Fondul Proprietăţii de Stat scoate Textila Bucegi la privatizare. În 2006, fabrica intră în faliment. Statul scoate activele la vânzare. Le cumpără ultimul director general al fabricii, Mirel Nica, despre care muncitorii spun că ar fi fost interesat doar să vândă utilajele la fier vechi. Din Intreprinderea Textila Bucegi au mai rămas astăzi doar zeci de mii de metri pătraţi de hale pustii.
Pucioasa este un oraș în județul Dâmbovița, care include și satele: Bela, Diaconești, Glodeni, Malurile, Miculești și Pucioasa-Sat. În trecut, localitatea purta numele Podurile, însă o dată cu dezvoltarea băilor și-a însușit numele Pucioasa. Economia orașului se bazează în proporție covârșitoare pe turism, dar și pe comerț, transport și exploatarea ghipsului din cariera de ghips. Pucioasa este așezată pe cursul mijlociul al văii Ialomiței, la 20 km depărtare de municipiul Târgoviște, în zona dealurilor subcarpatice, a căror înălțime depășesc cu puțin 600 metri și sunt situate la 390 metri deasupra nivelului mării. Orașul se află la o distanță aproximativ egală față de București și Brașov, la 100 de km de fiecare. Localitatea s-a format în jurul anului 1760 prin contopirea așezărilor Șerbănești (atestată documentar la 26 septembrie 1538) cu Podurile de Jos și Podurile de Sus (menționate documentar în 1461) și cu satul Zărăfoaia. Prima atestare documentară a orașului datează încă din 20 septembrie 1649, apărând ca "Piatra Pucioasa". După anul 1828, când izvoarele sulfuroase au fost descoperite de un medic militar rus ajuns aici în timpul ocupației țariste a Țării Românești, Pucioasa s-a dezvoltat ca stațiune balneoclimaterică, luând denumirea de Pucioasa, datorită apelor minerale sulfuroase concentrate de aici, numite popular pucioasă. Procesul de amenajare a băilor de la Pucioasa a continuat în 1873 cu participarea la Expoziția de la Viena, prilej cu care apele au fost analizate de specialiști austrieci; începând cu 1875, Consiliul Județean a cumpărat un teren pentru amenajarea unor spații publice și patru ani mai târziu l-a însărcinat pe arhitectul Kertsch din Galați să construiască stabilimentul. Înainte ca acesta să fie construit, turiștii închiriau locuințe de la localnici și li se aducea apă pentru baie în butoaie la locuințele închiriate. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Pucioasa era o stațiune balneară parte a satului Șerbănești, aflat în comuna Șerbănești-Podurile, reședința plaiului Ialomița-Dâmbovița, județul Dâmbovița. La începutul secolului al XIX-lea, datorită finalizării băilor de la Pucioasa, comuna Șerbănești-Podurile a luat numele de Pucioasa, iar comuna Bela a fost desființată și inclusă în aceasta. În anul 1950, orașul a devenit reședința raionului Pucioasa din regiunea Prahova, dar în 1962 a pierdut acest statut, raionul fiind inclus în întregime în raionul Târgoviște al regiunii Ploiești. În 1968, satele Podurile de Jos, Scarlenta și Șerbănești au fost desființate și incluse în orașul propriu-zis; tot atunci, regiunile au fost desființate iar Pucioasa a redevenit oraș al județului Dâmbovița. La recensământul populației din anul 2011 orașul număra 14254 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 15263 locuitori), dintre care: români – 94,65% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului dâmbovițean Pucioasa astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 92,92% și restul – nedeclarată sau altă religie. Ramura economică principală este turismul balnear, orașul având statut de stațiune balneo-climaterică. Principalele hoteluri sunt „Ceres”, „CARP” și „Turist”, toate trei construite înainte de '89, plus câteva pensiuni apărute ulterior. Datorită unor factori de cură unici, ca apele sulfuroase care au cea mai mare concentrație din țară, stațiunea și-a dezvoltat profilul în domeniul curei externe în afecțiuni reumatismale, inflamatorii, degenerative, abarticulare, sechele postraumatice ale mâinilor și picioarelor etc. Câteva dintre atracțiile turistice ale orașului sunt:
- Biserica "Sf. Mare Mucenic Gheorghe” amplasată în plin centrul stațiunii pe strada Trandafirilor la numărul 51, un lăcaș ortodox care este datat la jumătatea secolului XIX, mai exact din anul 1855;
- Biserica "Sfinții Voievozi”, din cartier Șerbănești datată 1894 și purtând hramul Marelui Ierarh Nicolae, monument istirc
- Casa – Atelier “Gabriel Popescu” un lăcaș cultural dâmbovițean ce a fost deschis la 15 mai 1973 chiar în casa gravorului Gabriel Popescu (1866 - 1937), amenajarea fiind posibilă datorită donațiilor familiei acestuia.
- Casa Mielu Pietrosanu, ulterior sediu al Subocârmuirii Plaiului Ialomița situată pe strada Ion Heliade Rădulescu din cartierul Șebănești, datată încă din secolul al XIX-lea;
- Cetatea Sfântă Noul Ierusalim din strada Glodeni Vale, nr. 65B, un foarte interesant și controversat locaș de cult ortodox, cu o arhitectură deosebită și foarte spectaculoasă;
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/04/hillegom-olanda.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri