10561715668?profile=RESIZE_584x

Produsul medalistic prezentat aici este o medalie care s-a realizat în anul 2007 pentru a marca trecerea a 40 de ani de la înființarea Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească (I.C.D.V.V.) din județul Prahova. Medalia a fost realizată de firma Romberfil din municipiul Ploiești, din zamac, este rotundă și are diametrul de 50 milimetri. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentat conacul Matac, construit în anul 1901, sub care sunt două ghirlande formate din frunze de viță de vie și struguri, iar în partea superioară periferic circular este aplicată inscripția: “SESIUNEA JUBILIARĂ”. În centrul câmpului reversului și tot în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentată o cupă de vin încadrată de înscrisurile: “40” și “ANI” și sub piciorul cupei sunt inscripționați anii: “1967 – 2007”. Periferic circulat pe părțile din stânga, superioară și dreapta este aplicată inscripția: “I.C.D.V.V.  VALEA CĂLUGĂREASCĂ.”

 ***

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie, Valea Calugareasca (ICDVV) este situat in centrul viticol Valea Calugareasca, județul Prahova, apartinand podgoriei Dealu Mare, una dintre cele mai mari si renumite podgorii din tara (aprox. 15.000 ha), specializata in producerea vinurilor rosii de inalta calitate. Sediul institutului este situat pe Strada Valea Mantei, nr.2. Institutul s-a infiintat la 1 octombrie 1967 prin HCM 2380, in urma reorganizarii Institutului de Cercetari Horti-Viticole Bucuresti (I.C.H.V.). In anul 2002 unitatea a primit denumirea de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Valea Calugareasca, conform Legii nr. 290/2002. Institutul se afla in subordonarea Academiei de Stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu Sisesti”, institutie specializata aflata in coordonarea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. La data infiintarii Institutul a avut in subordine 8 statiuni experimentale viticole preluate de la I.C.H.V.: Dragasani, Odobesti, Craciunelu, Minis, Iasi, Stefanesti-Arges, Greaca si Murfatlar. Ulterior in anii 1962, respectiv 1977, acestor 8 statiuni li s-au adaugat inca doua statiuni experimentale: Pietroasa si Bujoru. In prezent institutul coordoneaza activitatea de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica in domeniul viticulturii si vinificatiei in laboratoarele, statiile pilot si campurile experimentale proprii si in 7 statiuni de cercetare viti-vinicola aflate in coordonare, amplasate in principalele podgorii ale tarii (Blaj, Bujoru, Dragasani, Iasi, Murfatlar, Minis, Odobesti). Unitatea desfasoara activitati de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica in domeniul viti-vinicol.

10561716301?profile=RESIZE_400x

Conacul Matac a fost construit între anii 1901-1903 pe fosta moşie Cantacuzino de către inginerul Barbu Matac, un înalt funcţionar de la Căile Ferate Române. Aici au fost filmate scene din filmele româneşti „Secretul lui Bachus” şi „Colierul de turcoaze”. Ba mai mult, în vremea comunistă la acest conac, Nicolae Ceaușescu i-a avut ca invitați, la o degustare de vinuri, pe Fidel Castro (președintele Cubei) și Richard Nixon (președintele SUA). Acest vechi conac boieresc cuprinde trei valori esenţiale şi anume: face parte din patrimoniul naţional, este un produs destinat enoturiştilor experţi şi clasici şi este localizat într-un areal viticol reprezentativ pentru vititcultura românească.Pe data de 28 septembrie 2011, Consiliul Judeţean Prahova a aprobat un proiect de hotărâre prin care s-a asociat cu Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie (administratorul conacului) şi comuna Valea Călugarească pentru reabilitarea clădirii şi introducerea sa în „Drumul vinului” – circuitul turistic. (Hotărârea CJ nr. 123 din 28 septembrie 2011). 10561716482?profile=RESIZE_400x

Valea Călugărească este o comună din județul Prahova, care include și satele:  Arva, Coșlegi, Dârvari, Pantazi, Rachieri, Radila, Schiau, Valea Largă, Valea Mantei, Valea Nicovani, Valea Poienii, Valea Popii, Valea Ursoii și Vârfurile, fiind situată pe malul stâng al râului Teleajen, în zona cursului său inferior. Satul de reședință se întinde de-a lungul șoselei DN1B care leagă orașele Ploiești și Buzău. Prin comună trece, pe la sud de satul de reședință, și calea ferată Ploiești – Buzău, pe care este deservită de stația Valea Călugărească. Comuna este recunoscută pentru podgoriile sale de vii, făcând parte dintre localitățile pe unde trece Drumul Vinului, un traseu rutier turistic ce leagă mai multe localități din zona podgoriilor Dealul Mare și a celor din împrejurimi. La recensământul dina nul 2011 comuna număra 10657 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 10551 locuitori) dintre care: români – 96,22% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei prahovene Valea Călugărească astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 96,11% și restul – nedeclaradtă sau altă religie. În perioada comunistă, în localitate s-a înființat o fabrică de fosfați. Activitatea ei s-a încheiat în 1997, iar acum este o ruină. Singurul obiectiv din comuna Valea Călugărească inclus în lista monumentelor istorice județene este situl arheologic din livada Grupului Școlar Agricol, unde s-au găsit urmele unei așezări din perioada Halstadt.

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/05/hilversum-olanda.html

ÎȚI MULȚUMESC!     

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->